Toate definitiile
DECERNÁRE, decernări, s. f. Acțiunea de a decerna și rezultatul ei. – V. decerna.
DECI2 conj. Prin urmare, în consecință, drept care, așa fiind. – De4 + aci.
DECLAMÁRE, declamări, s. f. Faptul de a declama; declamație. – V. declama.
DECLANȘÓR, declanșoare, s. n. Declanșator. – Din fr. déclencheur.
DECLINATÓRIU, -ÓRIE, declinatorii, adj. Care respinge competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ♦ (Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată necompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. – Din fr. déclinatoire.
DECODÁRE, decodări, s. f. Acțiunea de a decoda și rezultatul ei; decodaj. – V. decoda.
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter.
DECONECTÁRE, deconectări, s. f. Acțiunea de a (se) deconecta și rezultatul ei. – V. deconecta.
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter.
DECORÁȚIE, decorații, s. f. 1. Distincție (ordin, medalie) ce se acordă cuiva pentru merite deosebite într-un anumit domeniu de activitate, pentru o faptă eroică sau pentru servicii excepționale aduse statului. 2. (Rar) Acțiunea, arta de a decora, de a orna; (concr.) totalitatea obiectelor care servesc la împodobire, la ornamentație. [Var.: (înv.) decorațiúne s. f.] – Din fr. décoration, lat. decoratio, -onis.
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. (Med.) A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare.
DECRESCÉNDO adv., s. n. 1. adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Descrescând, scăzând treptat în intensitate; diminuendo. 2. S. n. Scădere progresivă a intensității sunetelor produse cu vocea sau de un instrument muzical; parte dintr-o compoziție muzicală cântată în acest fel. – Cuv. it.
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter.
DEDICÁRE, dedicări, s. f. Acțiunea de a (se) dedica. – V. dedica.
DEDICÁȚIE, dedicații, s. f. Text scris pentru cineva pe o carte, pe un album etc. în semn de omagiu sau de afecțiune. [Var.: (înv.) dedicațiúne s. f.] – Din lat. dedicatio, -onis, it. dedicazione.
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. [Prez. ind. și.: defáim] – Din lat. *diffamiare.
DEFALCÁ, defalchez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și.: defálc] – Din fr. défalquer, lat. defalcare.
DEFAVOÁRE s. f. (În sintagma) În defavoarea (cuiva) = împotriva interesului (cuiva), în dezavantajul (cuiva). – Din fr. défaveur.
DEFAVORIZÁT, -Ă, defavorizați, -te, adj. Dezavantajat. – V. defavoriza.
DEFECÁRE, defecări, s. f. Acțiunea de a defeca și rezultatul ei. – V. defeca.
DEFECȚIÚNE, defecțiuni, s. f. Deranjament, defect care împiedică buna funcționare a unui mașini, a unui aparat, a unui mecanism, desfășurarea normală a unei acțiuni etc. [Pr.: -ți-u-] – Din defect. Cf. fr. défection, lat. defectio, -onis.
DEFECTUÓS, -OÁSĂ, defectuoși, -oase, adj. Cu defecte, cu lipsuri. [Pr.: -tu-os] – Din fr. défectueux, lat. defectuosus.
DEFERTILIZÁRE, defertilizări, s. f. Acțiunea de a defertiliza și rezultatul ei. – V. defertiliza.
DEFIBRÁRE, defibrări, s. f. Acțiunea de a defibra și rezultatul ei. – V. defibra.
DEFICIÉNȚĂ, deficiențe, s. f. Scădere, lipsă, greșeală; rămânere în urmă. ♦ Lipsă în integritatea anatomică și funcțională a unui organ; absență a anumitor facultăți fizice sau psihice. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. déficience, lat. deficientia.
DEFILÉU, defileuri, s. n. Vale transversală îngustă, adâncă și lungă, cu versanți abrupți, săpată de o apă curgătoare în regiunile muntoase. – Din fr. défilé.
DEFINÍRE, definiri, s. f. Acțiunea de a (se) defini și rezultatul ei; definiție; determinare, precizare; caracterizare (a cuiva). – V. defini.
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv.
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt.
DEGENERÁT, -Ă, degenerați, -te, adj. Care și-a pierdut însușirile morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei). – V. degenera.