Toate definitiile

MONÉTĂ s. f. v. monedă.

MONETĂRÍE, monetării, s. f. Întreprindere de stat prevăzută cu instalațiile necesare pentru fabricarea monedelor. ♦ (Colectiv) Monede. – Monetă + suf. -ărie.

MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

MONETIZÁRE, monetizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a monetiza și rezultatul ei. – V. monetiza.

MONGÓLIC, -Ă, mongolici, -ce, adj. Mongol (2). ◊ Limbi mongolice = familie de limbi vorbite de către mongoli (1) pe un vast teritoriu din Asia. – Din fr. mongolique.

MONGOLÍD, -Ă, mongolizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia centrală, Asia de est și de sud-est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). – Din fr. mongoloïde.

MONGOLÍSM s. n. Boală congenitală care se datorește prezenței unui cromozom suplimentar și care se caracterizează prin debilitate mintală și printr-un facies de tip mongoloid (2). – Din fr. mongolisme.

MONGOLÍST, -Ă, mongoliști, -ste, s. m. și f. Specialist în mongolistică. – Din germ. Mongolist.

MONGOLÍSTICĂ s. f. Disciplină științifică care studiază limba, cultura și civilizația mongolă. – Din germ. Mongolistik.

MONILIÓZĂ, monilioze, s. f. Boală a pomilor fructiferi provocată de o specie de ciuperci, care se manifestă prin apariția pe fructe a unor cercuri concentrice de mucegai, urmată de putrezirea acestora. [Pr.: -li-o-] – Din fr. moniliose.

MONÍSM s. n. Concepție filosofică potrivit căreia la baza tuturor fenomenelor lumii s-ar afla un singur principiu, fie material, fie spiritual; p. gener. orice concepție care explică printr-un singur principiu multitudinea fenomenelor dintr-un domeniu determinat. – Din fr. monisme.

MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. șif. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

MONITÓR¹, monitoare, s. n. Navă fluvială de război, blindată, de tonaj mic, cu tunuri protejate cu turele. – Din fr. monitor.

MONITÓR², -OÁRE, monitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Elev sau elevă care menținea ordinea și disciplina în clasă, în lipsa profesorului. ♦ Elev foarte bun la învățătură, care ajuta pe profesor la predare (instruind o grupă de elevi). 2. S. n. Aparat de control al unei instalații de telecomunicații, care urmărește imaginea proiectată de aparatele de luat vederi. 3. S. n. (Urmat de determinări) Titlu dat unor periodice (oficiale). – Din fr. moniteur, lat. monitor.

MONOFLÓR, -Ă, adj. (Despre miere, polen etc.) Care a fost cules de la o singură specie de floare. – Mono- + flor[al].

MONOFOBÍE s. f. Stare patologică în care bolnavul se teme de singurătate. – Din fr. monophobie.

MONTGOLFIÉR, montgolfiere, s. n. Aerostat primitiv umplut cu aer cald. [Pr.: -fi-er. – Var.: montgolfiéră s. f.] – Din fr. montgolfière.

MONTGOLFIÉRĂ s. f. v. montgolfier.

MONTÍCUL, monticuli, s. m. 1. (Geol.) Formă de relief cu aspect de movilă; munte mic, colină. 2. (Anat.) Mică proeminență. [Var.: montículă s. f.] – Din fr. monticule, lat. monticulă.

MONTÍCULĂ s. f. v. monticul.

MONOFÓNĂ, monofone, adj. (Muz.; despre melodie) Care este executat de o singură voce sau de un singur instrument. – Din monofonie (derivat regresiv).

MONTMORILLONÍT, montmorillonite, s. n. Alumosilicat natural de magneziu, aluminiu și fier, din grupa mineralelor argiloase, moale, gras, absorbant, de culoare alba, folosit la purificarea diferitelor soluții, în industria textilă, a cauciucului, cosmetică, alimentară etc. [Pr.: -ri-lo-, var. (după alte surse) montmorilonit]. – Din fr. montmorillonite.

MONTÓR, -OÁRE, montori, -oare, s. m. și f. Montator. – Din fr. monteur.

MONOFONEMÁTIC, -Ă, monofonematici, -ce, adj. (Lingv.; despre grupuri de sunete) Care are valoarea unui singur fonem. – Din fr. monophonématique.

MONOFÓNIC, -Ă, monofonici, -ce, adj. (Fiz.) De monofonie, al monofoniei. – Din fr. monophonique, engl. monophonic.

MONȚIÁN, -Ă, monțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului inferior, caracterizat prin faună de gasteropode, lamelibranhiate și foraminifere. 2. Adj. Care aparține monțianului (1), privitor la monțian; din monțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. montien, germ. Montien, engl. Montian.

MONOFONÍE s. f. (Fiz.) Procedeu tehnic de transmitere și captare a sunetului prin intermediul unui singur canal. – Din fr. monophonie, engl. monophony.

MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de statură mică, cu capul mare, pătrat, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

MOR interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă mormăitul ursului. – Onomatopee.

MORACÉE, moracee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase, rareori erbacee, cu frunze alterne, întregi sau lobate, cu flori dispuse în inflorescențe și fructe nucule, achene sau drupe, reunite într-un fruct compus; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. moracées.