![]() Caută
Traducere
|
Toate definitiileMONOSEPÁL, -Ă, monosepali, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are o singură sepală; (despre plante) care are florile cu o singură sepală. – Din fr. monosépale. MONOSILÁB, -Ă, monosilabi, -e, adj., s. n. și f. (Cuvânt) format dintr-o singură silabă. – Din fr. monosyllabe. MONOSILÁBIC, -Ă, monosilabici, -ce, adj. Care are o singură silabă; format din monosilabe. ♦ (Despre limbi) Format (mai ales) din cuvinte cu o singură silabă. – Din fr. monosyllabique. MONOSPÉRM, -Ă, monospermi, -e, adj. (Despre fructe) Care are o singură sămânță. – Din fr. monosperme. MONOSTÍH, monostihuri, s. n. Poezie sau strofă alcătuită dintr-un singur vers. – Din fr. monostiche. MONOPETÁL, -Ă, monopetali, -e, adj. (Despre flori) Cu o singură petală; (despre plante) care are flori cu o singură petală. – Din fr. monopétale. MONOPLÁN, monoplane, s. n. Avion cu o singură aripă, așezată transversal și simetric față de fuzelaj. – Din fr. monoplan. MONOPLASTÍDĂ, monoplastide, s. f. Organism viu, format dintr-o singură celulă (plurinucleară sau uninucleară). – Din fr. monoplastide. MONOPLEGÍE, monoplegii, s. f. Paralizie localizată la un singur membru al corpului sau la un singur mușchi. – Din fr. monoplégie. MONOPLOÍD, -Ă, monoploizi, -de, adj. (Biol.; despre celule sau organisme vii, adesea substantivat) Al cărui nucleu are un singur set de cromozomi. – Din engl. monoploid. MONOPODIÁL, -Ă, monopodiali, -e, adj. (Bot.; despre ramificațiile tulpinii) Cu un singur ax principal; monopodic. [Pr.: -di-al] – Din engl. monopodial. MONOPÓDIC, -Ă, monopodici, -ce, adj. (Bot.) Monopodial. – Din engl. monopodic. MONOSTÍL, monostiluri, s. n. (Arhit.) Coloană izolată. – Din fr. monostyle. MONOSTRÓFĂ, monostrofe, s. f. Poezie formată dintr-o singură strofă. – Mono- + strofă. MONOȘÍNĂ, monoșine, s. f. Cale de rulare pentru tracțiune terestră sau suspendată care folosește o singură șină; monorai. – Mono- + șină (după fr. monorail). MONOTELÍSM s. n. (Rar) Doctrină religioasă care susține că Isus Cristos a întruchipat două naturi, una divină și una umană, dar o singură voință, cea divină. – Din fr. monothélisme. MONOTELÍT, monoteliți, s. m. (Rar) Adept al monotelismului. – Din fr. monothélite. MONOTEMÁTIC, -Ă, monotematici, -ce, adj. Cu o singură temă. – Din engl. monothematic. MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype. MONOTIPÍST, -Ă, monotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la monotip (2). – Din it. monotipista. MONOTÓN, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu același ton. ♦ Fig. Care indispune, plictisește etc. prin lipsa de variație sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone. MONOTONÍE, monotonii, s. f. Lipsă de varietate în ton; ceea ce este monoton. ♦ Fig. Lipsă de variație sau de varietate; uniformitate plictisitoare. – Din fr. monotonie. MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser. MONOTONIZÁRE, monotonizări, s. f. Faptul de a (se) monotoniza. – V. monotoniza. MONOTONIZÁT, -Ă, monotonizați, -te, adj. Care a devenit monoton. – V. monotoniza. MONOTRÉM, monotreme, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere primitive, ovipare, cu cioc și cu corpul acoperit cu păr (sau țepi), cărora le lipsesc mameloanele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Mamifer monotrem. [Var.: monotrémă s. f.] – Din fr. monotrème. MONOTRÉMĂ s. f. v. monotrem. MONOXÍD, monoxizi, s. m. (Chim.) Oxid cu un singur atom de oxigen în moleculă. – Din fr. monoxyde. MONOZAHARÍDĂ, monozaharide, s. f. Substanță din clasa hidraților de carbon, care poate fi obținută prin hidroliza zaharurilor și care nu se poate desface în zaharide mai simple. – Din fr. monosaccharide. MONSTRUÓS, -OÁSĂ, monstruoși, -oase, adj. 1. Care are un aspect respingător, ieșit din comun, care se abate de la normal, ca un monstru, anormal, cu mari anomalii; urât, oribil, hidos; fig. neestetic, neartistic. ♦ Fig. Îngrozitor, rău, denaturat. 2. Exagerat de mare; enorm, colosal. [Pr.: -stru-os] – Din fr. monstrueux. |