Toate definitiile
MONOFÓTO s. n. Monotip adaptat pentru culegerea prin fotografiere. – Din germ. Monophoto.
MONOFTÓNG, monoftongi, s. m. Vocală provenită din reducerea unui diftong. – Din fr. monophtongue.
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.
MORALICÉSC, -EÁSCĂ, moralicești, adj. (Înv.) Moral (I 1). – Moral + suf. -icesc.
MORALICÉȘTE adv. 1. Moralmente. 2. (Înv.) După regulile moralei. – Moral + suf. -icește.
MORALÍSM s. n. (Rar) Predominare a moralei într-o doctrină (filozofică). – Din fr. moralisme.
MORALÍST, -Ă, moraliști, -ste, s. m. și f. 1. Filozof, gânditor, scriitor etc. care se preocupă de probleme de morală. 2. (Fam.; peior.) Persoană căreia îi place să dea sfaturi cicălitoare, să dojenească mereu. – Din fr. moraliste.
MORALITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este moral (I 1); natura, caracterul, valoarea unui fapt, a conduitei unei persoane sau a unei colectivități din punct de vedere moral. ♦ Comportare, conduită, moravuri în conformitate cu principiile morale; cinste, bună purtare. – Din lat. moralitas, -atis, fr. moralité.
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.
MONOFTONGÁRE, monoftongări, s. f. Faptul de a se monoftonga. – V. monoftonga.
MONOFTONGÁT, -Ă, monoftongați, -te, adj. (Despre diftongi) Care este redus la o singură vocală. – V. monoftonga.
MORALIZÁNT, -Ă, moralizanți, -te, adj. (Rar) Moralizator. – Din fr. moralisant.
MORALIZÁRE, moralizări, s. f. Acțiunea de a moraliza și rezultatul ei. – V. moraliza.
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Bărbat) căsătorit cu o singură femeie; (femeie) căsătorită cu un singur bărbat. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.
MORALMÉNTE adv. Din punctul de vedere al moralei (1), sub raport moral (I 1); moralicește. – Din fr. moralement, it. moralmente.
MORÁR, morari, s. m. 1. Proprietar sau conducător al unei mori; muncitor într-o moară. ♦ Muncitor într-o întreprindere în care se macină diferite materii. 2. Gândac cu aripile lucioase, brune sau negre, care trăiește prin mori; gândac de făină (Tenebrio molitor). – Moară + suf. -ar.
MORĂRÍȚĂ, morărițe, s. f. 1. Soție de morar; stăpâna unei mori; morăreasă. 2. (La sg. art.; reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Morar + suf. -iță.
MONOGENÉTIC, -Ă, monogenetici, -ce, adj. Conform cu monogeneza, de monogeneză. – Mono- + genetic.
MORATÓRIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească înainte sau după ajungerea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.
MONOGÉNIC, -Ă, monogenici, -ce, adj. (Biol.; despre un caracter) Care este condiționat de o singură genă sau de o pereche de gene. – Din fr. monogénique.
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Moraviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia sau la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.
MORÁVURI s. n. pl. Totalitatea obiceiurilor și deprinderilor unui popor, ale unui grup social sau ale unei persoane; conduită morală, moralitate. Bunele moravuri = decență în comportare. – Din năravuri (refăcut după lat. mos, moris).
MONOGENÍE s. f. (Biol.) Producere de către o femelă numai de descendenți masculi sau numai de descendenți femele. – Din fr. monogénie.
MÓRĂ, more, s. f. (În prozodia latină) Timp necesar pentru pronunțarea unei silabe scurte. – Din lat. moră.
MORĂRÁȘ, morărași, s. m. Diminutiv al lui morar; morărel. – Morar + suf. -aș.
MONOGENÍSM s. n. Teorie antropologică care consideră că specia umană are origine unică. – Din fr. monogénisme.
MORĂREÁSĂ, morărese, s. f. Morăriță. – Morar + suf. -easă.
MORĂRÉL, morărei, s. m. Morăraș. – Morar + suf. -el.
MORĂRÉSC, -EÁSCĂ, morărești, adj. Care aparține morii sau morarului, privitor la moară sau la morar, caracteristic morii sau morarului. – Morar + suf. -esc.