Toate definitiile
NEBUNÍE, nebunii, s. f. 1. Pierdere a judecății din cauza unei boli mintale; demență, alienație mintală. ◊ Loc. adv. (Fam.) La nebunie = foarte mult, enorm. 2. Lipsă de judecată dreaptă, de minte, de cumpănire; nechibzuință, nesocotință, prostie. ♦ Neastâmpăr, zburdălnicie. 3. Faptă, vorbă etc. nesocotită, extravagantă, prostie; faptă de om nebun. ♦ (Mai ales la pl.) Faptă lipsită de seriozitate; năzbâtie, ghidușie, ștrengărie, năzdrăvănie, poznă. – Nebun + suf. -ie.
NECESÁR, -Ă, necesari, -e, adj. 1. De care este nevoie, de care nu se poate lipsi cineva; indispensabil, trebuincios. ◊ Strictul necesar = cantitate minimă (din ceva), indispensabilă pentru un anumit scop. Muncă necesară = parte a muncii depuse de lucrător în procesul de producție, prin care se creează produsul folosit pentru întreținerea sa și a familiei sale. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este (neapărat) trebuincios la ceva. Necesarul de semințe. 2. Care nu poate să nu existe sau să nu se întâmple (în condiții date). – Din fr. nécessaire, lat. necessarius, it. necessario.
NECÍNSTE s. f. Lipsă de cinste, de probitate; ocară, insultă; rușine, dezonoare. – Ne- + cinste.
NECINSTÍ, necinstesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi de rușine; a (se) dezonora, a (se) compromite. ♦ Tranz. A profana. ♦ Tranz. A viola o femeie; a batjocori. – Ne- + cinsti Cf. necinste.
NECINSTÍRE, necinstiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) necinsti și rezultatul ei. – V. necinsti.
NECONTENÍT, -Ă, neconteniți, -te, adj., adv. (Care se întâmplă, are loc) fără întrerupere, continuu, neîncetat. – Ne- + contenit.
NECRUȚĂTÓR, -OÁRE, necruțători, -oare, adj. Care nu cruță, care nu are milă; crud, neîndurător, neînduplecat, nemilos. ♦ Înverșunat, aspru. Vânt necruțător. – Ne- + cruțător.
NECUNOÁȘTERE, necunoașteri, s. f. Lipsă de cunoaștere. – Ne- + cunoaștere.
NECUVIÍNȚĂ, necuviințe, s. f. Lipsă de respect; faptă, atitudine, vorbă lipsită de cuviință; indecență, obrăznicie; impolitețe, grosolănie, mojicie. – Ne- + cuviință.
NEDESLUȘÍT, -Ă, nedeslușiți, -te, adj. Care nu este deslușit, clar, care nu se poate distinge (precis); lipsit de claritate, greu de înțeles; nelămurit, confuz. ♦ (Adverbial ) în mod neclar, cu contururi vagi. – Ne- + deslușit.
NEDETERMINÁRE, nedeterminări, s. f. 1. (Mat.) Imposibilitate de a putea afla în mod unic valorile necunoscutelor care intră într-o problemă. 2. Lipsă de determinare; indeterminare. ♦ Situație incertă, neclară. – Ne- + determinare.
NEDIFERENȚIÁT, -Ă, nediferențiați, -te, adj. Care nu se deosebește, nu se distinge cu nimic (de altceva sau de altcineva). [Pr.: -ți-at] – Ne- + diferențiat.
NEDREPTĂȚÍ, nedreptățesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva în chip nedrept, a(-i) face cuiva o nedreptate. – Din nedreptate.
NEDRÉPT, NEDREÁPTĂ, nedrepți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este drept, obiectiv cu cei din jur; care nu este conform cu dreptatea, cu normele stabilite; incorect, ilegal; abuziv. ◊ Loc. adv. Pe nedrept sau (substantivat) pe nedreptul = în mod silnic, samavolnic; în mod neîntemeiat, fără temei. 2. (Înv.; gram.; despre complemente sau propoziții completive) Indirect. – Ne- + drept.
NEFERICÍRE, nefericiri, s. f. Starea, situația celui nefericit; nenorocire; întâmplare, împrejurare care aduce cuiva suferință, necaz, nenorocire. ◊ Loc. adv. Din nefericire = din nenorocire, din păcate. – Ne- + fericire.
NEFERICÍT, -Ă, nefericiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care nu este fericit, care îndură suferințe (morale); cuprins de durere; nenorocit. ♦ Nefast. Zi nefericită. ♦ Care este într-o stare proastă, neprielnică, care provoacă neplăceri. Climă nefericită. – Ne- + fericit.
NEFINALIZÁT, -Ă, nefinalizați, -te, adj. Care nu este realizat până la sfârșit; neterminat. – Ne- + finalizat.
NEFIRÉSC, -EÁSCĂ, nefirești, adj. (Adesea adverbial) Care nu e în firea lucrurilor, care nu e normal, natural; anormal. – Ne- + firesc.
NEGÂNDÍT2, -Ă, negândiți, te, adj. Care ne este gândit suficient. ♦ Care apare, se produce pe neașteptate; neprevăzut, neașteptat. – Ne- + gândit.
NEGLIJÁ, neglijez, vb. I. Tranz. A nu avea grijă de cineva sau de ceva, a nu da atenția cuvenită; a trece cu vederea, a lăsa la o parte, a omite. ♦ Refl. A nu avea grijă de propria sa persoană; a se lăsa. – Din fr. négliger.
NEGOCIÁBIL, -Ă, negociabili, -e, adj. Care poate fi negociat. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. négociable.
NEGOCIÁ, negociez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu cineva încheierea unei convenții economice, politice, culturale etc. ♦ A intermedia, a mijloci o afacere, o căsătorie. 2. A efectua diverse operații comerciale (de vânzări de titluri, de rente etc.). [Pr.: -ci-a] – Din fr. négocier.
NEGRĂÍT, -Ă, negrăiți, -te, adj. Care nu poate fi spus, exprimat (în cuvinte), inexprimabil; p. ext. excepțional, nemaipomenit, extraordinar. – Ne- + grăit.
NEGREÁLĂ, negreli, s. f. Însușirea de a fi negru; culoare neagră, întunecată pe care o are un obiect sau o ființă. ♦ Materie colorantă de culoare neagră; vopsea neagră. ♦ (Pop.) Cerneală. ♦ (Reg.) Funingine. ♦ (Reg.) Murdărie. – Negru + suf. -eală Cf. negri.
NEGRÍD, -Ă, negrizi, -de s. m. și f. (La m. pl.) Una dintre rasele umane răspândită în Africa de Sud, Sahara, în Melanezia, Noua Guinee și America; (și la sg.) persoană care face parte din această rasă umană. ◊ (Adjectival) Populație negridă – Din fr. négroïde.
NEGRILÍCĂ, negrilici, s. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori albe sau albe-albăstrui și cu fructul o capsulă conținând numeroase semințe negre, întrebuințate drept condiment (Nigella sativa). – Din negru.
NEGRÍU, -ÍE, negrii, adj. (Pop.) Negricios. – Negru + suf. -iu.
NÉGURĂ, neguri, s. f. 1. Ceață densă care se formează îndeosebi dimineața și seara, reducând mult vizibilitatea; negureală. ♦ Întuneric, beznă; obscuritate. 2. Fig. (Rar) Mulțime, cantitate, număr mare, imens de ființe sau de lucruri. O negură de lăcuste. – Din lat. nebula.
NEGUSTOREÁSĂ, negustorese, s. f. Femeie care se ocupă cu comerțul (particular); soție de negustor; negustoriță. [Var.: (înv. și reg.) neguțătoreásă s. f.] – Negustor + suf. -easă.
NEÎMPĂCÁT, -Ă, neîmpăcați, -te, adj. 1. Care nu este sau nu poate fi împăcat sau mulțumit. 2. Neînduplecat, aprig; crunt, înverșunat. – Ne- + împăcat.