Toate definitiile
EXPECTORÁRE, expectorări, s. f. Acțiunea de a expectora și rezultatul ei; expectorație. – V. expectora.
EXPECTORÁȚIE, expectorații, s. f. 1. Secreție a căilor respiratorii, eliminată prin tuse; spută, flegmă. 2. Eliminare prin tuse a produselor patologice din plămâni sau din căile respiratorii superioare; expectorare. – Din fr. expectoration.
EXPEDIÁ, expediez, vb. I. Tranz. 1. A trimite prin poștă, prin mesagerii etc. scrisori, bani, pachete etc. la o anumită adresă. 2. (Fam.) A îndepărta pe cineva, a se debarasa, a se descotorosi de cineva. 3. A executa repede și superficial o lucrare. [Pr.: -di-a] – Din fr. expédier.
EXPEDIÉNT, expediente, s. n. Mijloc ingenios cu ajutorul căruia se poate face față unei situații grele; p. ext. mijloc improvizat, adesea ilicit, prin care se procură bani. [Pr.: -di-ent] – Din fr. expédient.
EXPEDIÉRE, expedieri, s. f. Acțiunea de a expedia și rezultatul ei; expediție, trimitere. [Pr.: -di-e-] – V. expedia.
EXPEDITÍV, -Ă, expeditivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care rezolvă cu ușurință lucrurile; prompt, iute. – Din fr. expéditif.
EXPEDITÓR, -OÁRE, expeditori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care expediază scrisori, pachete, bani etc.; trimițător. – Din fr. expéditeur.
EXPEDÍȚIE, expediții, s. f. 1. Călătorie lungă (și anevoioasă) făcută de un grup organizat în regiuni îndepărtate, cu scopuri științifice, comerciale etc. 2. Campanie militară agresivă pentru cucerirea unui teritoriu străin, îndepărtat de propria țară. 3. Expediere. ◊ Condică de expediție = registru în care se înregistrează zilnic lista corespondenței expediate de o instituție sau de o întreprindere. – Din fr. expédition, lat. expeditio.
EXPEDIȚIONÁR, -Ă, expediționari, -e, adj. Care efectuează o expediție (1), care se află într-o expediție. ♦ Corp (sau armată) expediționar(ă) = totalitatea trupelor care participă la o expediție (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. expéditionnaire.
EXPERIMENTÁ, experimentez, vb. I. Tranz. A încerca, a verifica prin experiență. – Din fr. expérimenter, lat. experimentare.
EXPERIMENTÁL, -Ă, experimentali, -e, adj. (Adesea adverbial) De experiență, bazat pe experiență, rezultat din experiență; cu titlu de încercare. – Din fr. expérimental, lat. experimentalis.
EXPERIMENTALÍSM s. n. Folosire a experimentului, a documentului ca principal mijloc de cunoaștere, de creație. – Din engl. experimentalism.
EXPERIMENTÁRE, experimentări, s. f. Acțiunea de a experimenta și rezultatul ei. – V. experimenta.
EXPERIMENTÁT, -Ă, experimentați, -te, adj. Care posedă multă experiență într-un domeniu, priceput; p. ext. care a trecut prin multe încercări; încercat. – V. experimenta.
EXPERIMENTATÓR, -OÁRE, experimentatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face experiențe științifice. – Din fr. expérimentateur.
EXPÉRT, -Ă, experți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care posedă cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; specialist de mare clasă. ♦ Spec. Persoană competentă într-un anumit domeniu, numită de un organ de stat sau de părțile interesate pentru a face o expertiză. 2. Adj. (Inform.; în sintagma) Sistem expert = program de exploatare inteligentă a unei baze de date caracteristice unui domeniu particular de aplicație. – Din fr. expert, lat. expertus.
EXPERTIZÁ, expertizez, vb. I. Tranz. A supune expertizei. – Expertiză + suf. -iza.
EXPERTIZÁRE, expertizări, s. f. Acțiunea de a expertiza. – V. expertiza.
EXPERTIZÁT, -Ă, expertizați, -te, adj. Care a fost supus expertizei. – V. expertiza.
EXPERTÍZĂ, expertize, s. f. 1. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală ori a părților, asupra unei situații, probleme etc. a cărei lămurire interesează soluționarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport întocmit de un expert asupra cercetărilor făcute. 2. (Med.; în sintagma) Expertiză medicală = a) stabilire, în urma unui examen medical, a capacității de muncă a unui bolnav sau a unui om sănătos în condițiile solicitărilor fizice și psihice din diferite profesiuni; b) consultație sau autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc. – Din fr. expertise.
EXPIÁBIL, -Ă, expiabili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi ispășit. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. expiable.
EXPIATÓR, -OÁRE, expiatori, -oare, adj. (Livr.) Care poate șterge, ispăși, răscumpăra o greșeală; ispășitor. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. expiatoire, lat. expiatorius.
EXPIÁȚIE, expiații, s. f. (Livr.) Faptul de a expia; ispășire. [Pr.: -pi-a-. – Var.: expiațiúne s. f.] – Din fr. expiation, lat. expiatio, -onis.
EXPIAȚIÚNE s. f. v. expiație.
EXPIÉRE, expieri, s. f. (Livr.) Acțiunea de a expia și rezultatul ei; expiație, ispășire. [Pr.: -pi-e-] – V. expia.
EXPIRÁ, expír, vb. I. 1. Tranz. A elimina din plămâni aerul (în procesul respirației). 2. Intranz. (Despre un contract, o convenție etc.; la pers. 3) A înceta să mai fie valabil. 3. Intranz. (Despre un termen, o perioadă de timp etc.; la pers. 3) A se împlini, a se termina. 4. Intranz. Fig. A muri, a pieri. – Din fr. expirer, lat. expirare.
EXPIRATÓR, -OÁRE, expiratori, -oare, adj. Care ajută, care servește la expirare. ◊ (Lingv.) Accent expirator = accent bazat pe intensificarea expirării la pronunțarea silabei accentuate. – Din fr. expirateur.
EXPLETÍV, -Ă, expletivi, -e, adj. (Despre cuvinte) Care este de prisos din punctul de vedere al înțelegerii conținutului unui enunț. – Din fr. explétif, lat. expletivus.
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. A face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri. ♦ A expune, a preda o lecție, o temă etc. 2. Intranz. și tranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3. Refl. A-și motiva acțiunile, vorbele etc.; a se justifica. ♦ Refl. și tranz. A înțelege, a pricepe, a găsi sau a constitui o explicație. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A (se) lămuri asupra unei chestiuni (în litigiu), a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict. – Din fr. expliquer, lat. explicare.
EXPLICÁRE, explicări, s. f. Acțiunea de a (se) explica și rezultatul ei; lămurire. – V. explica.