Toate definitiile
EXHIBIȚIONÍSM s. n. 1. Mania, înclinarea de a face exhibiții. 2. (Med.) Perversiune sexuală constând din expunerea în public a organelor genitale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. exhibitionnisme.
EXHIBIȚIONÍST, -Ă, exhibiționiști, -ste, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care practică exhibiționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. exhibitionniste.
EXHIBIȚIÚNE s. f. v. exhibiție.
EXHUMÁ, exhumez, vb. I.Tranz. (Rar) A dezgropa osemintele unui mort, a deshuma un cadavru. – Din fr. exhumer, lat. exhumare.
EXHUMÁRE, exhumări, s. f. (Rar) Acțiunea de a exhuma și rezultatul ei; dezgropare. – V. exhuma.
EXÍGE, exíg, vb. III. Tranz. (Livr.) A cere imperios, a necesita. – Din lat. exigere, fr. exiger.
EXIGÉNT, -Ă, exigenți, -te, adj. Care pretinde multă grijă, strictețe, corectitudine de la alții (și de la sine însuși) în privința îndeplinirii unei datorii; pretențios. – Din. fr. exigeant, lat. exigens, -ntis.
EXÍNĂ, exine, s. f. (Bot.) Membrană protectoare externă a grăuntelui de polen. – Din fr. exine.
EXISTENȚIÁL, -Ă, existențiali, -e, adj. (Rar) Privitor la existență, care ține de existență. [Pr.: eg-zis-ten-ți-al] – Din fr. existentiel.
EXISTENȚIALÍSM s. n. Doctrină filozofică conform căreia reală este numai existența umană, trăirea afectivă a existenței de către individ. [Pr.: eg-zis-ten-ți-a-] – Din fr. existentialisme, germ. Existentialismus.
EXISTENȚIALÍST, -Ă, existențialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține existențialismului, privitor la existențialism. 2. S. m. și f. Adept al existențialismului. [Pr.: eg-zis-ten-ți-a-] – Din fr. existentialiste.
EXITUS s. n. (Livr.) Moarte, sfârșit. – Cuv. lat.
EXÎNSCRÍE, exînscriu, vb. III. Tranz. A construi o figură geometrică în afara alteia astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la a doua. – Ex- + înscrie.
EX-LÍBRIS, ex-librisuri, s. n. Vinietă aplicată pe o carte, purtând numele unei biblioteci, a bibliofilului sau o deviză. – Din fr. ex-libris, lat. ex libris.
EXMATRICULÁ, exmatriculez, vb. I. Tranz. A exclude un elev, un student etc. dintr-o școală sau dintr-o facultate. – Din germ. exmatrikulieren.
EXMATRICULÁRE, exmatriculări, s. f. Acțiunea de a exmatricula și rezultatul ei; ștergere din matricolă; eliminare definitivă. – V. exmatricula.
EX-MINÍSTRU, ex-miniștri, s. m. Fost ministru. – Ex- + ministru.
EXOBIOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază prezența și particularitățile formelor de viață în cosmos. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. exobiologie.
EXOCÁRP, exocarpuri, s. n. (Bot.) Epicarp. – Din fr. exocarpe.
EXOCRÍN, -Ă, exocrini, -e, adj. Care are secreție externă. ♦ Glandă exocrină = glandă al cărei conținut se elimină printr-un canal excretor. – Din fr. exocrine.
EXODÉRM, exoderme, s. n. Țesut vegetal de protecție, format din celule mari poliedrice, situate sub epiderma rădăcinii. – Din fr. exoderme.
EXOELECTRÓN, exoelectroni, s. m. Electron produs prin exoemisie. [Pr.: -so-e-] – Din fr. exo-électron.
EXOEMÍSIE, exoemisii, s. f. Emisie de electroni de către suprafețele corpurilor supuse în prealabil unei acțiuni (prelucrare mecanică, iradiere etc.). [Pr.: -so-e-] – Din fr. exo-émission.
EXOFTÁLMIC, -Ă, exoftalmici, -ce, adj. (Med.; despre ochi) Bulbucat; (despre oameni) suferind de exoftalmie. – Din fr. exophtalmique.
EXOGÁM, -Ă, exogami, -e, adj. (Despre oameni) Care practică exogamia; (despre organisme) care prezintă exogamie. – Din fr. exogame, engl. exogamy.
EXOGAMÍE, exogamii, s. f. 1. Lege fundamentală a ginții matriarhale, conform căreia căsătoriile dintre membrii aceleiași ginți erau interzise. 2. Căsătorie între parteneri care nu aparțin aceluiași grup social. 3. (Biol.) Fuzionare a gameților în afara organismului. – Din fr. exogamie.
EXOGÉN, -Ă, exogeni, -e, adj. 1. (Med.) Care se formează, se dezvoltă la exterior; care se datorește unor cauze din afara organismului. 2. (Despre procese geologice) Care rezultă, care se datorește unor cauze din afara pământului și în special energiei solare captate de planetă. – Din fr. exogène.
EXOGÍRĂ, exogire, s. f. Gen fosil de lamelibranhiate cu valvele inegale și umboanele răsucite în spirală, existent în jurasicul superior. – Din fr. exogyre.
EXOMORFÍSM s. n. Totalitatea transformărilor pe care le suferă rocile din vecinătatea unui punct eruptiv sub influența temperaturii și soluțiilor fierbinți. – Din fr. exomorphisme.
EXORBITÁNȚĂ, exorbitanțe, s. f. Caracterul a ceea ce este exorbitant; scumpire sau scumpete excesivă. – Din fr. exorbitance.