Toate definitiile

EXCÚRSIE, excursii, s. f. Plimbare sau călătorie făcută, de obicei în grup, pe jos sau cu un mijloc de transport, în scop educativ, recreativ etc. [Var.: excursiúne s. f.] – Din fr. excursion, lat. excursio, -onis.

EXCURSIÚNE s. f. v. excursie.

EXECRÁ, execrez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A detesta, a urî, a disprețui; a avea oroare, repulsie, scârbă de... [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécrer, lat. execrari.

EXECRÁȚIE, execrații, s. f. (Rar) Oroare, repulsie. ♦ Persoană sau lucru care provoacă această reacție. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécration.

EXECUTÁBIL, -Ă, executabili, -e, adj. Care poate fi executat. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécutable.

EXECUTÁNT, -Ă, executanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care execută, care îndeplinește ceva; executor. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécutant.

EXECUTÁRE, executări, s. f. Acțiunea de a (se) executa și rezultatul ei; îndeplinire, execuție. ◊ Executarea bugetului = adunarea veniturilor unui buget și folosirea acestora pentru acoperirea cheltuielilor aprobate în buget. ♦ Îndeplinire a unei obligații (lege, contract, hotărâre etc.) a unui organ de jurisdicție. ◊ Executarea pedepsei = aducere la îndeplinire a hotărârii prin care cel trimis în judecată penală a suferit o condamnare. [Pr.: eg-ze-] – V. executa.

EXECUTÍV, -Ă, executivi, -e, adj. Care are sarcina de a executa dispozițiile organelor superioare. ◊ Organ executiv = organ de stat cu funcții de organizare și de asigurare a executării legilor. (În organizarea unor state) Putere executivă = sistem de organe compus din guvern și întreg aparatul administrativ, reprezentând una dintre celei trei puteri fundamentale ale statului prevăzute de principiul separației puterilor. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécutif.

EXECUTÓR, -OÁRE, executori, -oare, adj. Executant. ◊ (Substantivat) Executor testamentar = persoană însărcinată să aducă la îndeplinire dispozițiile din testamentul cuiva. Executor judecătoresc = funcționar însărcinat cu îndeplinirea unor acte de procedură și cu executarea unor hotărâri judecătorești. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécuteur, lat. executor, -oris.

EXECUTÓRIU, -IE, executorii, adj. (Jur.) Care trebuie executat, care trebuie pus în aplicare. ◊ Hotărâre executorie = hotărâre care poate fi executată de îndată. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécutoire, lat. executorius.

EXECÚȚIE, execuții, s. f. 1. Faptul de a executa; executare. 2. Încasare forțată a unei datorii pe cale judecătorească sau prin mijloace fiscale. 3. Aducere la îndeplinire a unei sentințe de condamnare la moarte. 4. Ducere la îndeplinire a unei hotărâri judecătorești referitoare la evacuarea unei locuințe, la atribuirea copiilor în caz de divorț etc. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécution.

EXÉDRĂ, exedre, s. f. 1. Sală de primire în casele romane. 2. Anexă în formă de semicerc a unei construcții, care are în interior scaune, de-a lungul zidului. ♦ Construcție în semicerc într-un parc. – Din lat. exedra, fr. exedre.

EXEGÉT, exegeți, s. m. Persoană care practică exegeza; specialist în exegeză. – Din fr. exégète.

EXEGÉTIC, -Ă, exegetici, -ce, adj. Care explică, interpretează, care ține de exegeză, privitor la exegeză, care se bazează pe exegeză. – Din fr. exégétique.

EXEMPLÁR¹, exemplare, s. n. Fiecare obiect dintr-o serie de obiecte identice reproduse după un model comun. ♦ Reprezentant al unei categorii de ființe sau de obiecte asemănătoare, luat izolat. [Pr.: eg-zem-] – Din fr. exemplaire, lat. exemplarium.

EXEMPLÁR², -Ă, exemplari, -e, adj. Care poate servi drept exemplu prin calitățile sale deosebite; pilduitor. ♦ Care are un caracter drastic, servind ca avertisment. Pedeapsă exemplară. [Pr.: eg-zem-] – Din fr. exemplaire, lat. exemplaris.

EXEMPLARITÁTE s. f. Caracterul unui lucru corect, exemplar². [Pr.: eg-zem-] – Din fr. exemplarité.

EXEMPLIFICÁ, exemplífic, vb. I. Tranz. A lămuri, a demonstra, a ilustra prin exemple. [Pr.: eg-zem-] – Din it. esemplificare (după exemplu).

EXEMPLIFICÁRE, exemplificări, s. f. Acțiunea de a exemplifica și rezultatul ei [Pr.: eg-zem-] – V. exemplifica.

EXERCITÁRE, exercitări, s. f. Acțiunea de a exercita și rezultatul ei. [Pr.: eg-zer-] – V. exercita.

EXERÉZĂ, exereze, s. f. (Med.) Ablațiune. – Din fr. exérèse.

EXÉRGĂ, exerge, s. f. Mic spațiu gol pe o medalie, destinat să fie acoperit cu o inscripție. ♦ Inscripție, nume, dată etc. gravate pe o medalie. – Din fr. exergue.

EXERSÁ, exersez, vb. I. Intranz. și tranz. A face exerciții. [Pr.: eg-zer-] – Din fr. exercer.

EXERSÁRE, exersări, s. f. Acțiunea de a exersa și rezultatul ei. [Pr.: eg-zer-] – V. exersa.

EXFOLIÁ, exfoliez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) coji. ♦ A (se) scutura, a (se) desfrunzi. 2. Tranz. A lamina în foi subțiri. [Pr.: -li-a] – Din lat. exfoliare, fr. exfolier.

EXFOLIÁȚIE, exfoliații, s. f. 1. (Med.) Desprindere, sub formă de lamele subțiri, a straturilor superficiale ale pielii, ale unui os, cartilagiu sau tendon necrozat. 2. Cădere treptată a scoarței copacilor în mici bucățele. ♦ Desprindere de foi subțiri de la suprafața unui metal. [Pr.: -li-a-] – Din fr. exfoliation.

EXFOLIÉRE, exfolieri, s. f. 1. (Tehn.) Fenomen de fisurare și de desprindere a unor straturi subțiri de la suprafața unui material, a unei piese etc. 2. (În sintagma) Exfolierea scoarței ramurilor = boală a pomilor fructiferi și a arborilor de pădure, care se manifestă prin înnegrirea scoarței și prin apariția crăpăturilor neregulate; cojire; desfrunzire. [Pr.: -li-e-] – V. exfolia.

EXHAUSTIVITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi exhaustiv; metodă exhaustivă. [Pr.: -ha-us-] – Exhaustiv + suf. -itate.

EXHAUSTÓR, exhaustoare, s. n. 1. Ventilator folosit la evacuarea forțată a gazelor, a suspensiilor de particule solide din aer etc. dintr-o încăpere, dintr-o nișă, dintr-o exploatare minieră subterană etc. 2. Dispozitiv pentru alimentarea cu carburant a carburatorului. [Acc. și: exhaústor. – Pr.: -ha-us-] – Din fr. exhausteur.

EXHIBITÓRIU, -IE, exhibitorii, adj. (Rar) De exhibiție. – Din fr. exhibitoire.