Toate definitiile
PURSẤNGE adj. invar. (Despre animale, mai ales despre cai; adesea substantivat) De rasă pură, aleasă. – Pur + sânge (după fr. pur-sang).
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc monumental. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poarta părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare.
PURTÁRE, purtări, s. f. Acțiunea de a (se) purta și rezultatul ei. 1. Transportare (pe umeri sau pe brațe). 2. Folosire, întrebuințare. ◊ Loc. adj. De purtare = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) care se poartă în mod curent, de toate zilele, de lucru. ◊ Expr. A lua (un lucru) la purtare = a începe să întrebuințezi (un lucru) în mod obișnuit, zilnic. A-și lua nasul la purtare = a deveni obraznic. 3. Fel de a se comporta; conduită, comportare. – V. purta.
PURPURÓS, -OÁSĂ, purpuroși, -oase, adj. (Rar) Purpuriu. – Purpură + suf. -os.
PURTÁT1 s. n. 1. (Pop.) Fel, mod de a se îmbrăca; port. 2. Utilizare, întrebuințare. 3. Conduită, purtare, comportare. – V. purta.
PURTÁT2, -Ă, purtați, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Uzat, vechi. 2. Adj. (Despre oameni) Umblat (prin lume); cu experiență. 3. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se executa acest dans. – V. purta.
PURTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, purtăreți, -e, adj. (Despre îmbrăcăminte, încălțăminte) Care ține la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe ușor; durabil, purtabil. ♦ (Înv.; despre cărți) De dimensiuni reduse, ușor de transportat, de purtat cu sine. Vocabular purtăreț. – Purta + suf. -ăreț.
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător.
PURULÉNT, -Ă, purulenți, -te, adj. Care are puroi, care elimină puroi; care puroiază; supurant, puroios. – Din fr. purulent, lat. purulentus.
PURULÉNȚĂ, purulențe, s. f. Stare a ceea ce este purulent. – Din fr. purulence.
PÚRUREA adv. v. pururi.
PÚRURI adv. (Înv. și pop.) Totdeauna, veșnic, mereu, neîntrerupt, în permanență. ◊ De-a pururi = (pentru) totdeauna, în veci. [Var.: púrurea adv.] – Probabil lat. purus.
PUS s. n. Faptul de a pune. ♦ (Pop.) Semănare, plantare. – V. pune.
PUSÉU, puseuri, s. n. Manifestare bruscă și puternică (însoțită de ridicarea temperaturii) a unei boli; acces. ♦ Fig. Izbucnire, elan, vervă, exuberanță. – Din fr. poussée.
PUSILANÍM, -Ă, pusilanimi, -e, adj. (Franțuzism) Fricos. – Din fr. pusillanime.
PÚSNIC, -Ă s. m. și f. v. pustnic.
PUSNICÍ vb. IV v. pustnici.
PUSNICÍE s. f. v. pustnicie.
PUSNICÍRE s. f. v. pustnicire.
PUSNICÍT, -Ă adj. v. pustnicit.
PUSTÍE s. f. v. pustiu.
PUSTIETÁTE, pustietăți, s. f. 1. Regiune lipsită de vegetație (și nepopulată de oameni). ♦ Loc izolat, puțin umblat. 2. Singurătate, izolare. [Pr.: -ti-e-] – Pustiu + suf. -ătate.
PUSTIÍRE, pustiiri, s. f. Acțiunea de a (se) pustii și rezultatul ei; distrugere, devastare, nimicire. ♦ (Concr.) Pustiu (I 1). [Pr.: -ti-i-] – V. pustii.
PUSTIÍT, -Ă, pustiiți, -te, adj. 1. Prefăcut în pustiu (I 1); părăsit, lipsit de viață; devastat, prădat, distrus. 2. (Pop.) Retras; izolat, solitar. – V. pustii.
PUSTIITÓR, -OÁRE, pustiitori, -oare, adj. Care pustiește, devastează; distrugător, devastator, nimicitor. [Pr.: -ti-i-] – Pustii + suf. -tor.
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja.
PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [Var.: púsnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. pustynĩnikŭ.
PUSTNICÉSC, -EÁSCĂ, pustnicești, adj. (Înv.) Care aparține pustniciei sau pustnicilor, privitor la pustnicie sau la pustnici. – Pustnic + suf. -esc.
PUSTNICÉȘTE adv. Ca pustnicii. – Pustnic + suf. -ește.
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Rar) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic.