Toate definitiile
PUTATÍVĂ, putative, adj. (Jur.; în sintagma) Căsătorie putativă = căsătorie încheiată de bunăvoie, dar prin necunoașterea, din partea soților, a unor clauze care împiedică existența sau validitatea ei. – Din fr. putatif.
PÚTINĂ, putini, s. f. Vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con, făcut din doage legate cu cercuri și folosit mai ales la păstrarea unor brânzeturi, murături etc. ◊ Expr. A spăla (sau a șterge) putina = a fugi pe furiș, a dispărea din fața unui pericol sau a unei situații neplăcute. – Lat. *putina.
PUTINCIÓS, -OÁSĂ, putincioși, -oase, adj. (Înv.) Care este posibil, cu putință. ♦ Care are putere; eficace. – Putință + suf. -ios.
PUTINÉI, putineie, s. n. Putină mică, înaltă și strâmtă, în care se bate smântâna ca sa se aleagă untul. – Putină + suf. -ei.
PUTINÍCĂ, putinele, s. f. Diminutiv al lui putină. [Pl. si: putinici] – Putină + suf. -ică.
PUTÍNȚĂ, putințe, s. f. 1. Posibilitate, capacitate de a face ceva. ◊ Loc. adv. Peste putință = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. Cu putință = posibil. După putință = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitățile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a-i fi cuiva) cu putință (să...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (să...) Cel mai... cu putință = cel mai... posibil, extrem de..., în cel mai înalt grad. A face tot ce-i stă în putință = a face tot ce poate, a depune toate eforturile. A fi în putința cuiva să... sau a-i sta (cuiva) în putință = a corespunde cu posibilitățile de realizare ale cuiva. Fără putință de... = fară a putea să... 2. (Fiz.; înv.) Putere. – Lat. potentia.
PUTOÁRE, putori, s. f. Miros urât, greu, neplăcut; duhoare. ♦ Epitet injurios dat unui om leneș, murdar sau imoral; p. ext. epitet dat unei femei de moravuri ușoare. – Lat. putor, -is.
PUTORÍȘCĂ, putoriști, s. f. (Rar) Diminutiv al lui putoare; epitet dat unei femei ușuratice, neserioase din punct de vedere moral. – Putoare + suf. -ișcă.
PÚTRED, -Ă, putrezi, -de, adj. 1. Care a putrezit; intrat în putrefacție; putregăios, putrid. ◊ Expr. Putred de copt = foarte copt, răscopt, aproape stricat. Putred de bogat (sau bogat putred) = foarte bogat. (Pop.) Ploaie putredă = ploaie deasă și măruntă, de lungă durată. ♦ (Despre răni, țesuturi etc.) Cangrenat, purulent. ♦ (Despre bălți, mlaștini) Care miroase urât; stătut. 2. Fig. Decăzut moralicește, dăunător societății, corupt. ◊ Expr. E ceva putred la mijloc (sau în Danemarca), se spune când lucrurile nu se desfășoară normal, când există ceva suspect. – Lat. putridus.
PUTREFIÁ, pers. 3 putrefiază, vb. I. Refl. (Livr.) A putrezi (1). [Pr.: -fi-a] – Din fr. putréfier.
PUTREFIÁBIL, -Ă, putrefiabili, -e, adj. (Livr.) Putrescibil. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. putréfiable.
PUTREFIÉRE, putrefieri, s. f. (Livr.) Faptul de a se putrefia. [Pr.: -fi-e-] – V. putrefia.
PUTREGÁI, putregaiuri, s. n. 1. Lemn sau plantă putredă; p. ext. masă de materie vegetală descompusă; putreziciune, putrejune. ♦ Fig. Epitet depreciativ dat unui om bătrân și neputincios. 2. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci. 3. Fig. Ceea ce este rău și vătămător societății. ♦ Lepădătură. – Probabil contaminare între putred și mucegai.
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai.
PUTREGĂÍRE, putregăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a putregăi și rezultatul ei; putrezire. – V. putregăi.
PUTREGĂIÓS, -OÁSĂ, putregăioși, -oase, adj. (Pop.) Putred (1). [Pr.: -gă-ios] – Putregai + suf. -os.
PUTREGĂÍT, -Ă, putregăiți, -te, adj. (Rar) Putrezit. – V. putregăi.
PUTREJÚNE, putrejuni, s. f. (Înv.) Putregai (1). – Putred + suf. -iune.
PUTRESCÉNT, -Ă, pustrescenți, -te, adj. (Livr.) Care a intrat în putrefacție. – Din fr. putrescent.
PUTRESCÍBIL, -Ă, putrescibili, -e, adj. (Livr.) Care poate putrezi; care putrezește ușor; putrefiabil. – Din fr. putrescible.
PUTREZEÁLĂ, putrezeli, s. f. Putrezire. – Putrezi + suf. -eală.
PUTREZICIÚNE, putreziciuni, s. f. 1. Materie organică putredă; organism mort, intrat în putrefacție; putregai, putriditate, putrezime, putrezitură, putrejune. ♦ Starea unui organism putred. 2. Fig. Descompunere morală, decădere. – Putrezi + suf. -ciune.
PUTREZÍME, putrezimi, s. f. (Rar) Putreziciune. – Putred + suf. -ime.
PUTREZÍRE putreziri, s. f. Faptul de a (se) putrezi; putrezeală. – V. putrezi.
PUTREZÍT, -Ă, putreziți, -te, adj. (Despre materii organice) Descompus, intrat în putrefacție; putregăit. – V. putrezi.
PUTREZITÚRĂ, putrezituri, s. f. (Rar) Putreziciune. – Putrezi + suf. -tură.
PUTRÍD, -Ă, putrizi, -de, adj. (Livr.) Putred. – Din fr. putride.
PUTRIDITÁTE s. f. (Livr.) Putreziciune. – Din fr. putridité.
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os.
PUTUROȘÉNIE, puturoșenii, s. f. 1. Ceea ce miroase urât, ceea ce răspândește un miros greu; miros greu, urât, răspândit de ceva sau de cineva. 2. Trândăvie, lenevie. ♦ Epitet dat unui om leneș, murdar. – Puturos + suf. -enie.