Toate definitiile
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier.
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier.
RECIPRÓC, -Ă, reciproci, -ce, adj. (Despre acțiuni, fenomene, sentimente etc.) Care acționează unul asupra celuilalt, care se influențează unul pe altul, care vine din amândouă părțile; p. ext. care angajează în egală măsură. ◊ (Log.) Propoziții (sau judecăți) reciproce = propoziții (sau judecăți) în care subiectul uneia poate deveni predicatul alteia, și invers. (Gram.) Reflexiv reciproc = formă verbală care arată că acțiunea este făcută în același timp de două sau de mai multe subiecte, fiecare dintre ele suferind, în general, efectele acțiunii făcute de celelalte. (Mec.) Figură reciprocă = figură cu ajutorul căreia se determină forțele care acționează în barele unei grinzi cu zăbrele. (Mat.) Ecuație reciprocă = ecuație care, pe lângă orice soluție dată, admite ca soluție și valoarea inversă a acesteia. Teoremă reciprocă (și substantivat, f.) = teoremă ale cărei premise sunt concluziile altei teoreme, și invers. Numere reciproce = numere care, înmulțite unul cu celălalt, dau un produs egal cu unitatea. – Din fr. réciproque, lat. reciprocus.
REACȚIONÁL, -Ă, reacționali, -e, adj. Care ține de reacție, referitor la o reacție [Pr.: re-ac-ți-o-] – Din fr. réactionnel.
REACȚIONÁ, reacționez, vb. I. Intranz. A răspunde într-un anumit fel la o excitare sau la acțiune din afară. ♦ A lua o atitudine față de o situație sau de o împrejurare; a replica; a riposta. [Pr.: re-ac-ți-o-na] – Din fr. réactionner.
REACȚIONÁR, -Ă, reacționari,-e, adj. Care aparține sau care este specific reacțiunii politice, care se referă la reacțiune; care este ostil față de progres; retrograd. ♦ (Substantivat) Adept al reacțiunii politice. [Pr.: re-ac-ți-o-] – Din fr. réactionnaire.
REACȚIONARÍSM s. n. Concepție politică reacționară; caracterul a ceea ce este reacționar; atitudine ostilă față de progres. [Pr.: re-ac-ți-o-] – Reacționar + suf. -ism.
RÉCE, reci, adj. 1. Care are o temperatură (mai) scăzută față de o limită dată, față de un mediu oarecare sau față de căldura corpului omenesc; lipsit de căldură; care dă senzația de frig, care aduce frig. ◊ Climă rece = climă polară; p. ext. clima regiunilor situate în apropierea cercului polar, unde temperatura nu depășește, de obicei, 10°C. Abces rece = abces fără caracter inflamator. ♦ (Substantivat, n. sg.) Temperatură scăzută, răceală, frig. ◊ Loc. adv. La rece = a) la o temperatură scăzută, în jurul lui 0°C; b) la temperatura normală, fără a încălzi; c) fig. neinfluențat de sentimente, nepărtinitor, obiectiv. ♦ Fig. Care înfioară, care înfrigurează. ◊ Expr. (Substantivat) A-i trece (cuiva) rece prin inimă (sau prin spate) = a se înfiora. ♦ (Despre hrană) Care și-a pierdut căldura; răcit; care se compune din alimente neîncălzite; care se consumă fără a fi în prealabil încălzit. ♦ (Despre produse de panificație, în special despre pâine) Care nu e proaspăt; vechi, uscat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Care nu ține cald. ♦ (Despre oameni, p. ext. despre organele sau membrele lor) Cu temperatura scăzută sub nivelul normal; p. ext. înțepenit (de frig, de emoție). ◊ Expr. A(-i) fi (cuiva) inima rece = a-i fi mereu teamă. (Cu) sânge rece = (cu) calm, (cu) prezență de spirit. ♦ Care și-a pierdut sau e lipsit de căldura animală; inert, neînsuflețit, țeapăn. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de căldură sufletească; insensibil, indiferent; neprietenos, distant. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care exprimă ostilitate, indiferență, lipsă de sensibilitate. ♦ Nepăsător, impasibil, imperturbabil. ♦ (Despre gândire, idei, noțiuni etc.; adesea peior.) Cu caracter obiectiv, bazat numai pe elemente logice. ♦ (Despre o încăpere) Neprietenos, neospitalier, străin. – Lat. recens „proaspăt, recent”.
RECĂSĂTORÍRE, recasătoriri, s. f. Faptul de a se recăsători. – V. recăsători
RECÉNT, -Ă, recenți, -te, adj. Care s-a petrecut, s-a întâmplat, a apărut de curând; care datează de puțină vreme; nou, proaspăt. – Din fr. récent, lat. recens, -ntis.
RECENZÁ1, recenzez, vb. I. Tranz. A face o scurtă dare de seamă, a analiza sau a prezenta critic o lucrare literară, științifică, un spectacol etc. – Din recenzie (derivat regresiv). Cf. germ. rezensieren.
RECENZÁ2, recenzez, vb. I. Tranz. A întocmi tabele cu datele necesare recensământului; a face un recensământ. – Din fr. recenser.
RECENZÁRE1, recenzări, s. f. Acțiunea de a recenza1 și rezultatul ei. – V. recenza1.
RECENZÁRE2, recenzări, s. f. Acțiunea de a recenza2 și rezultatul ei. – V. recenza2.
RECENZÉNT, -Ă, recenzenți, -te, s. m. și f. Autor al unei recenzii. – Din germ. Rezensent.
RÂND, rânduri, s. n. 1. Șir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de ființe. ◊ Loc. adv. De-a rândul = a) unul după altul, fără întrerupere, în șir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capăt la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul după altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul după altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un șir; b) a fi în fruntea unei activități. ♦ Haină (încheiată) la două rânduri = haină bărbătească cu două șiruri de nasturi, unul pentru a încheia și unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre șirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. ◊ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) și ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Șir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un șir sau în cadrul unei activități; momentul indicat pentru o activitate. ◊ Loc. adv. La rând = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A ține (sau a păstra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A ține cuiva rândul = a păstra un loc pentru cineva lângă sine, într-un șir. A intra la rând = a începe să acționeze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeași treaptă, la același nivel. A lăsa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acționeze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tău, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un șir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-și da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treabă sau la vorbă. (Pop.) A nu-și putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. A da rând la... = a ține seama de... Fără (de) rând = fără chibzuință, fără seamăn. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de același fel. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie și care se folosesc deodată. ◊ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formează un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie socială. ◊ Loc. adv. De rând = a) din popor, fără rang; b) lipsit de strălucire; comun, obișnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. ◊ Expr. A ști rândul = a ști rânduiala, a cunoaște rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. – Din sl. rendŭ.
RECÂNTĂRÍ, recântăresc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) cântări din nou. – Re + cântări.
RECÂNTĂRÍRE, recântăriri, s. f. Acțiunea de a (se) recântări și rezultatul ei. – V. recântări.
RECÂȘTIGÁ, recâștíg, vb. I. Tranz. A câștiga (ceva) din nou; a redobândi, a recăpăta. – Re1 + câștiga.
RECÂȘTIGÁRE, recâștigări, s. f. Acțiunea de a recâștiga și rezultatul ei; redobândire. – V. recâștiga.
RECELÁRE, recelări, s. f. (Franțuzism) Acțiunea de a recela și rezultatul ei. – V. recela.
RECENZÁT2, -Ă, recenzați, -te, adj. Care este cuprins într-un recensământ. – V. recenza2.
RECENZÓR, -OÁRE, recenzori, -oare, s. m. și f. Persoană care participă la lucrările unui recensământ. – Din fr. recenseur.
RECEPÁJ, recepaje, s. n. Recepare. – Din fr. recepage.
RECEPÁRE, recepări, s. f. (Silv.) Tăiere de jos a puieților de arbori, pentru a provoca formarea unor noi tulpini prin lăstărire; recepaj. – Cf. fr. recepage.
RECEPTÁCOL s. n. v. receptacul.
RECEPTÁCUL, receptacule, s. n. Porțiune terminală a axului floral, care, de obicei, este mai îngroșată, formând partea susținătoare a florii, și care adesea se prelungește, alcătuind pedunculul floral. [Var.: receptácol s. n.] – Din fr. réceptacle, lat.receptaculum.
RECEPTÍV, -Ă, receptivi, -e, adj. Susceptibil de a recepționa, de a primi cu ușurință impresii din afară; care primește cu interes observațiile care i se fac (și ține seama de ele). ♦ Care învață, care asimilează ușor. ♦ (Med.) Predispus de a contracta cu ușurință o boală (infecțioasă). – Din fr. réceptif.
RECEPTIVITÁTE, s. f. Însușirea de a fi receptiv; predispoziție de a primi cu ușurință impresii sau influențe din afară. ♦ Capacitatea unui substrat biologic de a suferi influența unui agent exterior. ♦ (Med.) Predispoziție a organismului de a contracta cu ușurință o boală (infecțioasă), ca urmare a scăderii mijloacelor sale de apărare. – Din fr. réceptivité.
RECEPTÓR, -OÁRE, receptori, -oare, subst., adj. 1. S. n. Sistem tehnic destinat să primească (și să dirijeze) un anumit material. 2. S. n. Aparat, instalație, mașină, dispozitiv destinate să primească energie de o anumită formă și să o transforme în energie utilă. Receptor telefonic = aparat care transformă oscilațiile curentului electric produs de un microfon telefonic în vibrații sonore similare mesajului transmis. Receptor radio = radioreceptor. 3. S. m. (Fiziol.) Organ care înregistrează anumite modificări ale mediului extern sau intern și transmite excitațiile la centrii nervoși. 4. Adj. (Tehn.) Care receptează, care primește (o acțiune mecanică, un curent, un semnal etc.) – Din fr. recepteur.