Toate definitiile

USCĂCIÚNE s. f. 1. Însușirea de a fi uscat. ♦ Senzație puternică de sete, de căldură, de înecăciune (pe care o simte cineva în gură, în gât etc.). 2. Secetă. – Usca + suf. -ăciune.

USCĂTÓR, -OÁRE, uscători, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care usucă, care zvântă. 2. S. n. Aparat, mașină sau instalație care servește la uscarea artificială a unor materiale. 3. S. f. Uscătorie. – Usca + suf. -ător.

USCĂTORÍE, uscătorii, s. f. Instalație specială pentru uscatul unor produse agricole, industriale, casnice etc.; local, încăpere în care se află o asemenea instalație. ♦ Spec. Încăpere (special amenajată) pentru uscatul rufelor. – Uscător + suf. -ie.

USCĂTÚRĂ, uscături, s. f. 1. Creangă subțire și uscată. ♦ Așchie, surcea. 2. (Mai ales la pl.) Mâncare uscată, care se poate mânca rece (și fără o pregătire specială). ♦ Uscățea, v. uscățel (3). – Usca + suf. -ătură.

USCĂTUREÁ, -ÍCĂ, uscăturele, s. f. Diminutiv al lui uscătură. – Uscătură + suf. -ea, -ică.

USCĂȚÉL, -ÍCĂ, uscaței, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui uscat² (I). 2. S. f. pl. Crengi subțiri și uscate; uscături (1). 3. S. f. (Mai ales la pl.) Prăjitură făcută din bucățele de aluat prăjite în grăsime sau coapte la cuptor; uscătură (2). – Uscat² + suf. -el, -ică.

USCĂȚÍV, -Ă, uscățivi, -e, adj. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Slab, uscat, costeliv. – Uscat² + suf. -iv.

USCIOÁRĂ s. f. v. ușcioară.

USCIÓR s. m. v. ușor¹.

ÚSNĂ, usne, s. f. (Pop.) 1. Marginea de sus (de obicei răsfrântă) a unei oale sau a altui vas adânc; gură, buză. ♦ Marginea (răsfrântă) de jos a unui clopot. ♦ Marginea de sus a unei luntre. 2. Ghizd al fântânii (de la nivelul solului în sus). ♦ Parte mai largă la baza puțurilor ocnelor vechi de sare, formând un prag pe care se așază o armătură de lemn. – Din sl. ustĩna.

USTÁȘ, ustași, s. m. Membru al unei organizații croate de tip fascist și terorist, care a activat înaintea celui de-al doilea război mondial. – Din scr. ustaš.

USTENSÍLĂ, ustensile, s. f. Obiect care servește la efectuarea unor operații curente în gospodărie, în laborator, în diferite meserii; unealtă, instrument. – Din fr. ustensile.

USTILAGINÁLE s. f. pl. Ordin de ciuperci parazite care provoacă diferite boli plantelor cultivate. – Din fr. ustilaginales.

USTURÁ, pers. 3 ústură, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o senzație dureroasă de înțepătură, de urzicare sau de arsură. ♦ Fig. A provoca cuiva o durere fizică sau morală; a lovi, a îndurera. – Lat. ustulare.

USTURÁRE, usturări, s. f. Acțiunea de a ustura și rezultatul ei. – V. ustura.

USTURĂTÓR, -OÁRE, usturători, -oare, adj. Care ustură, care produce usturime. ♦ Fig. Care provoacă o durere sufletească, o jignire; tăios, caustic, incisiv. – Ustura + suf. -ător.

USTURĂTÚRĂ, usturături, s. f. Usturime. – Ustura + suf. -ătură.

USTURÍME, usturimi, s. f. Senzație dureroasă caracteristică, pricinuită de o înțepătură, de o arsură, de urzicare, de un miros înțepător etc.; usturătură. – Ustura + suf. -ime.

USTURÓI, usturoi, s. m. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu gust și miros caracteristic, cu frunze lanceolate, al cărei bulb, format din mai mulți bulbi mici de formă lunguiață, are gust usturător, este bogat în substanțe nutritive și comestibil; ai⁴ (Allium sativum). ♦ Compus: usturoi-sălbatic = samuraslă. ♦ P. restr. Bulbul acestei plante; cățel din bulbul acestei plante. – Ustura + suf. -oi.

USTUROIÁ, usturoiez, vb. I. Tranz. A pune (mult) usturoi într-o mâncare, a condimenta, a iuți cu usturoi. – Din usturoi.

USTUROIÁT, -Ă, usturoiați, -te, adj. Cu gust iute de usturoi sau cu miros de usturoi; preparat cu mult usturoi. – V. usturoia.

USTUROÍȚĂ, usturoițe, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu miros puternic de usturoi, cu flori mici, albe, întrebuințată în medicină; aișor (Alliaria officinalis). [Acc. și: usturóiță] – Usturoi + suf. -iță.

USÚC, usucuri, s. n. Substanță unsuroasă, albă-gălbuie, secretată de glandele sebacee și sudoripare ale ovinelor, care protejează fibrele de lână, menținându-le rezistența și elasticitatea. ♦ Apă unsuroasă rezultată din prima spălare a lânii (și folosită în medicina populară la tratamentul scabiei). – Lat. suc(c)us + usuc (prez. ind. al lui usca).

UȘ interj. Cuvânt cu care se alungă păsările. – Onomatopee.

UȘÁR s. m. v. ușer.

UȘÁRNIC, -Ă, ușarnici, -ce, s. m. și f., adj. (Depr.) (Persoană) care umblă pe la ușile altora, căreia nu-i place să stea acasă. – Ușă + suf. -arnic.

ÚȘĂ, uși, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă, pentru a permite intrarea (și ieșirea); ansamblu format dintr-un cadru fix de care se prinde o tăblie mobilă de lemn sau de metal care închide sau deschide această deschizătură; p. restr. tăblia din acest ansamblu. ◊ Ușă domnească (sau împărătească) sau ușa raiului = intrarea principală a altarului. ◊ Loc. adv. La ușă = foarte aproape. ◊ Loc. prep. La ușa... = în imediata apropiere (a...). ◊ Expr. A(-și) deschide (larg sau amândouă) ușile = a lăsa intrarea liberă; a primi cu bucurie pe cineva în casă. A lăsa (pe cineva) după ușă = a nesocoti (pe cineva), a nu da (cuiva) nici o atenție. A sta după ușă = a fi nebăgat în seamă; a sta deoparte, izolat. A bate la ușă = (de spre termene, evenimente etc.) a fi foarte aproape, a fi iminent. 2. Fig. Casă, locuință. ◊ Expr. (A bate, a cere, a crește etc.) pe la ușile oamenilor = (a munci) pe la alții, (a trăi) din mila altora. A umbla din ușă-n ușă = a cerși. – Lat. *ustia (pl., devenit sg., al lui *ustium = ostium).

UȘCHEÁLĂ s. f. (Arg.) 1. Hoinăreală. 2. Plecare repede, pe neașteptate dintr-un loc. – Ușchi + suf. -eală.

UȘCHÍ, ușchesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A pleca repede și pe neobservate dintr-un loc. – Et. nec.

UȘCHÍRE, ușchiri, s. f. Acțiunea de a se ușchi. - V. ușchi.