Toate definitiile

UȘCHÍT, -Ă, ușchiți, -te, adj. (Arg.) 1. Care a plecat, a dispărut repede și pe neobservate dintr-un loc. 2. Care are comportări ieșite din comun, original. ♦ Zăpăcit. – V. ușchi.

UȘCIOÁRĂ, ușcioare, s. f. (Rar) Ușiță. [Var.: uscioáră s. f.] – Ușiță + suf. -ioară.

UȘCIÓR s. m. v. ușor¹.

UȘÉR, ușeri, s. m. (În evul mediu) Dregător de curte în Moldova, care avea sarcina de a primi solii și de a-i introduce la domn; funcție ocupată de acest dregător. [Var.: ușár s. m.] – Ușă + suf. -er.

UȘIÉR, ușieri, s. m. (Ieșit din uz) Om de serviciu la unele instituții publice (care stătea la ușă). [Pr.: -și-er] – Ușă + suf. -ier (după fr. huissier).

UȘÍȚĂ, ușițe, s. f. Diminutiv al lui ușă; ușuliță, ușuță, uscioară. – Ușă + suf. -iță.

UȘÓR¹, ușori, s. m. Fiecare dintre cei doi stâlpi verticali de care se prind canaturile porții sau ale ușii; părțile laterale ale tocului ușii sau ferestrei. [Var.: usciór, ușciór s. m.] – Lat. osteolum.

UȘÓR², -OÁRĂ, (I, II) ușori, -oare, adj., (III) adv. I. Adj. 1. Care are greutate mică, care cântărește puțin, care exercită o presiune redusă asupra suprafeței pe care stă. * Industrie ușoară = grup de ramuri industriale care produc bunuri de consum și articole tehnice necesare industriei, agriculturii, transporturilor etc. Categorie ușoară = categorie la box, lupte și haltere, care cuprinde sportivi cu greutatea corpului între 57 și 61 kg. ◊ Expr. Fie-i țărâna ușoară! = (formulă rostită la înmormântarea sau la pomenirea unui mort) să se odihnească în pace! ♦ (Despre materiale) Cu greutate specifică redusă. ♦ Care nu poartă sau nu conține greutăți. ◊ Expr. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) vesel, voios. (Adverbial) (A fi) îmbrăcat ușor = (a fi) îmbrăcat cu haine subțiri. ♦ (Despre trupe) Care poartă armament puțin, putându-se deplasa cu repeziciune. 2. (Despre alimente) Care se digeră cu ușurință, care nu cade greu la stomac. 3. Iute, sprinten, vioi. ♦ Suplu, gingaș, fin. ♦ (Despre pas; p. ext. despre mers) Care abia atinge pământul: p. ext. fără zgomot. 4. (Despre urme, linii etc.) Care este (sau pare a fi) făcut printr-o apăsare slabă sau de un corp cu greutate redusă. 5. Mic, puțin, redus (ca volum, amploare, consistență, intensitate). ♦ (Despre somn) Din care te trezești cu ușurință la cea mai mică gălăgie; p. ext. liniștit, odihnitor. ♦ (Despre forme de relief) Domol, lin³, dulce. ♦ (Despre țesături; p. anal. despre aburi, ceață) Rar, subțire, fin. II. Adj. 1. Care este lesne de suportat, de îndurat; (despre boli) lipsit de gravitate; (despre obligații materiale) care nu împovărează; mic. ♦ (Despre legi, pedepse) Lipsit de asprime; indulgent. ♦ (Despre viață, trai) Fără griji; comod, bun. ◊ (Reg.; substantivat; în expr.) Mai cu ușorul = mai bine, mai fără griji. 2. Care nu prezintă dificultăți, care este lesne de înțeles sau de realizat; simplu. ◊ Muzică ușoară = gen muzical cult (vocal sau instrumental) larg accesibil publicului prin caracterul melodios, distractiv, prin tematica direct legată de preocupările, sentimentele, aspirațiile oamenilor. ◊ Loc. adv. (Pop.; substantivat) Cu ușorul = lesne, comod, fără pericol. ♦ (Despre drumuri) Bun, practicabil. 3. Lipsit de seriozitate, superficial; frivol. ◊ Moravuri ușoare = purtări, practici imorale. ♦ Fără importanță; neînsemnat. III. Adv. 1. Încet, domol, lin³; fără zgomot. 2. Cu ușurință, fără efort; lesne, comod. 3. Fără seriozitate; în mod superficial, ușuratic. ♦ Expr. A lua ușor sau a trece ușor peste un lucru = a nu acorda importanța cuvenită unui lucru. 4. Puțin. [Var.: (Înv. și reg.) ușúre adj., adv.] – Din [mai] iușor (înv. „ușor²” < lat. levis + suf. -ușor).

UȘUÍ, ușuiesc, vb. IV. Tranz. A alunga păsările (strigând „uș!”). – Uș + suf. -ui.

UȘULÍȚĂ, ușulițe, s. f. (Rar) Ușiță. – Ușă + suf. -uliță.

UȘURÁ, ușurez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A reduce sau a scădea din greutate. 2. Fig. A(-și) alina, a(-și) potoli o suferință fizică sau morală. ♦ A (se) destăinui pentru a-și alina o durere sufletească. ♦ Refl. (Despre boli) A ceda, a slăbi, a se ameliora. ♦ Tranz. A înlesni, a facilita. 3. A (se) elibera, a scoate sau a ieși de sub apăsarea unui lucru greu; a (se) despovăra. ◊ Expr. (Fam.) A (se) ușura de bani = a face să cheltuiască sau a cheltui o mare sumă de bani sau toți banii. ♦ Tranz. Fig. A scuti; a salva. – Din ușor².

UȘURÁRE, ușurări, s. f. Acțiunea de a (se) ușura și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu ușurare = împăcat sufletește, mulțumit. – V. ușura.

UȘURÁT, -Ă, ușurați, -te, adj. 1. Care a scăzut în greutate. 2. Fig. Împăcat, liniștit sufletește, scăpat de o grijă. – V. ușura.

UȘURÁTIC, -Ă, ușuratici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de seriozitate (mai ales din punct de vedere moral); nesocotit; flușturatic, frivol. – Ușor² + suf. -atic.

UȘURĂTÁTE s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este ușuratic; neseriozitate. ♦ Faptă, acțiune, atitudine ușuratică; frivolitate. – Ușor² + suf. -ătate.

UȘURĂTÓR, -OÁRE, ușurători, -oare, adj. (Rar) Care ușurează, alină, liniștește, calmează. – Ușura + suf. -ător.

UȘÚRE adj., adv. v. ușor².

UȘURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ușurei, -ele, adj., adv. Diminutiv al lui ușor². – Ușor² + suf. -el, -ea, -ică.

UȘURÍME s. f. (Rar) Ușurință. – Ușor² + suf. -ime.

UȘURÍNȚĂ, ușurințe, s. f. 1. Faptul de a fi ușor (de făcut); facilitate. ◊ Loc. adv. Cu (multă sau mare) ușurință = a) fără greutate, fără efort; b) cu indiferență, cu nepăsare; în mod superficial. ♦ (Rar) Înlesnire, avantaj, favoare. 2. Nesocotință, neseriozitate; superficialitate. 3. (Înv.) Înviorare, întremare (a unui bolnav). 4. (Înv.) Însușire a unui lucru lipsit de greutate. – Ușor² + suf. -ință.

UȘÚȚĂ, ușuțe, s. f. (Reg.) Ușiță. – Ușă + suf. -uță.

UT s. m. invar. Vechea denumire a notei do. – Din germ. Ut, fr. ut.

ÚTER, utere, s. n. Organ cavitar musculos care face parte din aparatul genital feminin, în care se dezvoltă embrionul și fătul la animalele superioare; mitră. – Din lat. uterus, fr. utérus.

UTERÍN, -Ă, uterini, -e, adj. Care ține de uter, privitor la uter. ◊ Frați uterini = frați născuți din aceeași mamă, dar din tați diferiți. – Din fr. utérin.

UTÍL, -Ă, utili, -e, adj. Care poate servi la ceva, care este folositor, necesar. ◊ Loc. adv. În timp util = la timp, la momentul oportun. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce servește, folosește la ceva. – Din fr. utile, lat. utilis.

UTILÁ, utilez, vb. I. Tranz. A înzestra un atelier, o fabrică etc. cu utilajul necesar desfășurării în bune condiții a procesului de producție. – Din fr. outiller.

UTILÁJ, utilaje, s. n. Totalitatea uneltelor, aparatelor, mașinilor etc. necesare pentru efectuarea unei anumite lucrări sau pentru asigurarea procesului de lucru într-o întreprindere, într-un laborator etc. – Din fr. outillage.

UTILÁRE, utilări, s. f. Acțiunea de a utila. – V. utila.

UTILÁT, -Ă, utilați, -te, adj. Înzestrat cu utilajul necesar. – V. utila.

UTILITÁR, -Ă, utilitari, -e, adj. Care are scopuri utile (imediate), care pune pe primul plan utilitatea (imediată); preocupat de interese materiale. – Din fr. utilitaire.