Toate definitiile
FORȘPÁN, forșpanuri, s. n. (Cin.) Bobină de reclamă pentru prezentarea unui film. [Pl. și: forșpane] – Din germ. Vorspann.
FÓRTE adj. invar., adv. 1. Adj. invar. (Livr.) Tare, puternic. ◊ Expr. A se face forte = a face toate eforturile pentru a reuși într-o acțiune, a se declara capabil, în stare să depășească o încercare anevoioasă. 2. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Cu sonoritate intensă, puternică; tare. ◊ Forte fortissimo = extrem de tare. – Din it. forte, lat. fortis.
FORTIFIÁNT, -Ă, fortifianți, -te, adj., s. n. (Medicament) întăritor; tonic. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. fortifiant.
FORTIFICÁT, -Ă, fortificați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Cu organismul întărit. 2. (Despre locuri, localități) Întărit printr-un sistem de fortificație. – V. fortifica.
FORTIFICÁȚIE, fortificații, s. f. Construcție militară de pământ, de piatră, de beton armat, făcută cu scopul de a apăra luptătorii împotriva proiectilelor și a bombelor de avion și a înlesni acțiunea de observare și de folosire a mijloacelor de luptă proprii. – Din fr. fortification, lat. fortificatio.
FORTÍSSIMO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Cu cea mai mare intensitate sau putere; foarte tare. – Cuv. it.
FORTÚNA s. f. (Livr.) Soartă, destin; noroc, șansă. – Cuv. lat.
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le din nepricepere, nerăbdare, intenții frauduloase etc.; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.
FORȚAMÉNTE adv. În chip necesar; obligatoriu; forțat. – Din fr. forcément. Cf. it. forzatamente.
FORȚÁRE, forțări, s. f. Acțiunea de a (se) forța și rezultatul ei; silire, spargere, stricare. – V. forța.
FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. Făcut sau impus cu forța, prin constrângere. ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța. 3. (Despre zâmbete, gesturi etc.) Silit, nenatural, nefiresc; artificial, fals. – V. forța.
FÓRȚĂ, forțe, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor; putere fizică, vigoare, tărie. ◊ Tur de forță = acțiune greu de realizat, care cere multă putere fizică, multă abilitate și multă energie morală. 2. Tărie, putere. ♦ Energie (morală). ♦ Aptitudine, capacitate, putință de a realiza ceva. ◊ Loc. adj. De forță = foarte capabil. 3. Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. și urmat de determinarea „armată”) Totalitatea unităților militare ale unui stat; armată. ◊ Forțe militare = subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. Forță vie = termen prin care se denumește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 5. (Economie; în sintagma) Forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale care există în organismul omului și pe care el le pune în funcțiune atunci când îndeplinește o activitate socială utilă; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. II.1. Energie existentă în natură. ♦ (Fiz.) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează; spec. acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acțiune. 2. (Fiz.; înv.) Energie. ◊ Forță motoare = energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. Forță de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau asupra unui vehicul pe care îl remorchează. III. 1. Putere de constrângere, violență. ◊ Loc. adv. Cu forța = în mod forțat, cu sila. Prin forța împrejurărilor = constrâns de motive obiective. 2. (În sintagma) Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa sau proceda așa cum ar dori, din cauza unor împrejurări constrângătoare. – Din fr. force, it. forza.
FÓRZAȚ, forzațe, s. n. Foaie liberă de hârtie, albă sau colorată, cu ajutorul căreia se face legătura dintre blocul de carte și scoarțe. [Pl. și: forzațuri] – Din germ. Vorsatz.
FORZÍȚIA s. f. v. forsiția.
FÓSĂ, fose, s. f. 1. Cavitate puțin adâncă, mai largă la deschidere decât în adâncime, situată la suprafața unei structuri anatomice. 2. (Geogr.; în sintagma) Fosă abisală, v. abisal 3. (De obicei urmat de determinările „orchestrei” sau „de orchestră”) Spațiu aflat sub avanscena unui teatru sau în fața acesteia, destinat de obicei orchestrei; loja orchestrei. – Din fr. fosse, lat., it. fossa.
FOSĂIÁLĂ, fosăieli, s. f. Fâsâială. [Pr.: -să-ia-] – Fosăi + suf. -eală.
FOSFÁT, fosfați, s. m. Nume generic dat sărurilor acidului fosforic rezultate prin reacția acestuia cu o bază. ◊ Fosfat de calciu = sare de calciu a acidului fosforic, folosită ca îngrășământ agricol. Fosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului fosforic, întrebuințată la dedurizarea apei și în analize chimice. – Din fr. phosphate.
FOSFATÁRE, fosfatări, s. f. Acțiunea de a fosfata și rezultatul ei. – V. fosfata.
FOSFATÁZĂ, fosfataze, s. f. Enzimă care participă la toate procesele organice fundamentale. – Din fr. phosphatase.
FOSFÁTIC, -Ă, fosfatici, -ce, adj. (Chim.) Cu fosfat. – Din fr. phosphatique.
FOSFATÍDĂ, fosfatide, s. f. Substanță din clasa lipidelor în a cărei moleculă intră fosforul, prezentă mai ales în țesutul nervos. – Din fr. phosphatide.
FOSFÉNĂ, fosfene, s. f. Senzație care apare sub forma unor puncte luminoase atunci când închidem ochii și apăsăm cu degetele pe pleoape. – Din fr. phosphène.
FOSFÍT, fosfiți, s. m. Sare a acidului fosforos. – Din fr. phosphite.
FÓSFOR s. n. Element chimic otrăvitor, ușor inflamabil, care se găsește în natură numai în compuși. [Acc. și fosfór] – Din fr. phosphore.
FOSFORÁT, -Ă, fosforați, -te, adj. Care conține fosfor. – Din. fr. phosphoreé.
FOSFORESCÉNȚĂ, fosforescențe, s. f. Proprietate a unor compuși chimici de a emite lumină când absorb sau după ce au absorbit radiații luminoase ultraviolete sau corpusculare; calitatea de a lumina în întuneric; p. ext. sclipire. – Din fr. phosphorescence.
FOSFÓRIC, -Ă, fosforici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Acid fosforic = acid oxigenat al fosforului, întrebuințat la obținerea de îngrășăminte mixte, la acidularea unor băuturi răcoritoare etc. 2. Fig. Luminos, strălucitor, fosforescent. – Din fr. phosphorique.
FOSFORÍSM s. n. Intoxicație cronică cu fosfor, caracterizată prin aceea că oasele devin fărâmicioase și se fracturează ușor. – Din fr. phosphorisme.
FOSFORÍT, fosforite, s. n. Fosfat natural de calciu, folosit la prepararea îngrășămintelor. – Din fr. phosphorite.
FOSFORÓS, -OÁSĂ, fosforoși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid fosforos = acid anorganic al fosforului, solubil în apă, în alcool și în eter, care conține mai puțin oxigen decât acidul fosforic și care este întrebuințat ca reducător puternic în chimia analitică. Anhidridă fosforoasă = trioxid de fosfor. – Din fr. phosphoreux.