Toate definitiile

FONETÍST, -Ă, fonetiști, -ste, s. m. și f. 1. Fonetician. 2. Adept al ortografiei fonetice. – Fonet[ică] + suf. -ist.

FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit², fornăit². – Formație onomatopeică.

FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

FONFĂÍT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf, fârnâit²; (despre cuvinte sau sunete) rostite nazal, ca de un fonf. – V. fonfăi

FÓNIC, -Ă, fonici, -e, adj. 1. Construit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

FONÍE, s. f. (Rar) Calitate a sunetelor limbii rezultată din vibrarea coardelor vocale în timpul emisiunii lor; sonoritate (a sunetelor limbii). – Din fr. phonie.

FONOABSORBÁNT, -Ă, fonoabsorbanți, -te, adj. (Despre materiale) Care are proprietatea de a absorbi sunetele. [Pr.: -no-ab-] – Din engl. phonoabsorbant.

FONOCARDIOGRÁF, fonicardiografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia vibrațiile sonore ale inimii sunt transformate în semnale electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. phonocardiographe.

FONOCARDIOGRÁMĂ, fonocardiograme, s. f. Înregistrare grafică a zgomotelor inimii cu ajutorul fonocardiografului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. phonocardiogramme.

FONOGRÁF, fonografe, s. n. Aparat folosit pentru înregistrarea și reproducerea mecanică a sunetelor. – Din fr. phonographe.

FONOGRÁFIC, -Ă, fonografici, -ce, adj. Referitor la fonograf. – Din fr. phonographique.

FONOGRÁMĂ, fonograme, s. f. Mesaj transmis prin telefon și înregistrat automat sau în scris. ♦ Înregistrare a unor vibrații sonore pe bandă de hârtie fotografică, bandă de magnetofon, disc, peliculă cinematografică etc. cu mijloace electrice, mecanice, etc. – Din fr. phonogramme.

FONOGRÁMIC, -Ă, fonogramici, -ce, adj. Care ține de fonogramă, privitor la fonogramă; constituit din fonograme. – Fonogramă + suf. -ic.

FONOIZOLÁNT, -Ă, fonoizolanți, -te, adj. Care izolează fonic. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolant.

FONOIZOLÁRE, fonoizolări, s. f. Izolare fonică. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolare.

FONOLÓG, -Ă, fonologi, -ge, s. m. și f. Persoană specializată în fonologie. – Din fr. phonologue.

FONOLÓGIC, -Ă, fonologici, -ce, adj. Care ține de fonologie sau de foneme, privitor la fonologie; fonematic. – Din fr. phonologique.

FONOMÉTRIC, -Ă, fonometrici, -ce, adj. De fonometrie. – Din fr. phonométrique.

FONOMETRÍE, fonometrii, s. f. Măsurare a intensității sunetelor. – Din fr. phonométrie.

FONOMÉTRU, fonometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea intensității sunetelor – Din fr. phonomètre.

FONOMÍMIC, -Ă, fonomimici, -ce, adj. (În sintagma) Metodă fonomimică = metodă de predare a alfabetului prin descrierea repetată a sunetului cu ajutorul gesturilor, a mimicii etc. – Din it. fonomimico.

FONOMIMÍE, s. f. Descriere a sunetelor vorbirii prin gesturi (la surdomuți). – Din it. fonomimia.

FONOTECÁRE, fonotecări, s. f. Selecționare și racordare a părților utile ale fonogramelor înregistrate pe bandă de magnetofon sau pe film cinematografic. – Din fonoteca.

FONOTÉCĂ, fonoteci, s. f. 1. Colecție de înregistrări sonore pe discuri, pe benzi de magnetofon etc., care se folosește la sonorizarea unor producții artistice (în cinematografie, televiziune, etc.). 2. Mobilă sau încăpere special amenajată în care este depozitată o astfel de colecție. – Din fr. phonothèque.

FONTANÉLĂ, fontanele, s. f. Spațiu neosificat dintre oasele craniului noului născut (1); moalele capului. – Din fr. fontanelle, lat. fontanella.

FÓNTĂ, fonte, s. f. Aliaj de fier, de carbon și de alte elemente, produs în furnale înalte; tuci (1). – Din fr. fonte.

FOR, (2) foruri, s. n. 1. Piață publică în Roma antică, unde era concentrată viața social-politică, religioasă și economică a orașului și unde se judecau procesele. 2. Autoritate, instanță, organ de stat. 3. (În sintagma) For interior = conștiință. – Din lat. forum, (3) fr. for.

FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

FORÁBIL, -Ă, forabili, -e, adj. (Despre roci) Care poate fi forat (ușor); care poate fi dislocat prin foraj. – Din fr. forable.

FORABILITÁTE s. f. Proprietate a rocilor de a fi ușor dislocate prin forare. – Din fr. forabilité.