Toate definitiile

FOEHN, (2) foehnuri, s. n. 1. Vânt cald, uscat și puternic, care bate primăvara dinspre crestele alpine ale munților din Elveția și Austria spre văi, grăbind topirea zăpezilor. 2. Uscător electric pentru păr. [Pr.: fön] – Din fr. foehn, germ. Föhn.

FOFÂRLÍCĂ s. f. art. (În expr.) A umbla cu fofârlica = a face șmecherii, înșelăciuni; a încerca să înșele pe cineva. – Et. nec.

FOFEÁZĂ, fofeze, s. f. Nume dat mai multor obiecte în formă de aripă sau de braț: a) aripa unei ferestre, a unei uși sau a unei porți; b) fiecare dintre brațele care poartă scaunele unui scrânciob; c) fiecare dintre aripile unei mori de vânt; d) fiecare dintre tălpile războiului de țesut; e) fiecare dintre lopățelele pe care se întinde tortul când se pune pe vârtelniță; f) fiecare dintre aripile unei grape articulate. ◊ Expr. A umbla ca o fofează = a umbla repede. [Pl. și: fofezi] – Et. nec.

FOFÉLNIȚĂ, fofelnițe, s. f. 1. Fiecare dintre cele două stinghii încrucișate ale vârtelniței, pe care sunt așezate cele patru fofeze. 2. Cuțitul meliței. 3. Fig. Gură (ca organ al vorbirii). – Fofează + suf. -elniță. Cf. vârtelniță.

FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație mai bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

FOFLÉNCHI interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de căderea unui corp; tronc! zdrang! – Onomatopee.

FOFOLÓG, -OAGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f. (Pop.) Om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

FOI¹ s. m. v. foale.

FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna, a nu sta locului; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

FOIÁLĂ, foieli, s. f. Faptul de a (se) foi²; mișcare de colo până colo; forfotă, foire; forfoteală. [Pr.: fo-ia-lă] – Foi² + suf. -eală.

FOICÍCĂ, foicele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui foaie (1). [Pr.: fo-i-] – Foaie + suf. -icică.

FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

FOILETÓN, foiletoane, s. n. Articol (de literatură, de știință, de artă) sau fragment de roman inserat în partea de jos a paginilor unui ziar, unei reviste, etc.; spațiu rezervat în partea de jos a unui ziar pentru o rubrică ce apare cu regularitate cu acest gen de articole. ◊ Roman-foileton = roman care se publică pe fragmente într-o serie de numere consecutive ale unui periodic. ♦ Articol de ziar cu caracter satiric care tratează teme de actualitate. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleton (după foaie).

FOILETONÍST, -Ă, foiletoniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care scrie foiletoane la o gazetă. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletoniste (după foaie).

FOILETONÍSTIC, -Ă, adj., s. f. 1. Adj. De foileton. 2. S. f. Arta de a scrie foiletoane. 3. S. f. Totalitatea foiletoanelor unui autor. [Pr.: fo-i-] – Foiletonist + suf. -ic.

FOIÓS, -OÁSĂ, foioși, -oase adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late și căzătoare și face parte din încrengătura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire dată unor specii de arbori și de arbuști care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare, în care trece hrana după cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) după fr. feuillette.

FOÍRE, foiri, s. f. Acțiunea de a (se) foi² și rezultatul ei; forfotă, foială. – V. foi².

FOIȘÓR, foișoare, s. n. 1. Terasă deschisă (ridicată mult deasupra pământului), cu acoperișul susținut de stâlpi sau de coloane; cerdac, pridvor. 2. Construcție izolată în curtea sau în grădina unei case; pavilion, chioșc. ♦ Turn. ◊ (Înv.) Foișor de foc = turn de observație pentru incendii. [Pr.: fo-i-] – Din magh. folyosó.

FOITÁJ, foitaje, s. n. Aluat franțuzesc.[Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletage (după foaie).

FOÍȚĂ, foițe, s. f. Diminutiv al lui foaie. 1. Foaie subțire de hârtie. ◊ Foiță de țigară = bucată mică de hârtie specială, foarte subțire, de formă dreptunghiulară, în care se învelește tutunul pentru a face o țigară. ♦ (La pl.; fam., ieșit din uz) Cărți de joc; p. ext. joc de cărți. ♦ Foaie subțire de hârtie roșie, care se folosea în loc de fard. ♦ Foaie subțire de metal. 2. Frunzuliță. 3. (Biol.; în sintagma) Foițe embrionare = straturile de celule (endodermul, ectodermul și mezodermul) ale embrionului în stare de gastrulă. – Foaie + suf. -iță.

FOJGĂÍ, fojgăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; Despre vietăți care se găsesc în mare număr pe un spațiu mic și se mișcă neîncetat) A foi², a mișuna (cu zgomot). [Var.: foșcăí vb. IV] – Cf. foșăi.

FOJGĂIÁLĂ, fojgăieli, s. f. (Reg.) Fojgăire. – Fojgăi + suf. -eală.

FOL interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă zgomotul produs de oamenii fără dinți când mestecă. – Onomatopee.

FOLCLÓR s. n. 1. Totalitatea creațiilor artistice, literare, muzicale, plastice, etc., a obiceiurilor și a tradițiilor populare ale unei țări sau ale unei regiuni. 2. Știință care se ocupă cu creațiile artistice, obiceiurile și tradițiile populare. – Din fr., engl. folklore.

FOLCLÓRIC, -Ă, folclorici, -ce, Adj. Care aparține folclorului, privitor la folclor; folcloristic. – Din fr. folklorique.

FOLCLORÍSM s. n. Tendință de a exagera elementul folcloric în artă și literatură sau în lucrări teoretice. – Folclor + suf. -ism. Cf. fr. folklorisme.

FOLCLORÍST, Ă, folcloriști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu culegerea și cu studierea materialului folcloric; specialist în folcloristică. – Din fr. folkloriste.

FOLCLORÍSTIC, -Ă, folcloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Folcloric. 2. S. f. Știință care se ocupă cu studiul sistematic al folclorului. – Folclor + suf. -istic. Cf. germ. folkloristisch, Folkloristik.

FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

FOLÍA s. f. Vechi dans de origine portugheză, cu mișcare rapidă și inegală, care se dansează cu acompaniament de castaniete; melodie după care se execută acest dans. – Cuv. port.