Toate definitiile

PREPÓZIT, prepoziți, s. m. (În ierarhia Bisericii catolice) cleric de rang înalt care îndeplinește o funcție administrativă importantă. – Din lat. praepositus „cap”, „șef”.

PREPOZITÍV, -Ă, prepozitivi, -e, adj. (Despre un cuvânt, o particulă) Care se pune înaintea altui cuvânt. – Din fr. prépositif.

PREPOZIȚIONÁL, -Ă, prepoziționali, -e, adj. (Despre anumite construcții gramaticale) Format cu o prepoziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. prépositionnel.

PREPOZIȚIÚNE s. f. v. prepoziție.

PREPRÍNT, preprinturi, s. n. Lucrare multiplicată, difuzată separat (înainte de a apărea într-o publicație, de a fi tipărită). – Din engl. preprint.

PREPÚNE, prepún, vb. III. Tranz. 1. (Pop.) A bănui pe cineva sau ceva, a suspecta; a presupune ceva. ♦ A prevesti. 2. (Rar) A însărcina pe cineva cu o funcție; a propune într-o funcție. – Lat. praeponere (după pune).

PREPÚNERE, prepuneri, s. f. (Pop.) Faptul de a prepune. – V. prepune.

PREPÚS¹, prepusuri, s. n. (Pop.) Bănuială, presupunere; suspiciune. – V. prepune.

PREPÚS², -Ă, prepuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Adăugat, pus înainte; pus mai mare peste... 2. Adj. (Pop.) Bănuit, suspectat. 3. S. m. (Jur.) Persoană care efectuează acte juridice sau îndeplinește o funcție după directivele și sub controlul altei persoane. – V. prepune.

PREPÚȚ, prepuțuri, s. n. Cută a pielii care acoperă partea anterioară a penisului. [Var.: prepúțiu s. n.] – Din lat. praeputium, fr. prépuce.

PREPÚȚIU s. n. v. prepuț.

PRERAFAELÍSM s. n. v. prerafaelitism.

PRERAFAELÍT, -Ă, prerafaeliți, -te, adj., s. m. și f. (Adept) al prerafaelitismului. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. préraphaélite.

PRERAFAELITÍSM s. n. Curent artistic apărut în Anglia la mijlocul sec. XIX care, pornind de la ideea că apogeul picturii este reprezentat de înaintașii lui Rafael, a militat pentru o artă de rafinament, antiacademică, paseistă, literaturizantă, ezoterică, moralizatoare. [Pr.: -fa-e-. – Var.: prerafaelísm s. n.] – Din fr. préraphaélitisme.

PREREPARTIZÁRE, prerepartizări, s. f. Repartizare prealabilă care se poate definitiva ulterior. – Pre¹- + repartizare.

PREREVOLUȚIONÁR, -Ă, prerevoluționari, -e, adj. Care a existat, a fost, s-a întâmplat înainte de o revoluție; care caracterizează perioada dinaintea unei revoluții. [Pr.: -ți-o-] – Pre¹- + revoluționar.

PRERÍE, prerii, s. f. Asociație vegetală formată din ierburi, caracteristică pentru unele regiuni ale Americii de Nord; regiune de stepă care cuprinde o asemenea vegetație. – Din fr. prairie.

PREROGATÍVĂ, prerogative, s. f. Împuternicire, privilegiu acordat în exclusivitate șefului unui stat sau unui demnitar. – Din fr. prérogative, lat. praerogativa.

PREROMÁN, -Ă, preromani, -e, adj. Care a existat înainte de apariția romanilor, care aparține acestei perioade. – Pre¹- + roman.

PREROMÁNTIC, -Ă, preromantici, -ce, adj. Care aparține preromantismului, privitor la preromantism. – Din fr. préromantique.

PREROMANTÍSM s. n. Curent literar din sec. XVIII, anterior romantismului, care se caracterizează prin respingerea canoanelor clasicismului, prin adoptarea cultului sensibilității și al naturii, prin gustul pentru pitoresc și exotic etc. – Din fr. préromantisme.

PRESÁJ s. n. (Franțuzism) Presare. – Din fr. pressage.

PRESÁNT, -Ă, presanți, -te, adj. Care exercită o presiune. ♦ Fig. Care impune o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat; urgent, grabnic. – Din fr. pressant.

PRESÁRE, presări, s. f. Acțiunea de a presa și rezultatul ei; presat¹. – V. presa.

PRESÁT¹ s. n. Presare. – V. presa.

PRESÁT², -Ă, presați, -te, adj. Care a fost supus unei presiuni, care a fost comprimat, îndesat. – V. presa.

PRESATÓR, -OÁRE, presatori, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în presarea materialelor. – Presa + suf. -tor.

PRÉSĂ, prese, s. f. I. Dispozitiv, unealtă, mașină cu care se execută operația de presare a unui material, obiect. ♦ Spec. Mașină tipografică simplă care tipărește prin presarea hârtiei pe un zaț acoperit de cerneală. II. Totalitatea publicațiilor cotidiene și periodice (ziare, reviste etc.) folosite ca mijloace de informare, de educare etc. a publicului. ♦ Activitatea sau profesiunea de gazetar, de publicist; gazetărie, publicistică. ♦ (Concr.) Gazetari, ziariști. ♦ Expr. A avea presă bună (sau proastă) = a se bucura de o apreciere bună (sau rea), a avea o reputație bună (sau proastă). – Din fr. presse.

PRESĂDÍ, presădesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A răsădi. – Din sl. prĕsaditi.

PRESĂDÍRE, presădiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a presădi și rezultatul ei. – V. presădi.