Toate definitiile

PREOȚÉSC, -EÁSCĂ, preoțești, adj. Care aparține preotului, referitor la preot; popesc. [Pr.: pre-o-] – Preot + suf. -esc.

PREOȚÉȘTE adv. În felul preoților, ca preoții; popește. [Pr.: pre-o-] – Preot + suf. -ește.

PREOȚÍ, preoțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face preot; a (se) popi, a (se) hirotonisi. 2. Intranz. (Înv.) A exercita funcția de preot; a păstori. [Pr.: pre-o-] – Din preot.

PREOȚÍE s. f. 1. Calitatea, demnitatea, funcția de preot; popie. 2. (Înv.; cu sens colectiv) Preoțime. [Pr.: pre-o-] – Preot + suf. -ie.

PREOȚÍME s. f. Tagma preoților; mulțime de preoți, totalitatea preoților. [Pr.: pre-o-] – Preot + suf. -ime.

PRIM-PLÁN, prim-planuri, s. n. Cadru cinematografic în care interpreții sunt filmați de aproape. – Prim² + plan.

PRIMORDIÁL, -Ă, primordiali, -e, adj. De la început, de la origine, inițial, originar; p. ext. de primă importanță, principal, esențial. [Pr.: -di-al] – Din fr. primordial.

PRIMORDIALITÁTE s. f. Faptul de a fi primordial; întâietate, prioritate; superioritate. [Pr.: -di-a-] – Din fr. primordialité.

PRIMOVACCINÁRE, primovaccinări, s. f. (Med.) Prima administrare a vaccinului. – Primo + vaccinare (după fr. primovaccination).

PRIMPREJÚR adv., prep. (Local) 1. Adv. Prin apropiere, din (sau în) vecinătate; în jur, împrejur. 2. Prep. (Art.) În jurul, (de jur) împrejurul. – Prin + pre² + jur.

PRIM-PRÉTOR, prim-pretori, s. m. (În vechea organizare administrativă a țării) Funcționar mai mare în grad decât pretorul (3). – Prim² + pretor.

PRIMULACÉE, primulacee, s. f. (La pl.) Familie de plante perene, rar anuale, cu frunzele dispuse de obicei în rozetă, cu florile gamopetale; (și la sg.) planta care face parte din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. primulacées.

PRÍMULĂ, primule, s. f. Plantă ornamentală din familia primulaceelor, cu flori liliachii sau purpurii (Primula obconica). [Acc. și: primúlă] – Din fr., lat. primula.

PRÍMUS, primusuri, s. n. Un fel de lampă de gătit care folosește drept combustibil benzina sau petrolul lampant. – Din germ. Primus[kocher].

PRIN prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată spațiul pe care îl străbate sau pe unde pătrunde ceva) Lumina trece prin geam. 2. (Complementul arată spațiul în interiorul căruia se desfășoară sau are loc o acțiune) În, pe undeva. Se ascund prin văgăuni. ♦ (Complementul arată spațiul dintre două sau mai multe obiecte identice) Printre. II. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu..., cu ajutorul..., pe calea..., utilizând. Se înțeleg prin soli. ♦ Datorită. ♦ De către, de. III. (Introduce un complement circumstanțial modal, în construcții infinitivale cerute de obicei de verbele „a începe” și „a sfârși”) Autorul începe prin a-și expune planul. ◊ Loc. conj. Prin urmare = în consecință, deci. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) În..., în cursul..., în timpul... Tresare prin somn. ♦ Cam în..., aproape de... V. (Precedat de prep. „de”, formează loc. prep. prin care se exprima timpul, locul aproximativ) De prin iulie. De prin pădure. [Var.: (reg.) pân, pin prep.] – Pre² + în.

PRINCE DE GALLES subst. Țesătură de lână cu linii fine încrucișate care formează carouri într-o tentă uniformă, pe un fond deschis. [Pr.: prens dë gal] – Cuv. fr.

PRINCIÁR, -Ă, princiari, -e, adj. Care aparține unui principe, privitor la un principe, de principe. ♦ Fig. Măreț; bogat, îmbelșugat; somptuos. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. princier.

PRINCÍP s. n. v. principiu.

PRINCIPÁL, -Ă, principali, -e, adj. Care are o importanță deosebită sau cea mai mare importanță; de căpetenie, de frunte. ◊ (Gram.) Propoziție principală (și substantivat, f.) = propoziție independentă dintr-o frază, de care depind propozițiile subordonate. – Din fr. principal, lat. principalis.

PRIVILÉGIU, privilegii, s. n. Avantaj, scutire de obligații (către stat), drept sau distincție socială care se acordă, în situații speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale ori, în feudalism, orașelor și mănăstirilor; (concr.) act prin care se acordă un avantaj, un drept, o distincție etc. ♦ Spec. (Jur.) Drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalți creditori, în virtutea creanței sale. ♦ P. gener. Drept, avantaj, favoare; împrejurare favorabilă pentru cineva. [Pl. și: (înv.) privilegiuri] – Din fr. privilège, lat. privilegium.

PRIVÍNȚĂ, privințe, s. f. 1. (În loc. adv.) Într-o privință = dintr-un anumit punct de vedere. 2. (În loc. prep.) În privința... = în ceea ce privește...; cu privire la..., relativ la... – Privi + suf. -ință.

PRIVÍRE, priviri, s. f. Acțiunea de a (se) privi și rezultatul ei. 1. Funcția organică a ochilor, văz; mod de a privi, căutătură, uitătură. ♦ (Concr.) Organul vederii; ochii. 2. Examinare, apreciere, considerare (fugară, de ansamblu). 3. (În loc. prep.) Cu privire la... = referitor la..., în privința..., în ceea ce privește... – V. privi.

PRIVÍT s. n. Faptul de a privi; priveală. – V. privi.

PRIVITÓR, -OÁRE, privitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care privește, care se uită la cineva sau la ceva. ◊ Loc. prep. Privitor la... = referitor la..., relativ la..., în ceea ce privește..., în privința...; asupra, despre. ♦ (Substantivat) Persoană care asistă la un spectacol artistic sau, p. ext., la o adunare, la o ceremonie etc.; spectator. – Privi + suf. -tor.

PRIZÁ¹, prizez, vb. I. Tranz. A trage, a aspira tutun pe nas. – Din fr. priser.

PRIZÁ², prizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A aprecia, a prețui. – Din fr. priser.

PRÍZĂ, prize, s. f. 1. (Tehn.) Dispozitiv de conectare cu ajutorul căruia se realizează legătura electrică a unui receptor mobil la o rețea electrică prin intermediul unei fișe de curent; p. restr. orificiu, cu un dispozitiv de obturare sau de reglare, făcut în peretele unei încăperi, al unui generator, al unei conducte etc., prin care se realizează legătura electrică. ◊ Priză aeriană de curent = priză în formă de bară, de liră etc., prin care se realizează legătura dintre o linie electrică aeriană și un tramvai, o locomotivă electrică etc. Priză de pământ = dispozitiv prin intermediul căruia se realizează o legătură electrică conducătoare directă cu pământul. 2. Deschizătură în peretele exterior al unei construcții prin care se face aerisirea. 3. Angrenare a două roți dințate într-un mecanism. 4. Fenomen de transformare din stare plastică în stare rigidă a amestecurilor hidratate de lianți care se fololosesc în construcții. 5. (În sintagma) Priză de aterizare (sau de teren) = ansamblul manevrelor executate de un pilot pentru a ateriza exact în punctul dorit. 6. (Fam.; în expr.) A avea (sau a fi cu) priză la cineva (sau asupra cuiva) = a avea trecere (la cineva), influență (asupra cuiva), a trezi interesul (cuiva). 7. (Livr.) Cantitate mică de tutun care se trage pe nas. 8. Doză (mică) de medicament. 9. Modul în care este prinsă mingea la handbal, baschet, rugbi etc.; mod în care atleții țin sulița sau prăjina, tenismenii racheta sau paleta. 10. (La judo, lupte etc.) Dezechilibrare și proiectare a adversarului. 11. (Cin.; în sintagma) Priză directă = tehnică de înregistrare a dialogului sincron cu filmarea, asigurând veridicitatea interpretării actoricești. – Din fr. prise.

PRIZĂRÍ, pers. 3 prizărește, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.; despre oameni, animale și plante) A deveni sau a rămâne mic, nedezvoltat; a se pipernici, a se chirci. – Din sl. prĕzrĕti.

PRIZĂRÍT, -Ă, prizăriți, -te, adj. (Pop. și fam.; despre oameni, animale și plante) Care nu s-a dezvoltat bine, care a rămas mic, nedezvoltat, pipernicit; firav. – V. prizări.

PRIZOMÉTRU, prizometre, s. n. Aparat pentru determinarea începutului și sfârșitului prizei unui ciment. – Din fr. prisomètre.