Toate definitiile

FRĂȚÉȘTE adv. În mod frățesc, ca un frate, ca frații, cu dragoste frățească. ◊ Expr. A împărți (ceva) frățește = a împărți în părți egale, în mod loial. – Frate + suf. -ește.

FRECÁ, frec, vb. I. Tranz. 1. A mișca forțat un corp pe suprafața altui corp cu care este în contact. 2. A amesteca îndelung un aliment apăsând cu putere, pentru a obține o masă omogenă și pufoasă. ♦ A șterge un obiect apăsând în toate direcțiile cu un corp aspru sau moale pentru a-i îndepărta murdăria sau pentru a-l face să strălucească; a lustrui, a curăța. 3. A fricționa. 4. Fig. (Fam.) A bate. ◊ Expr. A freca (cuiva) ridichea = a mustra pe cineva; a bate. ♦ A fi prea exigent, a obliga pe cineva la eforturi prea mari; a examina riguros. – Din lat. fricare.

FRECVENTÁ, frecventez, vb. I. Tranz. A merge des², sistematic, cu regularitate într-un anumit loc. ♦ Spec. (Franțuzism) A vizita deseori pe cineva. – Din lat. frequentare, fr. fréquenter.

FREMĂTĂTÓR, -OÁRE, fremătători, -oare, adj. Care freamătă, tremură, vibrează; fremătos. – Fremăta + suf. -ător.

FRETÁ, fretez, vb. I. Tranz. 1. A asambla două piese metalice prin strângere, fie prin contracția piesei cuprinzătoare, care a fost încălzită înainte de asamblare, fie prin dilatarea piesei cuprinse, care a fost răcită în prealabil. ♦ A asambla două tuburi metalice coaxiale, astfel încât tubul exterior să strângă tubul interior. 2. A asambla mai multe piese sau a consolida un obiect prin strângere cu o fretă sau cu un bandaj exterior; a cercui. – Din fr. fretter.

FRÉZĂ¹, freze, s. f. 1. Unealtă așchietoare cu unul sau cu mai multe tăișuri, dispuse simetric în jurul unui ax și având o mișcare de rotație, folosită la prelucrarea metalelor, a lemnului și a altor materiale dure; frezor¹. ◊ Freză-modul = freză profilată, utilizată la prelucrarea roților dințate. 2. Mașină de frezat. 3. Mașină agricolă având organul activ format dintr-un ax rotitor prevăzut cu gheare și cuțite, care rupe bucăți din pământ, le sfărâmă și le amestecă. 4. (Urmat de determinarea „rutieră”) Mașină de lucru rutieră folosită pentru ruperea, mărunțirea și amestecarea cu lianți a stratului superficial de pământ, la executarea drumurilor. – Din fr. fraise.

FRÉZĂ², freze, s. f. Pieptănătură bărbătească; frizură. – Din freza² (derivat regresiv).

FREZÁ¹, frezez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere un material cu freza. ◊ Mașină de frezat = mașină-unealtă destinată prelucrării prin așchiere a suprafețelor plane sau profilate ale pieselor cu ajutorul unei scule așchietoare; freză¹ (2). – Din fr. fraiser.

FREZÁ², vb. I. vezi friza¹.

FRIGÁRE, frigări, s. f. 1. Vergea de fier sau de lemn ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea spre a o frige deasupra jăraticului²; țiglă. ◊ Loc. adj. și adv. La frigare = fript în frigare deasupra jeraticului. 2. (Bot.; la pl.) Plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu tulpina ramificată de la bază și acoperită cu peri lungi și aspri, cu flori mari violete-purpurii, folosită în medicina populară (Gerranium palustre). – Frige + suf. -are.

FRIGÍD, -Ă, frigizi, -de, adj. Care suferă de frigiditate. – Din fr. frigide, lat. frigidus.

FRIGIDITÁTE s. f. Stare a unui om sau a unui animal incapabil de dorință sexuală. – Din fr. frigidité, lat. frigiditas, -atis.

FRIGURÓS, -OÁSĂ, friguroși, -oase, adj. 1. (Despre locuințe) Care se încălzește greu și insuficient, care nu păstrează căldura, care nu apără de frig. ♦ Care are o temperatură scăzută, care răspândește frig; rece. 2. (Despre ființe) Care rezistă greu la frig, care nu suportă bine frigul. ♦ Înfrigurat. – Din lat. frigorosus.

FRÓNDĂ, fronde, s. f. Mișcare social-politică din Franța, la mijlocul sec. XVII, îndreptată împotriva absolutismului regal. ♦ Fig. Opoziție neprincipială, răzvrătire cu caracter de persiflare pornită din motive personale. – Din fr. fronde.

FRUGÁL, -Ă, frugali, -e, adj. (Despre mese, prânzuri) Alcătuit din bucate puține (și simple). – Din fr. frugal, lat. frugalis.

FTIZÍE, ftizii, s. f. Tuberculoză pulmonară; oftică, atac. – Din fr. phtisie, lat. phtisis.

FÚGĂ¹, fugi, s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; alergare, goană. ◊ Loc. adv. Din (sau în) fugă sau (reg.) de-a fuga = în timp ce fuge, fugind; p. ext. în grabă, în treacăt, fără o examinare mai atentă. Pe fugă = repede, grăbit. Cu fuga = imediat, fără amânare. În fugă (sau în fuga) mare = fugind foarte repede. În fuga calului (sau cailor) = în galop. Într-o fugă = fugind tare și fără oprire. ◊ Expr. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă = a goni, a alunga, a fugări. A o lua (sau a o rupe) la fugă sau a o rupe de-a fuga = a porni în goană. A (o) ține numai (într-)o fugă = a alerga întruna, fără întrerupere. O fugă (bună de cal) = o distanță nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. ♦ (Adverbial; în forma fuga) Repede, degrabă. 2. Părăsire grabnică (și uneori pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie. 3. Înclinare spre axa galeriei a montanților unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez. – Din lat. fuga.

FULÁ, fulez, vb. I. Intranz. (Despre roți) A se roti neregulat, având, pe lângă mișcarea de rotație, și o mișcare pendulară. – Din fr. fouler.

FULG, fulgi, s. m. 1. Pană subțire, de mărime mijlocie, pe jumătate moale și mătăsoasă, care crește pe pântecele păsărilor și printre penele mai mari. ◊ Loc. adj. Ca fulgul = foarte ușor. ◊ Expr. A bate (pe cineva) de-i merg (sau să-i meargă) fulgii = a bate tare (pe cineva). Ca fulgul pe apă = la voia întâmplării. 2. Asociere de mici cristale de apă, care se formează iarna în atmosferă și care, căzând pe pământ, alcătuiesc zăpada. 3. (La pl.) Crăpături intermitente, grupate și fine, care se formează mai ales în lingourile sau în piesele de oțel aliat cu nichel și cu cromnichel. 4. (La pl.) Produs alimentar sub formă de foițe subțiri, obținut din boabe de ovăz alimentar decorticat, din porumb sau din cartofi tăiați fin. – Et. nec.

FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz., Tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Din lat. fumare (înțelesul după fr. fumer).

FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza.

FUNDAMENTÁL, -Ă, fundamentali, -e, adj. 1. De bază, principal, esențial. 2. (Fon.; substantivat, f.) Frecvență fundamentală. – Din fr. fondamental, lat. fundamentalis.

FUND, funduri, s. n. 1. Partea de jos a unui vas, formând baza lui; cantitate de materii, lichide etc. rămasă pe această parte a vasului. ♦ Parte (mobilă) care formează baza unui butoi sau a altui recipient. ♦ Taler de lemn pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă zarzavaturile etc. cârpător. 2. (Fam.) Șezut, dos. 3. Partea de jos, închisă, a unei cavități naturale; limita de jos. ◊ Expr. A se da la fund = a se lăsa în adâncul apei, a se scufunda; a dispărea din viața publică, a se retrage; a se ascunde pentru a scăpa de urmărire. ♦ Partea cea mai depărtată (considerată în linie orizontală) a unui loc. ◊ Expr. Fundul fundului = punct foarte îndepărtat; locul cel mai adânc; extremitate pe orizontală sau pe verticală. ♦ (Cu determinări indicând o regiune) Punct foarte depărtat de un centru politic sau cultural. ♦ Partea dinapoi a unui vehicul. 4. Parte a unor obiecte confecționate care se opune deschizăturii. ◊ Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) loc unde se găsește întotdeauna ceva, unde nu se epuizează ceea ce se găsește acolo. ♦ Partea de deasupra a unui acoperământ de cap. – Din lat. fundus.

FUNÉST, -Ă, funești, -ste, adj. Care aduce nenorocire, moarte; fatal. ♦ Trist, funebru, sinistru. – Din fr. funeste, lat. funestus, it. funesto.

FUNICULÁR, funiculare s. n., adj. 1. S. n. Mijloc de transport aerian format din unul sau din mai multe cabluri suspendate pe stâlpi, pe care circulă cabinele cu pasageri și cărucioarele cu materiale, folosit în regiunile muntoase greu accesibile. 2. Adj. (În sintagma) Poligon funicular = construcție grafică de forma unei linii poligonale, care servește, în mecanică, la studiul unui sistem de forțe. – Din fr. funiculaire.

FURIBÚND, -Ă, furibunzi, -de, adj. Plin de furie, foarte furios, mânios la culme; turbat. – Din fr. furibond, lat. furibundus.

FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. firlandi „a se ridica brusc”.

FURNITÚRĂ, furnituri, s. f. 1. Furnizare. 2. Marfă furnizată. 3. (La pl.) Rechizite de birou. 4. (La pl.) Material accesoriu (căptușeală, pânză tare, ață, nasturi etc.) folosit în croitorie. – Din fr. fourniture.

FURT, furturi, s. n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia; hoție, furătură. – Din lat. furtum.

FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner.