Toate definitiile
MAGNETIZÁT, -Ă, magnetizați, -te, adj. 1. Căruia i s-au transmis proprietăți magnetice. ♦ Fig. Care se găsește sub influența magnetică a cuiva sau acționează sub o astfel de influență. 2. (Fam.) Amețit de băutură. – V. magnetiza.
MAGNETIZATÓR, -OARE, magnetizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poate să transmită magnetism. – Magnetiza + suf. -tor (după fr. magnétiseur).
MAGNETIZÁȚIE, magnetizații, s. f. Mărime care indică gradul de magnetizare al unui corp; intensitate de magnetizare. – Din fr. magnétisation.
MAGNETOFLÉX s. n. Aliaj feromagnetic de fier cu nichel și cupru, folosit pentru solicitări foarte mari; magniflex. – Din germ. Magnetoflex.
MAGNETOFÓN, magnetofoane, s. n. Aparat care înregistrează și reproduce sunetele cu ajutorul unei benzi speciale, acoperite cu o substanță feromagnetică. – Din fr. magnétophone.
MAGNETOGRÁF, magnetografe, s. n. Aparat folosit pentru înregistrarea variațiilor în timp ale câmpului magnetic terestru. – Din fr. magnétographe.
MAGNETOGRÁMĂ, magnetograme, s. f. Diagramă obținută cu magnetograful. – Din fr. magnétogramme.
MAGNETOHIDRODINÁMIC, -Ă, magnetohidrodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază legile generale ale comportării fluidelor electroconductoare în câmp magnetic. 2. Adj. De magnetohidrodinamică (1). ◊ Generator magnetohidrodinamic = generator electric care transformă direct în energie electrică energia termică a unui fluid fierbinte ionizat, supus acțiunii unui câmp magnetic. – Din fr. magnétohydrodynamique.
MAGNETOMETRÍE s. f. Ramură a geofizicii care studiază câmpul magnetic al Pământului și anomaliile acestuia. – Din fr. magnétométrie.
MAGNETOMÉTRU, magnetometre, s. n. Instrument cu care se măsoară intensitatea câmpului magnetic. – Din fr. magnétomètre.
MAGNETOMOTÓR, magnetomotoare, s. n. Electromotor în a cărui construcție intră un magnet permanent. – Din fr. magnétomoteur.
MAGNETÓN, magnetoni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru magnetizația electronului și a nucleelor atomice. – Din fr. magnéton.
MAGNETOÓPTIC, -Ă, magnetooptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Capitol al fizicii care studiază fenomenele produse în interacțiunea undelor electromagnetice luminoase cu câmpurile magnetice. 2. Adj. De magnetooptică (1). [Pr.: -to-op-] – Din fr. magnéto-optique.
MAGNETOPÁUZĂ s. f. Regiune a spațiului extraterestru în care nu se manifestă câmpul magnetic al Pământului. [Pr.: -pa-u-] – Magnet + pauză (după fr. magnétopause).
MAGNETOSCÓP, magnetoscoape, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea magnetică a imaginii și a sunetului în scopuri profesionale. – Din fr. magnétoscope.
MAGNETOSFÉRĂ s. f. Regiune a spațiului extraterestru în care se manifestă câmpul magnetic al Pământului. – Din fr. magnétosphère, engl. magnetosphere.
MAGNETOSTÁTIC, -Ă, magnetostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază câmpul magnetic invariabil în timp. 2. Adj. De magnetostatică (1). – Din fr. magnétostatique.
MAGNETOSTRICȚIÚNE, magnetostricțiuni, s. f. (Fiz.) Deformare a unui corp sub acțiunea unui câmp magnetic variabil. – Din fr. magnétostriction.
MAGNETOTÉCĂ, magnetoteci, s. f. Colecție de benzi magnetice (înregistrate); p. ext. mobilă în care se păstrează astfel de colecții; încăpere special dotată pentru audierea benzilor magnetice înregistrate. – Din fr. magnétothèque.
MAGNETOTELÚRIC, -Ă, magnetotelurici, -ce, adj. (Despre metode de prospectare geologică) Care identifică zăcăminte pe baza câmpurilor magnetice ale Pământului. – Din engl. magnetotelluric.
MAGNETOTERAPÍE, magnetoterapii, s. f. (Med.) Fizioterapie cu ajutorul câmpurilor magnetice. – Din fr. magnétothérapie.
MAGNETÓU, magnetouri, s. n. Mic generator electric de curent alternativ, folosit pentru producerea scânteilor electrice necesare aprinderii amestecului combustibil la motoarele cu aprindere electrică. – Din fr. magnéto.
MAGNETRÓN, magnetroane, s. n. Tub electronic (folosit în special ca generator de oscilații de înaltă frecvență) în care intensitatea curentului de electroni este comandată printr-un câmp magnetic exterior. – Din fr. magnétron.
MAGNEZIÁN, -Ă, magnezieni, -e, adj. (Chim.) Magnezic. [Pr.: -zi-an] – Din fr. magnésien.
MAGNÉZIC, -Ă, magnezici, -ce, adj. Care conține magneziu, de magneziu. – Din fr. magnésique.
MAGNÉZIE s. f. Oxid de magneziu în formă de praf alb, fără gust și fără miros, întrebuințat în medicină ca laxativ. – Din fr. magnésie.
MAGNEZÍT s. n. Carbonat natural de magneziu, de culoare albă-gălbuie sau brună, folosit în industrie. [Var.: magnezítă s. f.] – Din fr. magnésite.
MAGNEZÍTĂ s. f. v. magnezit.
MAGNÉZIU s. n. Element chimic, metal moale, ușor, de culoare albă-argintie, maleabil și ductil, folosit la fabricarea aliajelor ușoare, în metalurgia nichelului, în fotografie etc. – Din fr. magnésium.
MAGNÍFIC, -Ă, magnifici, -ce, adj. (Livr.) Măreț, grandios, superb, minunat; de un fast ieșit din comun. ♦ (Cu valoare de superlativ) Foarte frumos, strălucit, desăvârșit. – Din fr. magnifique.