Toate definitiile

ROȘ, -Ă adj., s. n. v. roșu.

roș, roșă (est) și róșie (vest) adj. (lat. róseus, trandafiriŭ, d. rŏsa, roză, trandafir [ca caș d. cáseus], de unde și it. rosso, fr. roux, ĭar sp. pg. rojo, d. rŭsseus, id. D. rom. vine rut. roša, capră roșcată, ung. rós, roș, róska, roșcat). De coloarea [!] sîngeluĭ, a floriĭ de mac, a flacăriĭ: vin roș. Cărămiziŭ: păr roș. Înroșit în foc: fer [!] roș. Ban roș, ban de aramă. Galben roș, galben unguresc de aur (Ĭorga Negoț, 219). Pĭeĭ roșiĭ, nume dat Americanilor de nord indigenĭ (care, pe lîngă coloarea [!] naturală a pĭeliĭ lor, se sulemeneaŭ cu cărămiziŭ). S. m. Liberal. (Acest nume e luat din Francia, unde revoluționariĭ de la 1789 aveaŭ steag roș, pin [!] aluziune la sîngele nobililor, pe care l-aŭ vărsat cu liberalitate. V. alb). Pl. Roșiĭ de țară saŭ numaĭ roșiĭ saŭ roșioriĭ, odinioară, un corp de 5000 de călărețĭ (pe la Dunăre și Buzăŭ) îmbrăcațĭ în roș și pușĭ supt [!] comanda mareluĭ paharnic al Țăriĭ Româneștĭ. (Numele lor a rămas astăzĭ în roșiorĭ. V. și seĭmen. V. și Iorga, Ist. Arm. Rom. I, 359). S. n., pl. urĭ. Coloare [!] roșie: roșu șade bine oacheșilor. Suliman roș: a se da cu roș. Cupă (la cărțile de joc). A vedea roș înaintea ochilor (pin [!] aluz. la taur, care se înfurie cînd vede roș), a nu maĭ ști ce facĭ de furie. – În nord roșu (din vechĭu roșiŭ): vin roșu.

șopîrláiță f., pl. e (d. șopîrlă, fiind-că poporu crede că boala asta se vindecă c´o șopîrlă pusă´n undelemn saŭ pin [!] aluz. la forma unflăturiĭ [!]). Angină difterică, numită popular și bolfe, care se caracterizează pin unflarea ghindurilor de la gît. O plantă scrofulariacee care crește pin livezĭ (veronica orchidea). O plantă saxifragacee care crește pin pășunile mlăștinoase (parnassia palustris). O plantă labiată, un fel de busuĭoc, maĭ roș, numit și busuĭoc roș și busuĭoc sălbatic (brunella vulgaris).

ROS, ROÁSĂ, roși, roase, adj. 1. Distrus (la suprafață) prin acțiunea lentă a unui agent exterior; uzat, deteriorat; subțiat, măcinat. ♦ Fig. Care a avut mult de-a face cu..., care e plictisit de..., care e consumat de... 2. Fig. Mâncat, măcinat, consumat, chinuit de... – V. roade.

ROS adj. 1. v. ponosit. 2. (GEOL., GEOGR.) v. erodat. 3. măcinat, mâncat, săpat. (Un mal ~.)

2) rod (est) și roz (vest), ros, a roáde v. tr. (lat. rodere, it. ródere, pv. roire, rozer, vfr. roure, sp. pg. roer. V. rost). Mănînc, micșorez pin [!] frecare: șoariciĭ rod cărțile, pila roade feru [!], cizma l-a ros la gleznă. Atac pe cale chimică: rugina roade feru. Fig. Consum, chinuĭesc pin întristare saŭ grijĭ: grija asta-l rodea. Cĭoplesc, civilizez: trăise pintre [!] boĭerĭ și se maĭ rosese. V. refl. Mă civilizez. Mă frec, mă vîntur: te rozĭ de atîta timp pe la bucătărie, și tot nu știĭ să facĭ o cĭorbă. A te roade ceva (la inimă), a te chinui, a nu te lăsa în pace.

ros, roásă adj. (d. rod). Atacat pin [!] acțiunea pileĭ, a dinților saŭ a frecăturiĭ: cărțĭ roase de șoaricĭ, haĭne roase de vechime. Fig. Om ros pin [!] lume, om cĭoplit, purtat pin [!] lume.