Toate definitiile

ONOMATOPÉE s. (LINGV.) cuvânt imitativ.

ONOMATOPÉE s.f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită anumite sunete din natură. [Pron. -pe-e, pl. invar. / < fr. onomatopée, cf. gr. onomatopoia < onoma – nume, poiein – a face].

ONOMATOPÉE, onomatopee, s. f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. [Pr.: -pe-e. – Pl. și onomatopei] – Din fr. onomatopée.

ONOMATOPÉE s. f. cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită anumite sunete din natură. (< fr. onomatopée)

onomatopée s. f., art. onomatopéea, g.-d. art. onomatopéei; pl. onomatopée

ONOMATOPÉE, onomatopee, s. f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. [Pr.: -pe-e. – Pl. și onomatopei] – Din fr. onomatopée.

ONOMATOPÉE s. (LINGV.) cuvânt imitativ.

ONOMATOPÉE s. f. cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită anumite sunete din natură. (< fr. onomatopée)

*onomatopéĭe f., pl. eĭ (vgr. onomatopoiĭa, d. ónoma, onómatos, nume, și poiéo, fac; lat. onomatopoeia, it. -péa și -péja. V. epo-, melo- și prosopo-peĭe). Formarea unuĭ cuvînt după sunetu cu care izbește urechea (armonie imitativă), cum face, de ex., vîntu cînd vîjîĭe, flacăra cînd pîlpîĭe, steagu cînd fîlfîĭe, ușa cînd scîrțîĭe (care vin de la sunetele naturale vîj, pîl, fîl, scîrț). Pin ext. Cuvînt format pin [!] armonie imitativă: vîj, pîl, fîl, scîrț îs onomatopeĭ saŭ imitative.