Toate definitiile

OTROCÓL, otrocoale, s. n. (Reg.; în legătură cu verbele „a da”, „a face”) Ocol, târcol, raită; vraiște, ravagii. – Cf. rotocol, târcol.

OTROCÓL s. v. raită, tur, tură.

otrocól (otrocoále), s. n. – Înconjur, ocol. Bg. tărkolo › tîrcol, probabil prin încrucișarea cu rotocol (Tiktin); simpla der. prin metateză din rotocol (Philippide, Principii, 140; Scriban) nu pare convingătoare.

otrocól n., pl. oale (met. din rotocol). Olt. Serbia. Rotocol, torocală, pată mare rătundă [!]: un otrocol de cenușe (ca urmă a foculuĭ. BSG. 1922, 138). Tîrcol, ocol. Mold. nord. Raĭtă p. a jăfui [!]: pisica dă otrocol după șoarecĭ (rTP. 3, 92, 138), a face otrocol pin [!] lucrurile cuĭva. V. ĭama, ceambur.

otrocól (reg.) (o-tro-) s. n., pl. otrocoále