Toate definitiile

OGORÎ, ogorăsc, vb. IV. Tranz. A pregăti un ogor sau un teren agricol pentru cultivare; spec. a ara (adânc). – Din ogor.

OGORÎ vb. v. desfunda, desţeleni.

ogorî, ogorắsc, vb. IV (pop.) 1. a ara (prima sau a doua oară, pentru o cultură nouă), a face ogor. 2. a prăși, a săpa straturi de legume.

ogorésc, a -í și -răsc, a -rî́ v. tr. (vsl. o-gorĭeti, a arde [pin prejur [!]], u-gorĭeti, a te arde, gorĭeti, a arde. V. ogor). Întorc ogoru; îl ar a doua oară după seceriș transversal cu întîĭa arătură ca să-l bată soarele, ploaĭa și zăpada pînă´n primăvară: ĭeși cu plugu să-și ogorască o porumbiște pe care, la primăvară, socotea s´o semene cu grîŭ (Rebr. 104), ogorît (104), să ogorească (105).

ogor'î (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ogorắsc, imperf. 3 sg. ogorá, perf. s. 3 sg. ogor'î, 3 pl. ogorấră; conj. prez. 3 să ogoráscă; ger. ogorấnd; part. ogorất

ogorésc, a -í și -răsc, a -rî́ v. tr. (vsl. o-gorĭeti, a arde [pin prejur [!]], u-gorĭeti, a te arde, gorĭeti, a arde. V. ogor). Întorc ogoru; îl ar a doua oară după seceriș transversal cu întîĭa arătură ca să-l bată soarele, ploaĭa și zăpada pînă´n primăvară: ĭeși cu plugu să-și ogorască o porumbiște pe care, la primăvară, socotea s´o semene cu grîŭ (Rebr. 104), ogorît (104), să ogorească (105).