Toate definitiile
MANDRÍNĂ, mandrine, s. f. 1. Dispozitiv de fixare pe o mașină-unealtă a unei piese în vederea prelucrării acesteia sau a unei scule cu care se efectuează operația de prelucrare. 2. (Tehn.) Priboi1 (1). 3. Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. [Var.: mandrín s. n.] – Din fr. mandrin.
MANDRÍNĂ s. (TEHN.) dudgeon.
MANDRÍNĂ s.f. v. mandrin.
MANDRÍNĂ s. f. dispozitiv pentru fixarea pieselor de prelucrat sau a uneltelor. (< fr. mandrin)
mandrínă (dispozitiv de prindere) s. f., g.-d. art. mandrínei; pl. mandríne
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.
MANDRINÁ vb. I. tr. A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinului. ♦ A îmbina etanș capătul unei țevi cu o placă metalică. [< fr. mandriner].
MANDRINÁ vb. tr. a lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare prin deformare plastică cu ajutorul mandrinului. (< fr. mandriner)
mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză