Toate definitiile

DISPOZÍȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. Stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. [Var.: dispozițiúne s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis.

DISPOZÍŢIE s. 1. (JUR.) normă, prescripţie, prevedere, (înv. şi reg.) rost, (înv.) prescript. (Care sunt ~ în vigoare?) 2. v. clauză. 3. hotărâre, ordin, poruncă, (pop.) porunceală, (înv.) aşezământ, carte, farmuta, învăţătură, mandat, orânduială, orânduire, pitac, poruncită, povelenie, povelire, pravilă, rânduială, strânsoare, şart, tertip, ucaz, (rusism înv.) pricaz. (A emis o ~ scrisă.) 4. v. consemn. 5. situaţie, stare. (În ce ~ sufletească se află?) 6. toane (pl.), voie, (reg.) duşi (pl.). (~ bună sau rea a cuiva.) 7. v. poftă. 8. v. tendinţă.

DISPOZÍȚIE s.f. 1. Prevedere (a unei legi, a unui regulament etc.); hotărâre, ordin. ◊ Organ de dispoziție = organ care hotărăște; la dispoziție = la îndemână; în imediata apropiere, apropiat. 2. Așezare, orânduire, orânduială; alcătuire potrivit unui anumit plan. ♦ Ordonare a părților unui discurs, ale unei compoziții etc. 3. Stare sufletească. [Gen. -iei, var. dispozițiune s.f. / cf. fr. disposition, it. disposizione, lat. dispositio].

DISPOZÍȚIE s. f. 1. prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură, hotărâre luată de un organ ierarhic superior, obligatorie pentru organul în subordine; ordin. ♦ ~ de plată = ordin scris prin care o întreprindere, organizație, instituție etc. dispune băncii să facă anumite plăți din contul său; la ~ = la îndemână. 2. dispunere, așezare într-o anumită ordine; alcătuire potrivit unui anumit plan. 3. stare sufletească. 4. posibilitate de a dispune (de)... 5. aptitudine, înclinație; vocație. 6. (pl.) pregătiri, preparative. (< fr. disposition, lat. dispositio)

* dispozițiúne f. (lat. dis-positio, -ónis. V. pozițiune). Așezare a părților, distribuțiune: dispozițiunea uneĭ grădinĭ, unuĭ tablou, unuĭ duscurs. Starea trupuluĭ saŭ a sufletuluŭ: dispozițiune bună, rea. Aplicațiune, aptitudine, inclinațiune: acest copil are dispozițiune (saŭ dispozițiunĭ) pentru (la saŭ spre) arte, spre bine. Sentimente, intențiunĭ: șefu luĭ are bune dispozițiunĭ pentru el. Hotărîre, deciziune: dispozițiunile legiĭ. Pl. Pregătirĭ, preparative: a lua dispozițiunĭ de plecare. A fi la dispozițiunea cuĭva, a fi la ordinu în serviciu cuĭva. A lua dispozițiunea ca (nimica să nu se admită) saŭ de (a nu admite nimica), a hotărî ca (nimica să nu se admită). – Și -íție (rus. dispoziciĭa).

dispozíție (-ți-e) s. f., art. dispozíția (-ți-a), g.-d. art. dispozíției; pl. dispozíții, art. dispozíțiile (-ți-i-)