Toate definitiile

DISPOZIȚIÚNE s. f. v. dispoziție.

DISPOZIȚIÚNE s.f. v. dispoziție.

* dispozițiúne f. (lat. dis-positio, -ónis. V. pozițiune). Așezare a părților, distribuțiune: dispozițiunea uneĭ grădinĭ, unuĭ tablou, unuĭ duscurs. Starea trupuluĭ saŭ a sufletuluŭ: dispozițiune bună, rea. Aplicațiune, aptitudine, inclinațiune: acest copil are dispozițiune (saŭ dispozițiunĭ) pentru (la saŭ spre) arte, spre bine. Sentimente, intențiunĭ: șefu luĭ are bune dispozițiunĭ pentru el. Hotărîre, deciziune: dispozițiunile legiĭ. Pl. Pregătirĭ, preparative: a lua dispozițiunĭ de plecare. A fi la dispozițiunea cuĭva, a fi la ordinu în serviciu cuĭva. A lua dispozițiunea ca (nimica să nu se admită) saŭ de (a nu admite nimica), a hotărî ca (nimica să nu se admită). – Și -íție (rus. dispoziciĭa).