Toate definitiile

DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea țărilor românești) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. 'discaballicare.

DESCĂLECÁ vb. (înv.) a pedestri. (A ~ de pe cal.)

A descăleca ≠ a încăleca

descălecá (descálec, descălecát), vb. – 1. A se da jos de pe cal. – 2. A popula, a se așeza într-un loc determinat. – Var. descălica. Mr. discalic. De la încăleca, după echivalența încuia-descuia, îmbrăca-desbrăca, etc. Totuși, se are în vedere adesea posibilitatea unui lat. *dĭscaballĭāre (Candrea-Dens., 214; REW 1439; Tiktin; Candrea), cf. sp. descabalgar; ipoteză puțin probabilă, mai ales dacă se ține seama de conservarea lui i aton. Cel de al doilea sens se datorează desigur unei influențe turanice, căci se știe că anumite seminții turanice trăiau în corturi portabile și că, pentru ele, „a descăleca” însemna a alege un loc pentru a-l popula provizoriu. – Der. descălecat, s. n. (acțiunea de a descăleca; întemeiere, colonizare); descălecător, s. m. (întemeietor); descălecătură, s. f. (înv., întemeiere).

descalíc, a -călicá (est) și álec, a -ălecá (vest) v. intr. (d. in-calic). Mă daŭ jos de pe cal orĭ de pe un lucru pe care ședeam călare: a descălica de pe cal, de pe zid. Fig. Mă opresc ca să așez colóniĭ într’o țară. V. tr. Fac să (orĭ poruncesc să) se dea jos de pe cal. Fig. Colonizez: a descălica o țară.

descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă