Toate definitiile
ECLEZIÁST s. n. Una din părțile Bibliei, atribuită împăratului Solomon. [Pr.: -zi-ast] – Din fr. ecclésiaste.
ECLIMÉTRU, eclimetre, s. n. Instrument topografic care servește la determinarea distanței zenitale a unui punct sau a diferenței de nivel între două zone cotate. – Din. fr. éclimètre.
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A întuneca total sau parțial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină sau între el și soare. 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din. fr. éclipser.
ECLÍPSĂ, eclipse, s. f. 1. Dispariție totală sau parțială a imaginii unui astru, datorită faptului că între Pământ și acest astru se interpune un alt astru sau din cauză că astrul eclipsat se află temporar în conul de umbră al altui astru. 2. Intermitență a luminii unui far sau a unei geamanduri. ♦ Instalație de semnalizare prin semnale Morse, constituită din becuri electrice așezate pe catargul unei nave. 3. Fig. Dispariție, absență (temporară) a cuiva sau a ceva. ♦ Întunecare temporară a cunoștintei; absență. ♦ Scădere a forței creatoare a unei persoane. – Din. fr. éclipse, lat. eclipsis.
ECLIPSÁRE, eclipsări, s. f. Faptul de a (se) eclipsa. – V. eclipsa.
ECLÍPTIC, -Ă ecliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Orbită imaginară descrisă de soare în mișcarea lui anuală aparentă pe sfera cerească. 2. Adj. Privitor la ecliptică (1), raportat la ecliptică. Coordonate ecliptice. – Din fr. écliptique.
ECLÚZĂ, ecluze, s. f. Construcție hidrotehnică specială, executată pe traseul unei căi navigabile, care permite trecerea navelor dintr-o porțiune a traseului cu nivel de apă mai ridicat în altă porțiune cu nivel de apă mai scăzut și invers. ◊ Ecluză de salvare = cameră metalică, de formă tronconică, montată pe corpul unui submarin, care permite ieșirea echipajului în caz de naufragiu fără inundarea submarinului. – Din fr. écuse.
ECOGRÁFIC, -Ă, ecografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ecografie, de ecografie. – Din fr. échographique.
ECOGRAFÍE s. f. (Med.) Metodă de diagnosticare prin ultrasunete; ultrasonografie. – Din fr. échographie.
ECOLÓGIC, -Ă, ecologici, -ce, adj. Care aparține ecologiei, privitor la ecologie. – Din fr. écologique.
ECOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul interacțiunii dintre organisme și mediul lor de viață. [Var.: oecologíe s. f.] – Din fr. écologie.
ECONOMIZÓR, economizoare, s. n. 1. Instalație pentru încălzirea apei înainte de a o introduce în sistemul de fierbere al cazanului cu abur. 2. Dispozitiv adaptat la carburatorul unui motor cu explozie pentru reducerea consumului de combustibil. – Din fr. économiseur.
ECUÁȚIE, ecuații, s. f. Relație matematică între mai multe mărimi cunoscute și necunoscute, valabilă numai pentru anumite valori ale mărimilor necunoscute. ◊ Ecuație chimică = scriere prescurtată a reacțiilor chimice cu ajutorul formulelor și simbolurilor chimice. ♦ Fig. Problemă, chestiune greu de rezolvat. ♦ Ecuația timpului = diferența dintre timpul solar mediu și timpul solar adevărat, care apare datorită faptului că mișcarea soarelui pe bolta cerească nu este uniformă. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équation, lat. aequatio, -onis.
ECUATÓR s. n. 1. (Geogr.) Cerc imaginar pe suprafața Pământului, rezultat din intersecția cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, împărțindu-l în două emisfere și reprezentând cercul de referință al latitudinii terestre; p. ext. zona care se întinde până la câteva grade latitudine nordică și sudică de acest cerc; zonă ecuatorială. 2. Cercul mare al unei sfere, obținut prin intersecția acesteia cu un plan perpendicular pe o axă a sferei. ◊ Ecuator ceresc = cercul mare al sferei cerești, situat într-un plan perpendicular pe linia polilor Pământului. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équateur, lat. aequator.
EDITÚRĂ, edituri, s. f. Instituție care editează cărți, publicații periodice etc. – Edita + suf. -ură.
EDUCÁ, edúc, vb. I. Tranz. A forma pe cineva prin educație; a influența în mod intenționat, sistematic și organizat dezvoltarea intelectuală, morală și fizică a copiilor și tineretului sau, p. ext., a oamenilor, a societății etc. – Din fr. éduquer, lat. educare.
EDUCÁRE s. f. Acțiunea de a educa și rezultatul ei; cultivare, instruire. – V. educa.
EDUCATÍV, -Ă, educativi, -e, adj. Care aparține educației, privitor la educație, care contribuie la educația cuiva. – Din fr. éducatif.
EDUCATÓR, -OÁRE, educatori, -oare, adj., s. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care educă copiii, tineretul (în școli); profesor, învățător. 2. S. f. Persoană cu o pregătire specială care se ocupă de educația copiilor preșcolari (în cămine și în grădinițe). – Din fr. éducateur, lat. educator, -oris.
EFECTUÁRE, efectuări, s. f. Acțiunea de a efectua și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. efectua.
EFERVESCÉNȚĂ, efervescențe, s. f. Degajare rapidă și zgomotoasă a unui gaz într-o masă lichidă, datorită unei reacții chimice sau fizice. ♦ Fig. Agitație, frământare, fierbere. – Din fr. effervescence.
EFICACITÁTE s. f. Calitatea de a produce efectul (pozitiv) așteptat; eficiență. – Din fr. efficacité.
EFÓRT, eforturi, s. n. 1. Încordare voluntară a puterilor fizice sau psihice ale organismului în vederea realizării unui randament superior celui obișnuit; strădanie, străduință. 2. (Fiz.) Rezultantă a forțelor interioare dintr-o secțiune a unui corp deformabil, cauzată de solicitări exterioare, de căldură etc. – Din fr. effort.
EFUZIÚNE, efuziuni, s. f. 1. Manifestare, exteriorizare puternică a unor sentimente pozitive. 2. Difuziune a unui gaz printr-un înveliș poros. 3. Proces vulcanic de revărsare a magmei sub formă de lavă la suprafața pământului și de formare a unor produse vulcanice. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. effusion, lat. effusio, -onis.
EGALÁRE, egalări, s. f. Acțiunea de a (se) egala. – V. egala.
EGALIZÁRE, egalizări, s. f. Acțiunea de a egaliza și rezultatul ei. – V. egaliza.
EGIPTEÁNCĂ, egiptence, s. f. Femeie care aparține populației de bază a Egiptului, Republicii Arabe Egipt sau populațiilor lor. – Egiptean + suf. -că.
EGOCENTRÍSM s. n. (Livr.) Atitudine a celui care privește totul prin prisma intereselor și a sentimentelor personale, tendință de a face din sine „centrul universului”; egotism. – Din fr. égocentrisme.
EGOÍST, -Ă, egoiști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Stăpânit de egoism; determinat de egoism, care denotă egoism. – Din fr. égoïste.
EGRÉTĂ, egrete, s. f. 1. Gen de păsări migratoare de baltă, de culoare albă, cu spatele împodobit cu un mănunchi de pene ornamentale lungi; erodiu, stârc alb (Egretta); pasăre care face parte din acest gen. 2. Mănunchi de pene de egretă (1) sau de fire albe, folosit ca podoabă la pălării, la chipie militare, la turbane etc. 3. Aglomerație de perișori la extremitatea superioară a fructelor. 4. (Fiz.; în sintagma) Descărcare în egretă = descărcare electrică produsă sub forma unei succesiuni rapide de scântei luminoase între electrozi aflați la o tensiune înaltă. – Din fr. aigrette.