Toate definitiile
ETEROSFÉRĂ s. f. V. heterosferă.
ETMOÍD, etmoide, s. n. Os mic nepereche al craniului, străbătut de numeroase orificii, traversate de nervii olfactivi, și situat în scobitura osului frontal, formând o parte din scheletul nasului. – Din fr. ethmoïde.
ETNÁRH, etnarhi, s. m. Comandant al unei etnarhii. – Din fr. ethnarque.
ETNARHÍE, etnarhii, s. f. Provincie a Imperiului Roman, Bizantin sau Otoman. – Din fr. ethnarchie.
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer.
ETUFÁRE, etufări, s. f. Acțiunea de a etufa și rezultatul ei; operație care constă în distrugerea nimfei fluturelui de mătase prin introducerea gogoșilor destinate filării într-un cuptor special, la o temperatură de circa 80° C. – V. etufa.
EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existențe de către conștiința individuală a omului. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego, mihi, me.
EUDEMONÍSM s. n. Concepție etică și principiu care pune la baza moralei năzuința spre fericire. [Pr.: e-u-] – Din fr. eudémonisme.
EUDEMONÍST, -Ă, eudemoniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al eudemonismului. [Pr.: e-u-] – Din fr. eudémoniste.
EUDÍST, -Ă, eudiști, -ste, s. m. și f. Membru al unei congregații catolice instituite în sec. XVII. [Pr.: e-u-] – Din fr. eudiste.
EUFEMÍSM, eufemisme, s. n. Cuvânt sau expresie care, în vorbire sau în scris, înlocuiește un cuvânt sau o expresie neplăcută, jignitoare, necuviincioasă sau obscenă, respectând paralelismul de sens. [Pr.: e-u-] – Din fr. euphémisme.
EUFEMÍSTIC, -Ă, eufemistici, -ce, adj. Privitor la eufemism, propriu, caracteristic eufemismului; care constituie un eufemism.[Pr.: e-u-] – Din fr. euphemism (după aforism-aforistic). Cf. germ. euphemistisch.
EURÍP, euripe, s. n. Canal artificial care separa, la romani, arena și animalele sălbatice de spectatori, în circuri. [Pron.: e-u-] – Din fr. euripe, lat. euripus.
EURÍSTIC, -Ă, euristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre procedee metodologice) Care servește la descoperirea unor cunoștințe noi. 2. S. f. (Rar) Metodă de studiu și de cercetare bazată pe descoperirea de fapte noi; arta de a duce o dispută cu scopul de a descoperi adevărul. [Pr.: e-u-] – Din fr. euristique.
EV, evuri, s. n. (Livr.) Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. ◊ Evul mediu = perioadă din istoria omenirii cuprinsă între antichitate și epoca modernă. – Din lat. aevum.
EVANGHELIÁR, evangheliare, s. n. Carte care cuprinde cele patru evanghelii; tetravanghel. [Pr.: -li-ar] – Din fr. évangéliaire, lat. evangeliarium.
EVANGHÉLIC, -Ă, evanghelici, -ce, adj. 1. Privitor la evanghelie, caracteristic pentru evanghelie; din evanghelie. 2. (Adesea substantivat) Care ține de cultul protestant. – Din fr. évangélique, lat. evangelicus.
EVANGHÉLIE, evanghelii, s. f. Parte a Bibliei, recunoscută numai de creștini, care cuprinde viața și învățătura lui Cristos. ♦ Evangheliar. ◊ Expr. Literă (sau cuvânt) de evanghelie = lucru absolut sigur, mai presus de îndoială. A-și băga (sau vârî) capul (sănătos sau teafăr, zdravăn etc.) sub evanghelie = a-și cauza singur neplăceri, încurcături. ♦ Fiecare dintre capitolele din acestă carte, care se citesc în timpul serviciului religios creștin. [Var.: (pop.) vanghélie s. f.] – Din sl. evangelije.
EVANGHELÍST, evangheliști, s. m. Fiecare dintre cei patru autori cărora biserica le atribuie paternitatea evangheliei. [Var.: (pop.) vanghelíst s. m.] – Din sl. evangelistŭ.
EVANGHELIZÁ, evanghelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A converti la creștinism. – Din fr. évangéliser, lat. evangelizare.
EVICȚIÚNE, evicțiuni, s. f. (Jur.) Pierdere a posesiunii unui bun (imobil) ca urmare a exercitării de către o altă persoană a dreptului său asupra aceluiași bun. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. éviction, lat. evictio, -onis.
EVÍNGE, evíng, vb. III. Tranz. (Despre o persoană) A face ca o altă persoană să sufere o evicțiune. – Din lat. evincere (după învinge).
EVULSIÚNE, evulsiuni, s. f. (Rar) Smulgere; scoatere, extragere. [Pr.: -si-u-. – Var.: evúlsie s. f.] – Din fr. évulsion, lat. evulsio, -onis.
EXA- v. hexa-.
EXAÉDRU, exaedre, s. n. V. hexaedru.
EXAGÓN, exagoane, s. n. V. hexagon.
EXALÁ, exál, vb. I. Tranz. A emite, a împrăștia, a degaja vapori, mirosuri etc.; a emana (1). [Pr.: eg-za-] – Din fr. exhaler, lat. exhalare.
EXALÁRE, exalări, s. f. Acțiunea de a exala; exalație. [Pr.: eg-za-] – V. exala.
EXALÁȚIE, exalații, s. f. Exalare; abureală. [Pr.: eg-za-] – Din fr. exhalation, lat. exhalatio.
EXAMÉTRU, exametri, s. m. V. hexametru.