Toate definitiile
ECHI- Element de compunere însemnând „egal”, cu ajutorul căruia se formează substantive sau adjective. – Din fr. équi-, lat. aequi-.
ECHICURÉNT, -Ă, echicurenți, -te, adj. (Despre fluide) Care curge în același sens cu altul. – Echi- + curent.
ECHIDISTÁNT, -Ă, echidistanți, -te, adj. 1. (Despre puncte, drepte, planuri etc.) Care se află la distanțe egale față de un punct, de o dreaptă, de un plan sau care sunt egal distanțate între ele. 2. Egal plasat față de părți aflate în conflict, față de tendințe, forțe, orientări politice, persoane etc. – Din fr. équidistant, lat. aequidistans, -ntis.
ECHIDISTÁNȚĂ, echidistanțe, s. f. (Top.) Diferența constantă de înălțime dintre cotele a două puncte situate pe două curbe de nivel. – Din fr. équidistance.
ECHIGRANULÁR, -Ă echigranulari, -e, adj. (Despre roci, materiale etc.) Ale cărui cristale, granule au dimensiuni aproape egale. – Echi- + granular.
ECHILATERÁL, -Ă, echilaterali, -e, adj. (Despre unele figuri geometrice) care are toate laturile egale. – Din fr. équilatéral, lat. aequilateralis.
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.
ECHILIBRÁRE, echilibrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) echilibra și rezultatul ei; cumpănire. 2. (Tehn.) Anulare a forțelor dinamice asimetrice care se exercită asupra pieselor unui sistem tehnic, din cauza mișcării accelerate a acestora; contrabalansare. 3. Atenuare a cuplajelor nedorite dintre circuitele unei linii de telecomunicații. – V. echilibra.
ECHILIBRÁT, -Ă, echilibrați, -te, adj. 1. Care se află în stare de echilibru. ♦ (Despre două valori, prețuri, bugete) just proporționat unul față de altul. 2. Fig. (Despre oameni) Cumpănit, ponderat, chibzuit. – V. echilibra. Cf. fr. équilibré.
ECHILIBRÍST, -Ă, echilibriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care s-a specializat în echilibristică. 2. Fig. (Persoană) care se strecoară cu îndemânare printre dificultăți. – Din fr. équilibriste.
ECHILIBRÍSTICĂ s. f. 1. Arta de a-și păstra echilibrul în diferite poziții sau mișcări dificile ale corpului; număr de circ al echilibristului. 2. Fig. capacitatea de a se strecura cu îndemânare printre situații dificile; totalitatea eforturilor și mijloacelor întrebuințate pentru a ieși dintr-o situație dificilă. – Din echilibrist. Cf. germ. Equilibristik.
ECHILIBRÓR, echilibroare, s. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se echilibrează țevile tunurilor. – Din fr. équilibreur.
ECHILÍBRU, echilibre, s. n. 1. Situație a unui corp asupra căruia se exercită forțe care nu-i schimbă starea de mișcare sau de repaus; stare staționară a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfășoară cu aceeași intensitate. ◊ Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forțe de a nu schimba starea de mișcare sau de repaus a unui corp rigid asupra căruia se exercită. ♦ Fig. Stare de liniște, armonie, de stabilitate lăuntrică. 3. Stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanță între elementele interdependente și toate variabilele activității economice și sociale. 4. Fig. Proporție justă, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. – Din fr. équilibre, lat. aequilibrium.
ECHIMÓZĂ, echimoze, s. f. Pată de culoare roșie-vineție, evoluând până la galben, apărută pe piele prin ieșirea sângelui la suprafață în urma unei lovituri; vânătaie, vinețeală. – Din fr. ecchymose.
ECHINĂ, echine, s. f. 1. Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele. 2. Mulură convexă, specifică ordinului doric, situată imediat sub abacă. – Din fr. échine, it. echino.
ECHINGÍU, echingii, s. m. (Înv.) Călăreț turc folosit în recunoașteri. – Din. tc. akınci.
ECHINÍSM s. n. Deformație a piciorului la oameni, asemănătoare cu un picior de cal, care are drept consecință călcarea numai pe vârful degetelor. – Din fr. équinisme.
ECHINOCÓC, echinococi, s. m. 1. Vierme parazit din clasa cestodelor, care se dezvoltă ca larvă în unele organe ale rumegătoarelor, porcilor sau omului, iar ca adult în intestinul carnivorelor (Echinococcus granulosus). 2. Chist hidatic provocat de echinococ (1). – Din fr. échinocoque.
ECHINOCOCÓZĂ, echinococoze s. f. Boală parazitară, frecventă la om și la animale, provocată de echinococ și manifestată prin apariția unor chisturi pline cu lichid transparent în plămâni, ficat etc.; hidatioză. – din fr. échinococcose.
ECHINOCȚIÁL, -Ă echinocțiali, -e, adj. Referitor la echinocțiu, care aparține echinocțiului. ◊ Punct echinocțial = fiecare dintre cele două puncte de intersecție ale eclipticii cu ecuatorul ceresc, în care se află soarele la echinocțiu. [Pr.: -ți-al. – Var.: echinoxiál, -ă adj.] – Din fr. équinoxial.
ECHINÓCȚIU, echinocții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului (în jurul lui 21 martie și 23 septembrie), când ziua este egală cu noaptea. [Var.: echinóx, echinoxuri s. n.] – Din lat. aequinoctium, fr. équinoxe.
ECHINODÉRM, echinoderme, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale marine nevertebrate, cu schelet extern calcaros format din plăci, și care se mișcă cu ajutorul ambulacrelor; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. – Din fr. échinodermes.
ECHINÓX s. n. v. echinocțiu.
ECHINOXIÁL, -Ă adj. v. echinocțial.
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei călătorii etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.
EFÍGIE, efigii, s. f. Reprezentare în relief pe monede, medalii etc. a chipului unei persoane. – Din fr. effigie, lat. effigies.
ECLÉR, ecleruri, s. n. Prăjitură făcută dintr-un fel de gogoși de aluat alungite, umplute cu cremă și acoperite cu glazură de șerbet, ciocolată etc. [Pl. și: eclere] – Din fr. éclair.
ECLERÁJ, ecleraje, s. n. (Livr.) Iluminare artificială puternică – Din fr. éclairage.
ECLERÓR, eclerori, s. m. (Înv.) Soldat trimis înaintea unei unități sau unei armate ca să cerceteze poziția si mișcările inamicului; iscoadă – Din fr. éclaireur.
ECLEZIÁRH, ecleziarhi, s. m. Cleric care are în grija sa rânduiala serviciului religios într-o biserică sau într-o mănăstire. [Pr.: -zi-arh] – Din fr. ecclésiarque.