Toate definitiile
NEREUȘÍT, -Ă, nereușiți, -te, adj. Care nu este reușit; neizbutit. ♦ (Substantivat, f.) Eșec, insucces. [Pr.: -re-u-] – Ne- + reușit.
NEREVERENȚIÓS, -OÁSĂ, nereverențioși, -oase, adj. Nerespectuos, necuviincios, ireverențios. [Pr.: -ți-os] – Ne- + reverențios.
NEREZOLVÁT, -Ă, nerezolvați, -te, adj. Care nu este rezolvat, pentru care nu s-a găsit o soluție. – Ne- + rezolvat.
NERÍTIC, -Ă, neritici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Regiune (sau zonă) neritică = zonă a fundului mării situată în apropierea țărmului continental, caracterizată prin adâncimi ale apei mai mici de 200 de metri. 2. Care provine din regiunea neritică (l), care este specific, propriu acestei regiuni. – Din fr. néritique.
NERÓD, -OÁDĂ, nerozi, -oáde, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează fără să judece; (om) prost, netot, neghiob, nătărău. 2. Adj. Care aparține nerodului (1), care caracterizează pe nerod, nerozesc; care denotă, trădează prostie, prostesc; p. ext. lipsit de sens, de rațiune; stupid. [Var.: (reg.) năród, -oádă adj., s. m. și f. – Din bg. neroda.
NERODITÓR, -OÁRE, neroditori, -oare, adj. Care nu este roditor, care nu rodește; sterp. – Ne- + roditor.
NEROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, neromânești, adj. (Despre modul de exprimare, de pronunțare al cuiva) Care este greșit din punctul de vedere al limbii române. Construcție neromânească. – Ne- + românesc.
NEROZÉSC, -EÁSCĂ, nerozești, adj. (Rar) De nerod (1); prostesc. – Nerod + suf. -esc.
NEROZÉȘTE adv. Ca nerozii (1), în felul nerozilor; prostește. – Nerod + suf. -ește.
NEROZÍE, (2) nerozii, s. f. 1. Faptul de a fi nerod (1); prostie, neghiobie, stupiditate. 2. Vorbă sau faptă de nerod (1); faptă prostească; neghiobie (2); (cu sens atenuat) lucru lipsit de seriozitate, de importanță; fleac; p. ext. aberație, absurditate. – Nerod + suf. -ie.
NERUMEGÁT, -Ă, nerumegați, -te, adj. (Fam.; despre cunoștințe, idei etc.) Care nu a fost asimilat sau aprofundat. – Ne- + rumegat.
NERUȘINÁT, -Ă, nerușinați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care este lipsit de rușine, de bună-cuviință; obraznic, impertinent, neobrăzat; p. ext. imoral, depravat, stricat. – Ne- + rușinat.
NERV, nervi, s. m. 1. Organ de transmisiune a impulsului nervos, care unește sistemul nervos central cu periferia organismului (piele, organe de simț, mușchi, glande etc.) și care este format din mănunchiuri de fibre reprezentând prelungirile neuronului înconjurate de o teacă constituită din mielină. ◊ Boală de nervi = boală nervoasă. Bolnav de nervi = persoană care suferă de o boală nervoasă. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) nervi = a fi irascibil, iritabil, predispus la ceartă, nervos. A-l apuca nervii = a avea o criză nervoasă, un acces de nervi. A avea nervii slabi = a fi ușor iritabil sau impresionabil. ♦ (La pl.; rar) (Stare de) surescitare, enervare, nervozitate. 2. (Bot.; rar) Nervură (1). 3. Fig. (La sg.) Putere, vigoare; energie; ritm susținut. – Din lat. nervus, it. nervo.
NERVATÚRĂ, nervaturi, s. f. (Tehn.) Ansamblul nervurilor de pe suprafața unui obiect, a unui sistem tehnic; nervație (2). – Din it. nervatura.
NERVÁȚIE, nervații, s. f. 1. (Bot.) Ansamblul nervurilor (1) de pe o frunză. ♦ Mod în care sunt dispuse nervurile (1) la o frunză. 2. (Tehn.) Nervatură: 3. (Zool.) Ansamblul nervurilor (2) de pe aripa unei insecte. ♦ Mod de dispunere a nervurilor (2). [Var.: nervațiúne s. f.] – Din fr. nervation.
NERVAȚIÚNE s. f. v. nervație.
NERVÍSM s. n. Concepție fiziologică care extinde influența sistemului nervos asupra unui număr foarte mare de activități ale organismului – Din fr. nervisme.
NERVÍST, -Ă, nerviști, -ste, s. m. și f., adj. l. S. m. și f. Adept al nervismului. 2. Adj. Care aparține nervismului, privitor la nervism. – Nerv[ism] + suf. -ist.
NERVÓS, -OÁSĂ, nervoși, -oase, adj. 1. Care se referă la nervi (1), care aparține nervilor (1); alcătuit din nervi (1); care este provocat de nervi (1); p. ext. de natură nevrotică. ◊ Sistem nervos = totalitatea centrilor nervoși și a căilor de transmisiune centripetă și centrifugă din organism. Sistem nervos central = ansamblu anatomic alcătuit din creier, cerebel, bulb și măduva spinării. Boală nervoasă = boală care afectează psihicul (fără a fi cauzată de vreo leziune organică cunoscută); boală de nervi. 2. Care nu-și poate păstra calmul, care se enervează ușor; iritabil, mânios, nevricos; p. ext. emotiv. ♦ Care se găsește într-o stare de încordare, de surescitare; enervat, iritat. ♦ (Despre gesturi, manifestări) Care trădează nervozitate, enervare, iritare, nerăbdare. ♦ (Adverbial) Cu nervozitate. 3. Care are nervi (3), musculos, vânos; fig. puternic, viguros, plin de nerv (4), energic. – Din lat. nervosus, fr. nerveux, it. nervoso.
NERVOZITÁTE s. f. Stare de enervare, de încordare nervoasă; iritare, surescitare; p. ext. nerăbdare. ◊ Loc. adv. Cu nervozitate = a) în mod nervos, crispat; b) cu nerăbdare, precipitat. – Din fr. nervosité.
NERVURÁT, -Ă, nervurați, -te, adj. (Rar) care este străbătut de nervuri, cu nervuri. – Din fr. nervuré.
NERVURÁȚIE, nervurații, s. f. (Rar) Ansamblu de nervuri; mod de dispunere a nervurilor. – Nervură + suf. -ație.
NEUROM s. n. v. nevrom.
NEUROMUSCULÁR, -Ă, neuromusculari, -e, adj. Care aparține nervilor sistemului muscular, privitor la acești nervi. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neuromusculaire.
NEURÓN, neuroni, s. m. Element structural și funcțional de bază al sistemului nervos compus dintr-un corp celular protoplasmatic, care conține un nucleu, și din prelungiri protoplasmatice; neurocit. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurone.
NEUROPATOLOGÍE s. f. Ramură a neurologiei care se ocupă cu studierea bolilor sistemului nervos. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neuropathologie.
NEUROPLÉGIC, -Ă, neuroplegici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care are o acțiune deconectantă asupra sistemului nervos central, provocând o reducere a stării de tensiune psihică, fără să producă somn. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neuroplégique.
NEUROPSIHIATRÍE s. f. Ramură a medicinii care studiază în ansamblu afecțiunile sistemului nervos, incluzând și bolile psihice. [Pr.: ne-u-ro-psi-hi-a-] – Din fr. neuropsychiatrie.
NEUROPSÍHIC, -Ă, neuropsihici, -ce, adj. De neuropsihiatrie. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neuropsychique.
NEUROPSIHOLÓGIC, -Ă, neuropsihologici, -ce, adj. De neuropsihologie. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neuropsychologique.