Toate definitiile

VĂDÍ, vădesc, vb. IV. Tranz. A face să fie evident, a dovedi, a demonstra, a arăta. ♦ A da pe față, a denunța, a demasca. – Din sl. vaditi.

VĂDÍ vb. 1. v. manifesta. 2. v. denota. 3. a arăta, a manifesta, (fig.) a acuza. (~ dureri în regiunea lombară.)

VĂDÍ vb. v. denunţa, pârî, reclama, spune.

A vădi ≠ a masca, a voala

vădí (-désc, -ít), vb. – 1. A acuza, a inculpa. – 2. A denunța, a pîrî, a indica. – 3. A publica, a pune în evidență, a demonstra. – Var. vedi. Sl. vaditi „a acuza” (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 442; Conev 101). Primul sens este înv. – Der. vădit, adj. (evident); vadnic, adj. (acuzator), înv.; văditor, adj. (acuzator; indicator). Cf. vădeală.

vădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vădésc, imperf. 3 sg. vădeá; conj. prez. 3 să vădeáscă

1) vădésc v. tr. vedesc.

2) vădésc v. tr. (vsl. vaditi, a acuza, de unde și ung. vádolni, a acuza, văd, acuzațiune. V. vadnic și sfădesc). Vechĭ. Calomniez. Denunț, pîrăsc, acuz, daŭ de gol.

vedésc și (ob.) vădésc v. tr. (vsl. vesti-vedon, a duce [de ex., la lumină) și infl. de vădesc 2 saŭ și fără asta, ca năvădesc. V. do-, ne- și răz-vedesc). Scot, arăt: pe cînd roĭbu păștea, Ĭon vădea azima, plosca și mĭelu fript, lelița se vădea pintre [!] stejarĭ (Tel. VR. 1911, 10, 7). Fig. Scot în evidență (în relief), dovedesc: a vădi dreptatea. V. refl. Acest geograf se vedește că greșește (Tkt); a trebuit să vie războĭu ca să se vedească asta (Șez. 30, 201). V. vădit, evidențiez.