Toate definitiile

VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. Îi vorbesc și nu-mi răspunde. ♦ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă.

VORBÍ vb. 1. a articula, a grăi, a pronunţa, a rosti, a scoate, a spune, a zice, (prin Mold.) a bleşti. (N-a ~ un cuvânt.) 2. v. exprima. 3. v. spune. 4. a rosti, a spune, a zice, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi, (înv.) a glăsi, (depr.) a debita. (~ numai prostii.) 5. a conversa, a dialoga, a discuta, (livr.) a se întreţine, (rar) a convorbi, (pop. şi fam.) a sfătui, (înv. şi reg.) a băsădi, (reg.) a povesti, (Ban.) a turvini, (înv.) a vorovi. (Au ~ despre toate.) 6. v. conferenţia. 7. v. pleda. 8. v. afirma. 9. v. relata. 10. v. conveni.

A vorbi ≠ a tăcea

vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă

vorbésc v. intr. (d. vorbă). Articulez vorbe exprimînd o cugetare, cuvîntez, grăĭesc: copilu începe a vorbi. Articulez vorbe ca omu, dar fără a cugeta: papagalu vorbește. Pronunț: a vorbi pe nas. Îmĭ exprim ideile într´un mod oare-care: a vorbi pin [!] gesturĭ, ca munțiĭ. Mă exprim, îmĭ desfășor ideile: acest orator vorbește frumos. Tratez: profesoru a vorbit despre Cezar, cartea asta vorbește despre astronomie. V. tr. Mă folosesc de o limbă: a vorbi românește, limba românească. Stabilesc, mă învoĭesc, mă înțeleg: am vorbit să-mĭ trimeată pachetu acasă. V. refl. Îs vorbit, îs întrebuințat: limba franceză se vorbește maĭ pretutindenĭ. Mă înțeleg, stabilesc o învoĭală: s´aŭ vorbit să fugă. A vorbi răŭ saŭ bine despre cineva, a-l defăima saŭ a-l lăuda. A vorbi pe cineva de răŭ saŭ de bine, a-l defăima saŭ a-l lăuda. A vorbi de sus, a vorbi cu un superior, cu mîndrie. A vorbi într´aĭurea, a aĭura. – Și horghésc (Mold. Pop.).