Toate definitiile
UCENÍC, -Ă, ucenici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană (tânără) care învață o meserie lucrând în producție sub îndrumarea unui meșter sau urmând o școală profesională. 2. Adept și continuator al unui savant, al unui filozof, al unui artist; p. ext. începător într-o activitate; discipol, elev. – Din sl. učenikŭ.
UCENÍC s. 1. (Ban.) şăgârt. (O calfă şi un ~.) 2. v. dis-cipol. 3. v. apostol.
UCENÍC s. v. elev, şcolar.
uceníc (-ci), s. m. – 1. Discipol, elev. – 2. Tînăr care învață o meserie. – Var. Munt. ocinic. Sl. učenikŭ, de la učiti „a învăța” (Miklosich, Slaw. Elem., 60; Cihac, II, 437). – Der. ucenici (var. înv. uceni), vb. (a studia); ucenicie, s. f. (studiu; învățare); ucenică (var. uceniță), s. f. (elevă; tînără care învață o meserie); ocenie, s. f. (instrucție militară), din rus. ucenie, sec. XIX, înv.
uceníc m. (vsl. učenikŭ, d. učiti, a învăța, a instrui. V. năuc, ocenie). Vechĭ. Discipul, apostol: uceniciĭ luĭ Hristos. Azĭ. Elev la meserie: ucenicu a ajuns calfă. – Fem ucenică saŭ (vechĭ, d. vsl. ucenica), uceniță. Cp. cu muceniță.