Toate definitiile

SENS, sensuri, s. n. 1. ÃŽnÈ›eles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcÈ›ii gramaticale); semnificaÈ›ie. ♦ (ÃŽn semiotică) ÃŽnÈ›elesul unui semn. ♦ ConÈ›inut noÈ›ional sau logic. ÃŽmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei raÈ›ional; logică, rost, raÈ›iune, noimă. Sensul vieÈ›ii. ♦ Rost, scop, menire. ◊ Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întâmplare. ÃŽntr-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. ÃŽn sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva. 3. DirecÈ›ie, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulaÈ›ie a vehiculelor într-o singură direcÈ›ie pe arterele cu mare afluență, putându-se folosi toată lățimea părÈ›ii carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.

SENS s. I. 1. (LINGV.) accepţie, conţinut, însemnare, înţeles, semnificaţie, valoare, (rar) semantică, semantism, (înv.) noimă, simţ, tâlc. (~ul unui cuvânt.) 2. v. semnificaţie. 3. coerenţă, logică, noimă, şir. (Vorbeşte fără ~.) 4. justificare, logică, motivare, noimă, raţiune, rost, temei. (Nu văd ~ul acestei decizii.) 5. înţeles, mesaj, semnificaţie, tâlc, (înv.) socoteală. (~ul adânc al unei poezii.) 6. semnificaţie, tâlc, (fig.) preţ. (Iscat-am frumuseţi şi ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanţă, însemnătate, semnificaţie, valoare, (fig.) preţ. (~ul actului Unirii.) II. 1. direcţie, parte. (În ce ~ o iei?) 2. direcţie, latură, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, direcţie, linie. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 4. direcţie, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, manieră, mod, (rar) spirit. (Se pot face şi alte observaţii în acelaşi ~.)

SENS s. v. simţ.

Sens ≠ nonsens

SENS s.n. 1. ÃŽnÈ›eles, semnificaÈ›ie, accepÈ›ie (a unui cuvânt, a unei expresii etc.). ♦ ConÈ›inut. 2. Rost, noimă, raÈ›iune. 3. DirecÈ›ie, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulaÈ›ie a vehiculelor într-o singură direcÈ›ie pe arterele cu mare afluență; sens giratoriu = sens obligatoriu pe care trebuie să-l urmeze autovehiculele în jurul unui rond situat la o intersecÈ›ie, într-o piață etc. [Cf. fr. sens, lat. sensus].

SENS s. n. 1. înÈ›eles, semnificaÈ›ie, accepÈ›ie (a unui cuvânt). ♦ într-un anumit ~ = dintr-un anumit punct de vedere. ◊ conÈ›inut. 2. rost, noimă, raÈ›iune. 3. direcÈ›ie, orientare.. ♦ ~ unic = sistem de circulaÈ›ie a vehiculelor într-o singură direcÈ›ie pe arterele cu mare afluență. 4. (mat., fiz.) fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. (< fr. sens, lat. sensus)

sens s. n., pl. sénsuri

*sens n., pl. urĭ (lat sensus, simt, d. sentire, sensum, a simți; fr. sens). Înțeles, însemnare: sens propriŭ, sens figurat. Direcțiune: mașina asta merge în toate sensurile. — Fals senz.