Toate definitiile

RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec.

RĂFUÍ vb. a se socoti. (Lasă că ne ~ noi!)

RĂFUÍ vb. v. achita, lichida, onora, plăti.

RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. 1. Refl. A limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se certa; a se bate cu cineva. ◊ Tranz. După ce-l răfuia bine, îi da drumul (CREANGĂ). 2. Tranz. (Înv.) A lichida un cont cu cineva; a achita, a plăti.

răfuĭésc v. tr. (rut. rahuvatĭ, a socoti, a număra). Regulez o socoteală, o chestiune, plătesc, achit: răfuĭesc o datorie, un datornic. Fig. Regulez, pun la locu luĭ, fac să tacă, învăț minte: l-a răfuit din doŭă vorbe. V. intr. Bucov. Socotesc, fac socoteală, calculez: el răfuĭește răpede [!]. V. refl. Mă achit, mă plătesc, mă fituĭesc: m´am răfuit de datoriĭ. Fig. Termin o socoteală, o rivalitate (mă explic orĭ mă bat).

!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă