Toate definitiile

BURUIANA-RUŞÍNII s. v. ruşinea-fetei.

RUȘÍNE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus.

RUŞÍNE s. 1. v. jenă. 2. v. timiditate. 3. v. bună-cu-viinţă. 4. v. jignire. 5. înjosire, umilinţă. (Ce ~ a suportat!) 6. v. dezonoare. 7. batjocură, ocară, (înv. şi pop.) mascara, (înv.) necinste. (S-a făcut de ~.) 8. (BOT.) ruşinea-fetei (Daucus carota şi silvestris) = (reg.) buruiana-ruşinii, cinstea-femeilor, cinstea-fetei, morcov-de-câmp, morcov-sălbatic, pătrunjel-sălbatic, (prin Mold.) ruşinoasă.

Ruşine ≠ cinste, neruşine

RUȘÍNE s.f. ~ 3. ~ ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da, a face pe cineva) de rușine ~ ◊ A da cinstea pe rușine v. cinste.

rușíne și (vechĭ) rușúne f. (lat. *rosio, -ónis, d. róseus, trandafiriŭ, rom, roș. Turburare a sufletuluĭ cauzată de frica de ridicul saŭ de dezonoare și caracterizată pin [!] grămădirea sîngeluĭ în față: a se sinucide de rușine, om fără rușine. Persoană saŭ lucru care cauzează rușine: acest fiŭ e rușinea familiiĭ. A face rușine cuĭva, a-ĭ aduce dezonoare: fapta asta îțĭ face rușine. A da cinstea pe rușine, a te compromite, a perde [!] cinstea. A face pe cineva de rușine, a-l face să-ĭ fie rușine, a-l lăsa rușinat. A rămînea de rușine, a rămînea rușinat. Maĭ mare rușinea saŭ rușinea mare (exclamativ), e lucru de rușine ! V. pudoare, turpitudine.

rușíne s. f., g.-d. art. rușínii