Toate definitiile

REȚINÚT, -Ă, reținuți, -te, adj. (Despre oameni) Stăpânit, rezervat, potolit, cumpătat, sobru, moderat. – V. reține.

REŢINÚT adj. 1. v. arestat. 2. v. stăpânit. (~ în comportare) 3. v. cumpătat. 4. reticent, rezervat, (livr.) parcimonios, (reg.) pâşin. (O persoană excesiv de ~.) 5. rezervat, (fig.) măsurat. (Un spirit ~.) 6. v. ascuns.

Reţinut ≠ expansiv, impulsiv

REȚINÚT, -Ă adj. (Despre oameni) Stăpânit, rezervat, sobru. [< reține].

REȚINÚT, -Ă adj. (despre oameni) stăpânit, rezervat, sobru; moderat. (< reține)

2) *rețín și rețíŭ, -ținút, a -țineá și -țíne v. tr. (re- și țin, după lat. re-tinére, și fr. retenir. – Se conj. ca țin). Opresc, țin, nu daŭ: nu reține ceĭa ce nu ți se cuvine. Opresc, scad: ți se reține un franc din leafă. Opresc, zic să rămîĭe: l-a oprit la masă. Opresc, țin, nu las să plece: comisaru l-a reținut la poliție, (fig.) afacerile l-aŭ reținut. Opresc din ainte [!], spun să mi se păstreze: rețin un loc la teatru. Țin minte: multe se învață, dar puține se rețin. Opresc, țin, înfrînez: a-țĭ reținea lacrămile, furia. V. refl. Mă țin, mă înfrînez: se reținea să nu plîngă.