Toate definitiile

REZISTÉNȚĂ, rezistențe, s. f. I. Faptul de a rezista; împotrivire, opoziție, apărare împotriva unui atac. ♦ Respingerea atacurilor repetate ale inamicului și menținerea pozițiilor proprii. ♦ Mișcare populară antifascistă de eliberare, desfășurată în timpul celui de-al doilea război mondial în țările ocupate de fasciști. II. 1. Calitatea de a fi rezistent. 2. Putere de a înfrunta boala, oboseala, foamea, lipsurile etc.; calitate a unui organism de a nu contracta o boală contagioasă. 3. Proprietate a unui corp de a suporta, fără modificări în masa lui, acțiunea altui corp sau a unei forțe străine. ◊ Rezistența materialelor = ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul comportării corpurilor deformabile, când se exercită asupra lor forțe din afară, și cu studiul dimensiunilor pe care acestea trebuie să le aibă ca să nu-și modifice forma. ♦ Forța de opunere a unui mediu la realizarea unei acțiuni. 4. Forță pe care un conductor electric o opune trecerii curentului și care depinde de materialul din care este făcut conductorul, de grosimea și de lungimea lui. 5. (Tehn.) Rezistor. – Din fr. résistance, it. resistenza.

REZISTÉNŢĂ s. 1. v. împotrivire. 2. v. durabilitate. 3. v. tărie. 4. (FIZ.) rezistenţă specifică v. rezisti-vitate. 5. (FIZ.) rezistor. (~ electrică.) 6. v. viabi-litate.

Rezistenţă ≠ irezistenţă, nerezistenţă

REZISTÉNȚĂ s.f. I. 1. Calitatea unui corp de a rezista la acțiunea unui alt corp (care tinde să-l rupă). ♦ Forța de opunere a unui mediu la realizarea unei acțiuni. ♦ Obișnuință a microbilor cu medicamentul administrat pentru combaterea lor, datorită abuzului de antibiotice. 2. Forță opusă de un conductor la trecerea curentului electric prin el. ♦ (Concr.) Rezistor. 3. Putere de a rezista la o boală, la o oboseală etc. II. (Fig.) Împotrivire, opoziție. ♦ Piedică, obstacol, greutate. ♦ Mișcare a patrioților care, în țările ocupate de fasciști între anii 1940 și 1945, au luptat împotriva politicii de colaborare cu aceștia. [Cf. fr. résistance, it. resistenza].

REZISTÉNȚĂ s. f. I. 1. proprietate a unui material de a rezista forțelor (solicitărilor) exterioare care tind să-l deformeze sau să-l rupă. ♦ ă materialelor = disciplină care studiază stările de tensiune și de deformație ale corpurilor solide sub acțiunea forțelor exterioare. ◊ forță care se opune efectului unei alte forțe. 2. obișnuință a microbilor cu medicamentul administrat, datorită abuzului de antibiotice. 3. forță opusă de un conductor la trecerea curentului electric prin el. 4. rezistor. 5. putere de a rezista la o boală, la oboseală etc. II. împotrivire, opoziție; (spec.) respingere a atacurilor inamicului. ◊ piedică, obstacol, greutate. ◊ mișcare a patrioților care, în țările ocupate de dușmani au luptat împotriva cotropitorilor și a politicii de colaborare cu aceștia; formă de luptă împotriva regimului totalitar comunist. (< it. resistenza, fr. résistance)

*rezisténță f., pl. e (fr. résistance, cu suf. -ență după lat. V. subsistență). Calitatea de a rezista: rezistența materiiĭ. Tărie contra osteneliĭ, contra foameĭ: rezistența soldaților. Îndărătnicie, opunere, refuz de a te supune: a asculta fără rezistență. A opune rezistență, a rezista. V. opor.

rezisténță s. f., g.-d. art. rezisténței; pl. rezisténțe