Toate definitiile

REZIDÉNȚĂ, rezidențe, s. f. Reședință, sediu, domiciliu. – Din it. residenza, fr. résidence, germ. Residenz.

REZIDÉNŢĂ s. v. reşedinţă, sediu.

REZIDÉNȚĂ s.f. (Jur.) 1. Reședință. 2. Dreptul și starea unei persoane care se stabilește într-o țară străină în calitate de rezident. [Cf. engl. residence, fr. résidence, germ. Residenz, lat. residentia].

REZIDÉNȚĂ s. f. 1. reședință. 2. drept și stare a cuiva care se stabilește într-o țară străină în calitate de rezident (I, 2). (< fr. résidence, germ. Rezidenz)

*rezidénță f., pl. e (lat. residentia, fr. résidence. V. prezidență). Sediŭ, locuință obișnuită: Bucureștiĭ sînt rezidența puterilor publice în România. Oraș principal, capitală, centru în care rezidă un suveran, un senior. – Fals reședință, că nu există verbu a reședea cum există a ședea față de ședință.

rezidénță s. f., g.-d. art. rezidénței; pl. rezidénțe