Toate definitiile
NUÁNȚĂ, nuanțe, s. f. 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția sa cromatică. ♦ P. gener. Culoare. 2. Fig. Diferență foarte mică între aspecte sau lucruri de același gen; varietate de manifestare a unei acțiuni, a unui sunet, a unei senzații etc. ♦ Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt. ♦ Ceea ce se adaugă esențialului, modificându-l ușor; caracter, notă particulară. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuance.
NUÁNŢĂ s. tentă, ton, (înv.) vopsea. (Material textil în mai multe ~.)
NUÁNȚĂ s.f. 1. Fiecare dintre varietățile, dintre gradele prin care trece o culoare fără a-și pierde calitățile specifice. 2. (Fig.) Diferență ușoară (aproape imperceptibilă) între două lucruri de același gen. ♦ (Muz.) Varierea execuției din punctul de vedere al intensității sonore. 3. Ceea ce reprezintă o conotație, un adaos la caracterul esențial, de bază. [Pron. nu-an-. / < fr. nuance].
NUANȚĂ vb. tr. 1. a reda nuanțele unei culori, unui ton etc. 2. (fig.) a exprima prin treceri subtile, gradate. (< fr. nuancer)
NUÁNȚĂ s. f. 1. fiecare dintre varietățile unei culori. 2. (fig.) diferență ușoară, imperceptibilă între aspecte, lucruri de același gen. ◊ (muz.) gradul de intensitate al unui sunet. ◊ caracter, notă particulară; conotație. (< fr. nuance)
nuánță (nuánțe), s. f. – Varietate cromatică. Fr. nuance. – Der. nuanța, vb. (a da nuanță), din fr. nuancer.
nuánță f., pl. e (fr. nuance, d. nuer = nuancer, a nuanța, d. nue = nuage, nour). Fel de coloare, diferență între gradele uneĭ colorĭ: roșiaticu e o nuanță de roș, verzuĭu una de verde. Fig. Slabă diferență: nuanță între opțiunĭ. Muz. Grad de forță saŭ de dulceață a sunetelor.
nuánță (nu-an-) s. f., g.-d. art. nuánței; pl. nuánțe
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a da nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.
NUANŢÁ vb. v. doza.
NUANȚÁ vb. I. tr. 1. A îmbina culorile în așa fel, încât trecerea de la una la alta să se observe foarte puțin. 2. (Fig.) A exprima diferențele fine, ușoare, nuanțele; a da expresie. [Pron. nu-an-. / < fr. nuancer].
nuanțéz v. tr. (fr. nuancer). Fac să treacă gradat de la o nuanță la alta. Fig. Exprim diferențele delicate: a-țĭ nuanța cugetările.
nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză