Toate definitiile

REPUGNÁ, pers. 3 repugnă, vb. I. Intranz. (Livr.) A-i produce cuiva silă sau dezgust, a-i provoca cuiva oroare, a-i displăcea profund. – Din fr. répugner, lat. repugnare.

REPUGNÁ vb. v. displăcea.

A repugna ≠ a atrage

REPUGNÁ vb. I. intr. A-i produce cuiva silă, oroare, dezgust; a-i displăcea profund. [P.i. 3,6 repúgnă. / < fr. répugner, cf. lat. repugnare – a rezista].

REPUGNÁ vb. intr. a-i produce cuiva silă, oroare; a-i displăcea profund. (< fr. répugner, lat. repugnare)

*repúgn și -éz, a -á v. intr. (lat. repugnare. a lupta contra. V. pumn). Numaĭ la persoana III: a-țĭ repugna (un lucru, o persoană), a-țĭ displăcea adînc.

repugná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 repúgnă