Toate definitiile
RÉPEDE, repezi, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre mișcări) Care se produce fără întârziere; iute, rapid; (despre lucruri în mișcare) care se deplasează cu repeziciune, cu iuțeală; (despre ape) care curge cu repeziciune; p. ext. (despre picături, stropi etc.) care cade iute, succedându-se rapid. ♦ (Despre timp) Care trece cu repeziciune. ♦ (Despre oameni și manifestările lor) Iute în mișcări, ager, sprinten, vioi; grăbit, repezit, pripit. ◊ Loc. adv. Cu pași repezi = grabnic, în ritm rapid. ♦ (Substantivat, f.) Gândăcel de culoare arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră (Cicindela campestris). 2. (Despre agenți fizici) Care se manifestă cu putere dar nu durează mult; care trece iute. 3. (Despre dealuri, planuri etc.) Foarte înclinat, pieziș, în pantă, abrupt. 4. (Despre drumuri) Care duce la țintă în cel mai scurt timp. II. Adv. 1. Iute, cu zor, în grabă. ♦ Îndată, imediat, deodată, brusc. ◊ Expr. Repede-repejor = îndată, fără întârziere. 2. Devreme, de timpuriu, prea curând. – Lat. rapidus, rapide.
RÉPEDE adj. v. succint, sumar.
RÉPEDE adj., adv., s. I. adj., adv. 1. adj. v. sprinten. 2. adj. v. iute. 3. adv. v. iute. 4. adv. v. imediat. 5. adv. v. allegro. 6. adv. v. deodată. 7. adj. v. abrupt. II. s. (ENTOM.; Cicindela campestris) (reg.) dragobete, măsurător, târtăriţă.
Repede ≠ agale, alene, domol, încet, lent, liniştit, târziu
répede adj. – 1. Rapid, iute. – 2. Abrupt, pieziș. – 3. (Adv.) Curînd, degrabă, rapid. – 4. (S. m.) Insectă (Cicindella campestris). – Var. Mold. răpede. Trans. de V. rapăd. Istr. răpede. Lat. rapĭdus (Pușcariu 1455; REW 7054), cf. it. ratto. Schimbarea finalei trebuie să fie modernă, cf. rapăd (Todoran, Dacor., XI, 128), așa că ipoteza unui lat. *rapĭdis (Pușcariu) nu pare necesară; cf. limpede. Sensul 2 ar putea fi rezultatul unei contaminări cu lat. rῑpĭdus „abrupt”, de unde it. ripido și probabil fr. raide „rigid” ‹ rĭgĭdus. Der. repezi, vb. (a arunca, a răspîndi; a alunga, a da afară; a expedia, a trimite repede; a pregăti în grabă; a reproșa, a mustra; refl., a se grăbi; refl., a se năpusti, a tăbărî; refl., a fugi); repezeală, s. f. (repeziciune; mustrare, ceartă); repezit, s. m. (grăbit; agitat); repezitură, s. f. (pornire, impuls); repeziș, s. n. (pantă, povîrniș); repeziciune, s. f. (promtitudine); repejune (var. repegiune), s. f. (Mold., repezeală); repejor (var. repegior), adv. (prompt, în grabă); repega (var. răpăga), vb. (a aluneca, a cădea), este cu repezi (› repegiune) în aceeași relație ca putregai cu putrezi › putregiune sau mucegai ‹ mucezi (de la un lat. *rapĭcāre, după Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 300; din lat. *rĕpĭcāre ‹ rĕpĕns, după Giuglea, Dacor., IV, 381; din lat. *rĕpĭgāre ‹ rĕpĕre, după Buescu, R. Études roum., III, 168; legătura cu mag. repegetni „a se crăpa”, sugerată de Scriban, nu e posibilă); rapăg, s. n. (Banat, alunecuș, patinoar); repeguș (var. răpăguș), s. n. (lunecuș; povîrniș); repezină, s. f. (abis, tău, repeziș), cf. Densusianu, Rom., XXXVIII, 73. Din rom. provine săs. repezin, vb.
rắpede (est) și répede (vest) adj., pl. zĭ (lat. rápidus, răpede [ca limpede d. limpidus], d. rápere, a răpi. V. răpesc). Rapid, accelerat, care merge (fuge, curge) ĭute: tren, vapor, rîŭ răpede. Care e făcut cu mișcărĭ grăbite: mers, marș, lucrare răpede. Povîrnit, care te silește să mergĭ răpede: un loc răpede. Adv. A merge, a curge, a vorbi, a porni răpede. A lua pe cineva răpede, a-l grăbi să facă cum vreĭ tu, a nu-ĭ da timp să se gîndească: ĭa-l încet, că, dacă-l ĭeĭ răpede, se´ncurcă. S. m. Trans. (repede). Un fel de buburuz [!] cu cîte cincĭ puncte albe pe fie-care elitru (cicindela campestris). V. strepede.
répede, V. răpede.
répede1 adj. m. și f.; pl. m. și f. répezi
répede2 adv.
répede3 s. f., g.-d. art. répezii; pl. répezi