Toate definitiile

RAȚIONAMÉNT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie; p. ext. șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. raisonnement (refăcut după rațiune)

RAŢIONAMÉNT s. 1. v. argument. 2. (înv.) rezon, rezonament, socoată, socoteală. (Şi-a făcut următorul ~ ...) 3. v. judecată.

RAȚIONAMÉNT s.n. 1. Operație mintală cu ajutorul căreia din două sau mai multe judecăți se obține o judecată nouă, care decurge logic din primele. 2. Fel de a raționa; judecată. V. silogism. [Pron. -ți-o-, pl. -te, -turi. / cf. rationnement, it. razionamento].

RAȚIONAMÉNT s. n. 1. formă logică fundamentală constând dintr-o înlănțuire ordonată de judecăți din care decurg adevăruri noi, act prin care gândirea, pornind de la cunoștințe date, derivă din aceste cunoștințe noi. 2. argumentele folosite de cineva pentru a-și susține punctul de vedere; fel de a raționa. (după fr. raisonnement)

*raționamént n., pl. e (d. raționez). Acțiunea, facultatea saŭ modu de a raționa: a fi lipsit de raționament. Șir de argumente trase unele din altele p. a ajunge la o demonstrațiune: raționamente fundate. Pl. Observațiunĭ, obĭecțiunĭ: sfîrșește cu raționamentele!

raționamént (-ți-o-) s. n., pl. raționaménte

RAŢIONAMÉNT s. 1. v. argument. 2. (înv.) rezon, rezonament, socoată, socoteală. (Şi-a făcut următorul ~ ...) 3. v. judecată.

RAȚIONAMÉNT s. n. 1. formă logică fundamentală constând dintr-o înlănțuire ordonată de judecăți din care decurg adevăruri noi, act prin care gândirea, pornind de la cunoștințe date, derivă din aceste cunoștințe noi. 2. argumentele folosite de cineva pentru a-și susține punctul de vedere; fel de a raționa. (după fr. raisonnement)

RAȚIONAMÉNT s.n. 1. Operație mintală cu ajutorul căreia din două sau mai multe judecăți se obține o judecată nouă, care decurge logic din primele. 2. Fel de a raționa; judecată. V. silogism. [Pron. -ți-o-, pl. -te, -turi. / cf. rationnement, it. razionamento].