Toate definitiile

PRUNCUȘÓR, pruncușori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui prunc; prunculeț, pruncuț. – Prunc + suf. -ușor.

PRUNCUŞÓR s. v. copilaş.

PRUNCUŞOÁRĂ s. v. copiliţă.

prunc m. (lat. proventus, lucru provenit, progenitură, puĭ, trecînd pin [!] fazele *proent, *pruínt, *prunt [de unde vine ung. poronty, porongy], apoĭ prunc după junc. Cp. cu crunt). Copil, maĭ ales care suge încă saŭ e ținut în brațe. – Dim. pruncușor, -uléț, pruncúț. Fem. pruncă, pl. e, copilă, fetiță (Trans. P. P.).

pruncușór (pop.) s. m., pl. pruncușóri