Toate definitiile
PRUNC, prunci, s. m. 1. (Înv. și pop.) Copil (indiferent de vârstă sau sex); (sens curent) copil în primele luni de viață. 2. (Înv. și reg.) Copil în raport cu părinții săi; fiu. – Et. nec.
PRUNC s. v. sugar.
PRUNC s. v. băiat, copil, fecior, flăcău, tânăr.
BOII-PRÚNCILOR s. v. ciumăfaie, laur.
prunc (prúnci), s. m. – Copil mic. Origine incertă. Pare să ducă spre un sl. *prątče, dim. al lui prątŭ „nuielușă”, cf. bg. prăčica, prăčka, sb. prut(ka) „nuia”. În acest caz, rezultatul inițial din rom. ar fi *prunci, cu sing. reconstituit după pl. Pentru semantism, cf. mlădiță, vlăstar, sp. vástago. Celelalte explicații nu sînt convingătoare: din mag. poronty „cuibar” ‹ sl. porodŭ „naștere” (Cihac, II, 522; Tiktin); din lat. privignus (Philippide, Principii, 148); din lat. *puerunculus redus la *pueruncus (Pușcariu, Dscor., I, 602; Drăganu, Dacor., VI, 260; REW 6808a; cf. contra Rosetti, I, 161), a cărui der. și scurtare par la fel de improbabile); din sl. prąka (Conev 59); din lat. proventus (Scriban).
prunc m. (lat. proventus, lucru provenit, progenitură, puĭ, trecînd pin [!] fazele *proent, *pruínt, *prunt [de unde vine ung. poronty, porongy], apoĭ prunc după junc. Cp. cu crunt). Copil, maĭ ales care suge încă saŭ e ținut în brațe. – Dim. pruncușor, -uléț, pruncúț. Fem. pruncă, pl. e, copilă, fetiță (Trans. P. P.).