Toate definitiile

PECETEA-LUI-SÓLOMON s. v. coada-coco-şului.

PECÉTE, peceți, s. f. 1. Placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață este gravată o monogramă, o emblemă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și de integritate; sigiliu; p. ext. ștampilă. 2. Ceară roșie sau bucată de plumb (care se aplică sau care se leagă de un document, de un pachet) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceți (1) pe un document, pe un obiect etc., sigiliu. ◊ Expr. Închis (sau ferecat) cu șapte peceți = cu neputință de aflat; de nepătruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; (p. spec.) stigmat. 3. (Înv. și reg.) Aprobare, rezoluție sau ordin în scris, întărit cu o pecete (1). [Var.: pecétie s. f.] – Din sl. pečatĩ.

PECÉTE s. v. ştampilă.

PECÉTE s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristică, emblemă, însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, simbol, specific, stigmat, trăsătură.

peceátă (Mold. sud) f., pl. ețĭ, -éte (vestu țăriĭ și nord), pl. tot ețĭ, și -étie (vest), pl. etiĭ (vsl. rus. pečátĭ, sigil; bg. sîrb. pečat, rudă cu rom. pecĭ și pecie; ung. pecsét, germ. petschaft). Sigil (unealtă de întipărit litere pe ceară). Pun pecetea, o aplic. Pun pecețĭ, aplic în maĭ multe locurĭ ceara și apoĭ sigilu [!]. Rup pecețile, înlătur pecețile, deschid ceĭa ce era închis pin ele. Fig. Caracter distinctiv: pecetea geniuluĭ. Vechĭ. Hîrtie tipărită pin [!] care se arata cît bir aveaĭ de plătit (numită și pecét n., pl. urĭ).

pecéte s. f., g.-d. art. pecéții; pl. pecéți