Toate definitiile

PLATÓNIC, -Ă, platonici, -ce, adj. 1. Care aparține platonismului, privitor la platonism; platonian, platonician (2). ♦ P. ext. (Despre sentimente) Pur, ideal; spiritualizat. 2. Care nu se poate realiza, care nu se concretizează, care nu poate fi pus în practică; formal, abstract. – Din fr. platonique.

PLATÓNIC adj. 1. v. platonician. 2. v. pur. 3. spi-ritualizat. (Legături ~.)

PLATÓNIC adj. v. formal.

PLATÓNIC s. v. platonician, platonist.

PLATÓNIC, -Ă adj. 1. Referitor la platonism. ♦ Ideal, curat, pur. 2. Abstract, formal. [Cf. fr. platonique].

PLATÓNIC, -Ă adj. 1. referitor la platonism; platonian. ◊ (p. ext.) ideal, curat, pur. 2. (despre manifestări, reacții etc.) care rămâne fără efect; abstract, formal. (< fr. platonique)

*platónic, -ă adj. (vgr. platonikós, d. filosofu Platone). Relativ la filozofia luĭ Platone. Pur, ideal: amor platonic. Fără efect: protestărĭ platonice. Subst. Adept al filosofiiĭ luĭ Platone. (Mulțĭ zic platonician, după fr. platonicien). Adv. În mod platonic: a ĭubi platonic.

platónic adj. m., pl. platónici; f. platónică, pl. platónice