Toate definitiile

PÁJURĂ, pajuri, s. f. 1. Pasăre răpitoare mai mică decât vulturul, dar mult mai puternică și mai iute în mișcări decât acesta, cu cioc puternic și tăios, cu gheare lungi și ascuțite, care trăiește în regiunile de munte; acvilă (1), aceră (Aquila chrysaetos). ♦ (În mitologia populară) Pasăre uriașă, cu înfățișări variate, de obicei fioroase, înzestrată cu puteri miraculoase. 2. Figură simbolică reprezentând o pajură (1) sau vultur (cu unul sau două capete, de obicei cu aripile întinse), care servește ca semn convențional distinctiv pe stemele, steagurile, pecețile sau monedele unor țări; p. ext. stemă, emblemă având o asemenea figură. [Var.: (înv.) pájeră, pájoră s. f.] – Din ucr. pažera „ființă lacomă, nesățioasă”.

PÁJURĂ s. 1. v. acvilă. 2. acvilă, (reg.) zgripţor. (Un steag cu ~ imperială.)

pájură (-re), s. f. – Acvilă (Aquila imperialis). – Var. pajeră, pajoră. Origine obscură. Pare să fie legat de rus. požratĭ „a devora”, cf. rut. pažera „rechin” (Densusianu, Rom., XXIII, 81; Tiktin), probabil datorită reputației de mîncău de care se bucură pajura în poveștile populare. Legătura cu pol. pazur „labă” (Cihac, II, 239) e mai puțin sigură.

pájură f., pl. ĭ (rut. pázur, pol. pazur, gheară. Cp. și cu rut. pážera, rechin). Achilă. Zgripțor, áchilă din poveștĭ. Herb, blazon, marcă. La monete [!], partea pe care e marca țăriĭ (la cele austriece și ruseștĭ o pajură): pajura saŭ scrisa [!], pajura saŭ număru (la joc, cînd se aruncă un gologan și, după partea pe care cade, cîștigă unu din ceĭ doĭ jucătorĭ saŭ cele doŭă partide). – Și pájeră (vest). V. arol, tura.

1) turá f. (turc. [d. pers.] tughra, pop. tura). Monograma (marca, emblema) sultanuluĭ pe monete [!] și acte. (Reprezenta la origine o mînă deschisă cu cele cincĭ degete). Fața moneteĭ, numită și pajură și arol. Jocu cu aruncarea banuluĭ în sus și în care cîștigĭ orĭ perzĭ [!] după fața pe care cade moneta: a juca ĭasîc și tura. Fam. Iscălitură: pune-țĭ turaŭa !

pájură s. f., g.-d. art. pájurii; pl. pájuri